Administrație

Lucrările Companiei de Apă pe Valea Slănicului nu vor afecta DJ 203K

Compania de Apă Buzău, în calitate de Operator Regional pentru implementarea proiectelor cu finanţare europeană, are deschise trei şantiere pentru amenajarea reţelelor de canalizare pe Valea Slănicului, în comunele Săpoca, Cernăteşti şi Beceni. Conducerea Companiei şi constructorii au convenit cu autorităţile locale ca lucrările la canalizare să menţină un ritm susţinut, care să garanteze respectarea termenelor asumate în contractele de execuţie (doi ani şi şase luni pentru fiecare şantier) în condiţiile în care toate cele trei unități administrativ-teritoriale sunt angrenate într-un alt mare proiect – aducţiuni de gaze naturale, investiţii devenite certitudini mai ales după finalizarea celei din comuna Mărăcineni.

După cum se ştie, administraţia comunei Săpoca are deja semnat contractul de lucrări (proiectare şi execuţie) cu acelaşi constructor care a realizat reţeaua de gaze în comuna vecină, Mărăcineni, şi cu atât mai mult este interesată ca lucrările derulate acum de Compania de Apă, pentru amenajarea reţelei de canalizare, să fie executate la timp. Conform datelor prezentate de Compania de Apă Buzău, lucrările la reţeaua de canalizare în comuna Săpoca au început în satul Măteşti. La acest moment, constructorul este prezent pe şapte străzi, cele mai avansate lucrări fiind pe strada Lencaru Dumitru (500 m), apoi pe străzile Luncii şi Învăţător Mocanu Grigore (466 şi 460 de metri) în timp ce pe celelalte trei străzi conductele să fie instalate, cumulat, pe aproximativ 900 de metri. Datele prezentate mai sus corespund perioadei de lucru din săptămâna 11-17 martie, ceea ce înseamnă că la data publicării materialului lucrările să fie mai avansate.

O componentă importantă în implementarea proiectelor de canalizare în cele trei comune de pe Valea Slănicului o reprezintă executarea lucrărilor în imediata apropiere a drumului judeţean 203K, despre care se ştie că a fost recent reabilitat şi modernizat. Pentru ca lucrările la canalizare să nu afecteze calitatea drumului judeţean, constructorul a luat decizia ca reţeaua să fi poziţionată de o parte şi de alta a drumului, iar în puncte prestabilite să fie executate subtraversări. În comuna Cernăteşti, lucrările la canalizare au început în satul Fulga, în acest moment constructorul fiind prezent pe strada Băeşti. Cât despre comuna Beceni, lucrările de canalizare au început în satele Izvoru Dulce şi Mărăgăriţi, conductele fiind montate pe primele trei străzi. În plus, în comuna Beceni se va amenaja inclusiv o staţie pentru tratarea şi epurarea apelor menajere, la acest moment constructorul executând lucrări pentru realizarea fundaţiilor.

Contractului de lucrări CL3 – Rețele de canalizare în localitățile Săpoca, Mătești, Cernătești, Zărneștii de Slănic, Fulga, Beceni, Mărgăriți, Valea Părului, Izvorul Dulce, Gura Dimienii, Dogari şi Stație de epurare ape uzate în localitatea Beceni -, are o valoare  de 101.705.360,86 lei exclusiv TVA.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker