Sport

LPS, în primele opt din țară

Juniorii de la handbal, calificați la Turneul Final ONSS

Indiferent de organizator, FRH sau Ministerul Învățământului, echipele de handbal masculin ale Liceului cu Program Sportiv sunt constant prezente în fazele finale ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

După ce fetele pregătite de Maria Radu au reușit calificarea la Faza Națională, băieții au obținut, de asemenea, performanța de a accede în elită, grație unei evoluții impecabile la faza zonală. Buzoienii, sub bagheta lui Bogdan Constantin, au câștigat faza zonală, derulată la Focșani, învingând  echipa gazdă, Brăila și Constanța. LPS a punctat și la trofee individuale, cel mai bun jucător al turneului fiind desemnat Denis Rizea.Faza națională, unde sunt calificate cele mai bune opt echipe din țară, va fi găzduită tot de Focșani și se va derula în a doua decadă a lunii mai. Festivalul sportiv derulat de Ministerul Educației este împărțit pe două categorii. Pe de-o parte sunt cele din Campionatele Naționale Școlare, la care participă elevii-sportivii legitimați la unitățile de învățământ cu program sportiv integrat, pe de alta, cele din Olimpiada Națională a Sportului Școlar. Strategia forului român urmărește, în primul rând, creșterea numărului de elevi practicanți ai sportului de performanță, dar și cultivarea în rândul acestora a valorilor primordiale pe care le insuflă practicarea organizată și sistematică a sportului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker