Sport

Limpeziș, sub reflectoare! Meciul cu Petrolul 95, filmat de două posturi naționale

Duelul dintre Petrolul 95 și Voința Limpeziș, cu Hamza și Daniel Chiriță, foști colegi la Ploiești, capete de afiș, a stârnit interes inclusiv la nivel național. Unele dintre cele mai importante televiziuni de profil și-au trimis echipe pentru a filma duelul de la distanță dintre cei doi veterani, cu tunisianul în teren și Chiriță pe bancă, în postura de antrenor.

Partida amicală dintre cele două grupări s-a ridicat peste nivelul unui duel a doi combatanți din ligile inferioare, Limpeziș – trupa care s-a impus cu 5 la 2 – arătând, pe alocuri, că locul din subsolul clasamentului nu este deloc meritat. De altfel, trupa lui Marian Teodorescu are un obiectiv cât se poate de clar, menținerea cu orice preț în Liga a 3-a.

Voința a început partida cu Ștefan, Dragoș Bratu, Cosmin Lazăr, Alex Lemnaru, Alin Pucheanu, Andrei Baciu, Ionuț Filip, Mihai Fabio, Younes Hamza, Ionuț Gruia, Mihai Ursu. Au mai evoluat Stelian Gană, Constantin Vladu, Mario Ivan, Walaa Chalbi.

În clasamentul seriei a doua din cel de-al treilea eșalon, Voința este penultima, cu doar cinci puncte, din 15 meciuri. După remanierea aproape completă a lotului, șefii grupării din Movila Banului speră ca, măcar în play-out, să evite retrogradarea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker