Educație

Liderul SÎP Buzău: „Dacă din toamnă se va apela la învățământul hibrid, va fi nevoie de cel puțin dublarea personalului din școli”

Cum își vor relua școlile activitatea începând din toamnă? Aceasta este întrebarea care îi roade atât pe părinți cât și pe profesori.

În timp ce reprezentanții Mi­nis­terului Educației au vorbit despre posibilitatea ca unii dintre elevi să vină la școală, iar alții să urmărească cursurile online, urmând să facă rocada, în funcție de situația epidemiologică, reprezentanții sindicatelor din Educație spun că nu văd nicio soluție concretă.

Ion Dobre, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău, sindicat afiliat la Federația Sindicatelor Libere din  Învățământului Preuniversitar (FSLÎP) este de părere că dacă se va apela la soluția „hibrid”, ca elevii să vină prin rotație la școală, va fi nevoie de dublarea perso­nalului din școli.

„Câți să aduci la școală și câți să lași acasă?”

Declarațiile buzoianului vin după ce președintele FSLI, Simion Hăncescu, a spus că randamentul de instruire a elevilor în metoda „școlii online” este la jumă­tatea randamentului elevului în metoda școlii clasice, că este imposibil de implementat învățământul online până la clasa a IV-a și școlile nu au personal suficient pentru aplicarea condițiilor de distanțare fizică.

„În momentul de față, totul este o ipoteză;  chiar și propunerile Ministerului Educației. Oricând pot apărea modificări esențiale. Din punctul meu de vedere, dacă nu se schimbă nimic, adică dacă nu apare o soluție să combată pandemia peste noapte, va fi destul de dificil să aducem elevii la școală. Cred că este imposibil să apelăm în continuare la învățământul online, chiar și la scenariul hibrid acolo unde avem câte 36 de elevi în clasă. Câți să aduci la școală și câți să lași acasă? Cât spațiu să aloci în clase?”, a declarat liderul SÎP Buzău, Ion Dobre.

Profesorii spun că nu se poate vorbi exclusiv despre învățământ online pentru că din septembrie discutăm de predarea de noi noțiuni și nu de recapitulare ca până acum.

Totodată, reprezentantul celor mai mulți dintre profesorii buzoieni spune că nu trebuie luat în calcul un scenariu unic, atâta timp cât în unele instituții de învățământ din mediul rural numărul elevilor este extrem destul de mic.

„Nu poți chema jumătate de elevi la școală și celorlalți rămași acasă să le transmiți lecția din clasă în direct pe Internet”

„Nu cred că trebuie să se aplice aceleași metode peste tot. De exemplu, în rural se poate lucra aproape normal dacă se aplică condiții suplimentare de igienă. Gândiți-vă că avem clase de 15-20 de elevi în unele școli de la țară, chiar și mai puțin. Acolo nu trebuie luate aceleași metode ca la Școala 11 (școala buzoiană cu cei mai mulți elevi)”, a mai declarat Ion Dobre.

Liderul SÎP Buzău crede că așa numitul scenariu „hibrid” este greu de pus în practică cu numărul actual de profesori.

„Mai trebuie să știți că dacă se va apela la învățământul hibrid, va fi nevoie de cel puțin dublarea personalului; atât a personalului administrativ, cât și cel de predare. Deci nu se va putea. Că doar nu poți chema jumătate de elevi la școală și celorlalți rămași acasă să le transmiți lecția din clasă în direct pe Internet. Asta pentru că profesorul trebuie să fie convins că și cei de acasă înțeleg lecția predată în clasă. În plus, trebuie să vedem cum îi controlăm și pe cei de acasă. După ce în ultimele luni profesorii au recurs doar la predarea online s-a constatat că timpul lor de muncă a fost dublu”, a mai declarat Ion Dobre.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker