Politic

Liberalii cer din nou revocarea hotărârii de majorare a taxelor și impozitelor locale

• Pufu: ,,O hotărâre luată ziua ca șmecherii, nu noaptea ca hoții”

Senatorul PNL de Buzău Vlad Pufu, președintele organizației municipale a Partidului Național Liberal, continuă cruciada împotriva deciziei municipalității, consfințită prin hotărâre a Consiliului Local, de majorare a impozitelor pentru clădiri și terenuri pe care buzoienii le au de plătit în acest an. El a organizat, luni, o conferință de presă – alături de consilierul local Andrei Neder și de președintele Comisiei de buget-finanțe a organizației municipale PNL, Daniel Țiclea -, în care a atacat nu doar hotărârea inițială, adoptată la sfârșitul lunii decembrie 2020, ci și proiectul de hotărâre de modificare a acesteia, care urmează să fie supus dezbaterii deliberativului municipal joi, la ședința ordinară pe luna în curs.

Deși Pufu declară că este portavocea tuturor cetățenilor municipiului afectați de majorarea impozitului pentru locuințele rezidențiale, el a lăsat să se înțeleagă că vorbește, în mod special, în numele celor care au în proprietate diverse clădiri nerezidențiale, declarate ca fiind proprietate ,,pe persoană fizică”, dar în care își desfășoară activitatea societăți comerciale, inclusiv ale proprietarilor acestor clădiri. Dacă această mișcare – legală, bine­înțeles! -, a fost făcută de respectivii proprietari tocmai pentru a plăti sume mai mici drept impozit, acum aceștia s-au trezit în situația de a ,,beneficia” de cea mai mare majorare a acestei dări, majorare care se ridică până la 500 la sută.

Senatorul liberal a susținut luni că ambele hotărâri de Consiliu Local – cea din decembrie 2020, dar și proiectul care figurează pe ordinea de zi a ședinței de joi a deliberativului municipal – au fost concepute ,,ziua ca șmecherii, nu noaptea ca hoții”, o probă în plus că majoritatea social-democrată ,,sfidează opoziția, care nu are niciun cuvânt de spus”. Pufu spune că hotărârea privind noile taxe și impozite trebuie abrogată, dările către municipalitate aduse la nivelul din 2020, iar dacă, totuși, este necesară o majorare a acestora, proiectul să stea mai mult timp în dezbatere publică: ,,Solicităm în continuare revocarea acestei hotărâri de către Instituția Prefectului, aceasta trebuie să-și urmeze cursul firesc, adică să o propunem spre dezbatere publică, să luăm în considerare, în urma dezbaterilor, ceea ce  vor propune cetățenii, presa, ceilalți consilieri ai opoziției, după care să reușim să așezăm o hotârâre legală astfel încât să nu mai existe vicii, nici de procedură, nici de fond, și cu care buzoienii să se acomodeze. Chiar dacă trebuie să mai mărim taxele cu un procent mult mai mic, trebuie să o facem în cunoștință de cauză”, a spus Vlad Pufu.

,,Îi aduc aminte domnului primar Toma că a fost om de afaceri, unul vocal, care când se întâlnea cu un asemenea abuz, lua imediat atitudine”, a mai spus senatorul Vlad Pufu, care i-a propus și președintelui Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, să preia în discursul său și faptul că la Buzău primarul social-democrat a mărit taxele cu procente între 50 și 500 la sută. ,,Dacă acceptăm ca anul acesta să se întâmple acest lucru, la anul vom avea măriri de 1.000 la sută (…) și vom plăti taxă de mers pe jos”, a declarat senatorul PNL.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker