Monden

Laurențiu Cazan, amintiri despre bunicul său din satul Mânzu

Bunicii multora dintre noi au devenit eroi în ochii celor pe care i-au crescut sau i-au educat, iar Laurențiu Cazan nu face excepție de la această situație. „Eroul meu!!!”, a scris cântărețul buzoian despre bunicul său într-una dintre postările sale, pentru că acesta i-a bucurat copilăria cu vacanțe în natură, sănătoase și pline de învățăminte.

Amintirile sunt pline de emoție și de descrieri de activități pe care, în general, copii din ziua de azi nu prea le mai practică, pentru că vremurile cu gadget-uri și telefoane mobile au luat locul petrecerii timpului liber în natură. Și toate acestea au fost și mai intens conștientizate de cantautorul buzoian, mai ales cu ocazia zilei numelui bunicului său, pentru că acesta purta numele Sfântului Petru și își sărbătoarea numele cu ocazia acestei zile speciale. „Îl chema Petre, Petre Dragomir din satul Mânzu, județul Buzău. S-a născut chiar la începutul secolului XX, în 1900, și a trăit 90 de ani. A știut să treacă peste multe încercări… primul și al doilea război mondial, criza financiară, foametea, colectivizarea… apoi tot ce a mai urmat după toatea astea, le știți și voi, sau poate ați auzit de ele de la părinți, de la bunici… El, bunicul meu, Petre (eu îi spuneam…Tataia) îmi construia, cu multă migală, un bici din funie de cânepă și coadă de cal… în ajunul sărbătorilor de iarnă, revelion… Tot el m-a învățat să călăresc, de la vârsta de 6-7 ani, cei doi cai frumoși ai lui – Nicu și Geta… Învățasem să călăresc fără… șa… Nu era ușor… dar ce-mi păsa mie… Eram copil, eram liber, eram fericit… chiar dacă atunci nu știam, sau nu conștientizam așa ceva… Și hoinăream prin câmpiile, văile și pădurile din jurul satului… fără frică, fără busolă, fără GPS, fără telefon mobil sau internet… Și nu m-am rătăcit niciodată… Chiar dacă n-aș mai fi știut drumul înapoi către casă… caii mei deștepți și minunați știau ei, întotdeauna știau ei”, a descris amănunțit Laurențiu perioadele petrecute cu bunicul lui.

Iar dacă întâmplările se mai uită, vorbele de duh rămân pregnant în memorie, mai ales dacă sunt și aplicate. Iar una dintre vorbele bunicului cântărețului suna cam așa: „Și dacă știi, și dacă nu știi… tot nu știi”. Laurențiu recunoaște că, la vremea aceea, era contrariat și amuzat de spusele lui. Mai târziu a înțeles că un om simplu de la țară care nu-l citise pe Socrate avea să se întâlnească pe același drum al înțelepciunii cu marele filosof grec („Știu că nu știu nimic”): „M-am gândit mult timp. Cum e posibil așa ceva? Toate aceste cuvinte de duh pot veni și din înțelegerea vieții trăită direct și simplu cu pământul, cu natura, cu oamenii și mai ales cu Divinitatea. Eram atât de mândru de bunicul meu și sunt și acum. De la el am învățat și am moștenit multe lucruri bune, folositoare, de care țin cont și acum. De aceea îi sunt foarte recunoscător și mă rog la Dumnezeu să-l țină acolo la El în Lumină”, a mai scris Laurențiu.

Iar de curând, cu ocazia Sfinților Petru și Pavel, buzoianul s-a aflat la Festivalul Național „Cununa Petrolului” de la Moreni, unde a împărțit covrigi calzi mai multor copii, în amintirea bunicului său iubit.

Articole similare