Administrație

La Mărăcineni au apărut escroci care promit branşări la reţeaua de gaze!

Un anunţ postat pe pagina de Facebook a Primăriei Mărăcineni atrage atenţia că în comună au apărut persoane care promit branşări la reţeaua de gaze şi cer bani în avans. S-a înregistrat şi o primă victimă a escrocilor, care a achitat suma de 1.000 de lei pentru o simplă promisiune.

Iată mai jos apelul conducerii Primăriei Mărăcineni către locuitorii comunei:

„Avem informații potrivit cărora au apărut în comuna noastră diferite <firme de gaze> ce solicită bani pentru branșarea la rețea. Nu dați curs unor asemenea solicitări, căci totul este o escrocherie!

O locuitoare a comunei noastre a rămas deja fără suma de 1.000 de lei, pe care i-a perceput-o un așa-zis reprezentant al <firmei de gaze>. Bineînțeles că respectivul nu mai răspunde la telefon, iar doamna a rămas acum cu paguba.

Prin urmare, vă rugăm insistent să nu dați curs niciunei solicitări venite din partea necunoscuților care vă promit marea cu sarea. Singura firmă concesionară a serviciului este S.C. ANTOPREST ACTIV SRL, ai cărei reprezentanți ne-au anunțat deja calendarul de branșare:

  • în luna ianuarie vor fi depuse toate documentele la București, în vederea intrării în circuitul de avizare;
  • în luna februarie vor începe lucrările efective de racordare a gospodăriilor (partea de instalație dintre cutia de gaze și locuință).

Urmăriți comunicările noastre de pe această pagină și nu dați curs solicitărilor din partea necunoscuților!”, este textul semnat de primarul Constantin Dumitru pe pagina de Facebook a Primăriei Mărăcineni.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker