Actualitate

La Buzău lifturile au jumătate de secol! Modernizarea se face mai greu

Mai bine de jumătate dintre lifturile care funcționează în România au durata de viață cu mult depășită. Adică sunt mai vechi de 25 de ani. Acesta este și motivul pentru care se și întâmplă accidente grave.

În București existau 19.900 de ascensoare în 2019, dintre care aproximativ 14.300 erau deținute de asociațiile de proprietari, potrivit datelor furnizate de Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR). Majoritatea ascensoarelor din București (peste 60 la sută) au fost montate până în 1990.

Situația nu se prezintă mai bine nici la Buzău. Pe raza județului sunt 452 de ascensoare, dintre care 26 se află în stare de conservare, iar din totalul de lifturi, doar 25 la sută au trecut printr-un proces de modernizare, notează Agerpres. De altfel, cel mai vechi ascensor a fost pus în funcțiune în 1966.

Potrivit Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR), în urma verificărilor desfăşurate cu scopul de a determina defecţiunile tehnice aferente ascensoarelor, specialiştii au identificat probleme la subansamblurile mecanice şi electrice datorate stării de uzură a lifturilor.

„În urma verificărilor tehnice în utilizare (periodice) efectuate de inspectorii CNCIR, s-au constatat în general probleme tehnice datorate uzurilor morale, apărute în urma perioadei îndelungate de funcţionare, a diferitelor subansambluri mecanice sau electrice de ascensor, cum ar fi mecanisme de acţionare (trolii cu reductor), panouri de comandă şi instalaţiile electrice aferente etc. În cazul în care aceste deficienţe tehnice afectează funcţionarea în parametrii a unui ascensor, CNCIR nu dispune prelungirea datei scadente pentru verificarea instalaţiei, iar întreţinătorul are obligaţia de a opri fizic ascensorul din funcţiune, până la remedierea deficienţelor constate. În perioada 01.01.2022 – 21.09.2023, au fost efectuate un număr de 377 Verificări Tehnice în Utilizare (periodice) şi 9 Verificări Tehnice în vederea autorizării funcţionării”, a transmis CNCIR, în urma unei solicitări „Agerpres”.

Potrivit CNCIR, doar un sfert din ascensoarele înregistrate la nivelul judeţului au trecut printr-un proces de modernizare, cel mai vechi lift fiind pus în funcţiune pentru prima dată în urmă cu 57 de ani. „În parcul de ascensoare existent pe raza judeţului Buzău, cea mai veche instalaţie de ascensor autorizată are anul de fabricaţie 1966. În evidenţele tehnice ale CNCIR nu s-a regăsit niciun ascensor căruia nu i s-a acordat scadenţa de funcţionare. De asemenea, menţionăm că în judeţul Buzău au fost modernizate un număr de 122 de ascensoare… Pe raza judeţului Buzău se regăsesc un număr total de 452 ascensoare, dintre care 26 se află în stare de conservare”, informează CNCIR. (A.T.)

Un comentariu

  1. Conform HG 2139/2004 durata de viata dupa care teoretic nu ar trebui sa functioneze ascensoarele este
    | 2.3.6.3. | Ascensoare: | |
    | 2.3.6.3.1. | – de materiale şi persoane pentru lucrări de construcţii; de mărfuri. | 5 – 9 |
    | 2.3.6.3.2. | – de persoane pentru clădiri. | 8 – 12 |
    | 2.3.6.3.3. | – de materiale şi persoane pentru lucrări miniere | 12 – 18 |
    Desi legal este interzisa functionarea pe criterii de umanitate se admite.
    Propun un program rabla ptr ascensoare.
    La laptopuri sau frigidere se poate desi acestea nu sunt periculoase ptr oameni.

Articole similare