Monden

Kempes, concert acustic la Atlantis Summer Pub

După toate experiențele neașteptate și încercările la care a fost supus de-a lungul vieții, Ovidiu Ioncu ,,Kempes”, un simbol al muzicii rock românești, ne demonstrează la fiecare concert că respiră rock, că trăiește pentru scenă și pentru public. Iar o nouă demonstrație live va veni joi, 22 iulie, începând cu ora 20.30, pe scena Atlantis Summer Pub din Parcul Tineretului, într-un show demn de una dintre vocile-etalon ale rockului româ­nesc. Organizatorii anunță că va putea fi ocupată doar jumătate din capacitatea spațiului, iar pentru participare nu este necesară dovada vaccinării sau a testării.

Ovidiu Ioncu ,,Kempes” și-a început cariera în muzică de la 15 ani, ca elev de liceu de muzică, atunci când a fondat și prima trupă. În perioada 1989-2003 a contribuit decisiv, ca vocalist, la creșterea și succesul trupei Cargo, rol care l-a făcut să câștige dragostea și recunoașterea publicului. Vocea sa puternică și pasiunea nestinsă pentru muzica rock au făcut posibile nașterea trupei ,,Kempes”, în 2013.

„După revoluție, 90 la sută din radiouri difuzau rock. Toate variantele de rock. Acum, ceea ce asculți la radio e cu totul altceva. Eu cred că la piesele pe care le-am făcut, chiar am ceva de spus în rockul românesc. Într-o țară civilizată și la nivelul meu, în șase luni eram numărul unu. Ca să dau o piesă nouă, trebuie să mă duc la trei radiouri… apoi o difuzează o dată sau de două ori și… gata! Nu prin rotație. Așa e sistemul la români. Și la radio, și la TV, la fel. Difuzează o piesă în emisiune și atât“, spunea Kempes în 2018, dezamăgit de metoda de promovare a artistului rock autohton.

Cu toate acestea, Kempes și-a finalizat două albume de autor pe care vrea să le prezinte în cât mai multe concerte în țară, iar luna aceasta este rândul fanilor buzoieni să se adune și să îl susțină live pe artist. Prețul unui bilet la evenimentul ce va avea loc pe 22 iulie va fi de 65 de lei la categoria întâi și 50 de lei la categoria a doua. Pentru mai multe detalii, aveți la dispoziție numărul de telefon 0723.429.264.

Articole similare