Politic

Comunicat Tineretul Național Liberal Buzău: „Avem echipă, avem valoare!” (P)

TNL Buzău a reușit să se întoarcă acasă cu ,,Premiul pentru campania de informare asupra vaccinării, în mediul rural” în urma participării la Gala premiilor TNL „Mircea Ionescu Quintus”, de vineri, 9 iulie.

,,Suntem onorați și, în același timp, copleșiți de emoții, pentru că am reușit dintr-o mână de oameni, atât cât eram la Buzău acum o jumătate de an, să fim astăzi o echipă valoroasă, numeroasă și foarte puternică și să ne aflăm pe aceeași scenă alături de cei mai buni din țară. Consider că TNL Buzău a făcut pași uriași, într-un timp record, în ceea ce privește construcția echipei de tineri buzoieni li­berali. Am primit încurajări și felicitări de la liderii PNL și garanția sprijinului seniorilor pentru următorii patru ani. Suntem mândri pentru recunoștința primită. Premiul pe care l-am câștigat este o motivație în plus pentru continuarea pro­iectelor tinerilor liberali care își doresc să facă o politică aproape de oameni, aproape de realitățile comunității, o politică activă, în mijlocul evenimentelor și nu din birouri confortabile. Cred în tinerii liberali de la Buzău, cred în oamenii noi care ni s-au alăturat în ultimele luni, iar obiectivul meu 

 

și al echipei mele este să formăm, în interiorul organizației de  tineret, viitori politicieni care să ne reprezinte Buzăul la nivel național și internațional. TNL Buzău a devenit o voce la nivelul orga­nizațiilor de tineret din țară și va conti­nua să demonstreze că Buzăul merită să se regăsească printre câști­gători și de acum încolo. Felicitări colegilor mei pentru distincția primită și le mulțumesc președintelui PNL Buzău, Gabriel Avră­mescu, și președintelui organizației municipale a PNL Buzău, Vlad Pufu, pentru sprijin și implicare”, spune Daniela Matache, președinte interimar TNL Buzău.

Gala premiilor TNL ,,Mircea Ionescu Quintus” a avut loc la Clubul Diploma­tic, București, unde au participat reprezentanți din toate organizațiile TNL din țară și au fost premiate cele mai active filiale din țară și cei mai performanți tineri din administrația publică locală care provin din TNL.

Alte premii acordate în cadrul galei au fost:

* cea mai activă filială: TNL Arad;

* cea mai activă filială în acțiuni în mediul rural, respectiv în mediul urban: TNL Galați;

* cel mai important eveniment local: TNL Vâlcea, pentru organizarea Școlii Politice I. G. Duca;

* cel mai activ tânăr în administrația locală: primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu;

* cel mai important eveniment de caritate: TNL Urlați;

* cel mai activ tânăr liberal: Octavian Oprea, președintele Autorității pentru Digitalizarea României;

* cea mai activă filială în mediul online: TNL Galați;

* Premiul Mircea Ionescu Quintus pentru formarea de noi lideri politici: TNL Timiș, organizația care în ultimii patru ani a dat 115 aleși locali și centrali;

* cea mai activă filială în evenimente locale: TNL Cluj;

* Premiul TNL pentru reprezentarea internațională: Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova;

* Premiul TNL Rising Star, pentru cel mai reprezentativ tânăr în administrația locală: Stelian Bujduveanu, viceprimar al Capitalei;

* Premiul special pentru campania de informare privind de vaccinarea în mediul rural: Alex Macovei, Codrin Lupu și Bogdan Pater;

* Premiul pentru cel mai rezilient partener al TNL: Hans Martin Sieg, director al Fundației Konrad Adenauer România.

Text asumat de Partidul Național Liberal – Filiala Buzău

Un comentariu

  1. Cred ca a fost un eveniment la care toti participantii au primit diplome si premii ! Sunt convins ca , in spiritul liberal , evenimentul a fost sustinut financiar numai din sponsorizari , fara nici un leu din banul public !

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker