Jurnalul iubirii înălţătoare

Traian Gh. CRISTEA 

O carte emblematică, unică în felul ei pe plaiurile buzoiene, intitulată „Jurnalul meu cu Sfântul Sava de la Buzău” (Editgraph, Buzău, 2020; 396 p), semnată Sava Bogasiu, aduce în atenţia cititorilor una dintre cele mai importante şi actuale probleme: necesitatea credinţei necurmate, guvernată de iubirea înălţătoare, indiferent de circumstanţe.

Chiar dacă, pentru anumiţi gânditori acest mesaj nu este în deplin acord cu orientările lor filozofice, să nu uităm că „Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri”, cum bine afirma Petre Țuțea.

Sfântul Sava de la Buzău a constituit pentru autorul cărţii încă din copilărie un reper călăuzitor, orientându-i întreaga existenţă, conform spuselor sale: „De mic copil m-am îndrăgostit de el. M-a fascinat tăria credinţei, curajul de a-L mărturisi pe Hristos şi bunătatea lui faţă de cei din jur.”

Ştim că s-au scris şi se scriu şi în zilele noastre cărţi care poartă denumirea de jurnal; mai ştim că termenul are o arie semantică întinsă şi că este de mai multe feluri, însă JURNALUL despre care vom discuta în rândurile următoare are o substanţă aparte, fiind unul mărturisitor al sentimentului sacru de IUBIRE. Autorul afirmă că această carte este „mărturia iubirii mele de suflet, faţă de Sfântul mucenic Sava de la Buzău – unul din primii sfinţi martiri cu care ne-a blagoslovit bunul Dumnezeu.”

 Aşadar, nu avem în faţă numai o scriere cuprinzând „Însemnări zilnice ale cuiva despre anumite evenimente legate de viața sa (…)”, cum se precizează în dicţionar, ci o carte pilduitoare prin nucleul tematic şi prin consecvenţa cu care se urmăreşte împlinirea unui sfânt deziderat: aducerea acasă a sfintelor moaşte ale Sfântului martir, în locurile unde a trăit, a pătimit şi s-a jerfit.

Parcurgând cu smerenie şi luare aminte paginile cărţii, ne-am amintit  cuvintele: „Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.”  Da, şi eu am simţit, citind cartea, pulsând inima unui cucernic părinte dăruit prin gând şi faptă sfintelor îndatoriri.

Structura cărţii oferă oricărui lector interesat, pe lângă derula-rea discursului plin de naturaleţe,  o bogăţie de materiale care captivează şi chiverniseşte lăuntrul fiinţei aninate de credinţa adâncă în Hristos Domnul.

Prefaţa doctă şi la obiect, semnată de profesor doctor academician Ilie Bădescu, reliefează  cu exactitate scopul acestei cărţi: „Jurnalul Părintelui Milea, alias Sava Bogasiu, este dedicat unei chemări de demult, chemarea unui sfânt care a fost martirizat de către goţi la cotul Buzăului acum circa 1600 şi mai bine de ani, Sfântul mucenic Sava Gotul, numit aşa pentru a cuprinde în numele său şi pe cel al prigonitorilor, care i-au luat viaţa ca plată pentru credinţa totală  în Iisus Hristos Domnul.” Subintitulat „105 ZILE ÎMPREUNĂ CU ŞI DESPRE SFÂNTUL MUCENIC SAVA DE LA BUZĂU – confesiuni, corespondenţă, experienţe duhovniceşti, gânduri, dorinţe etc.”, acest jurnal nu este decât o secvenţă din lungul şir de scrieri, activităţi, acţiuni în centrul cărora se află Sfântul mucenic SAVA de la Buzău. Voi încerca să reliefez în continuare unele elemente de sub-stanţă, considerate de mine demne de luat în seamă. Chiar din primele pagini se remarcă francheţea cuceritoare a tonalităţii cu care sunt relatate stări sufleteşti, gânduri, deziderate, dar şi locurile sfinte pe care părintele Milea urma să le viziteze în timpul celor 105 zile. Ni se precizează apoi că această lucrare este „doar un mic fragment” dintr-un amplu jurnal care se află în desfăşurare, având ca scop mărturisirea dragostei faţă de sfântul martirizat purtat cu veneraţie în adâncul sufletului pentru „tăria mărturisirii credinţei ortodoxe în faţa păgânilor goţi  din vremea sa.” Concretizarea acestui ţel ar consta în aducerea în ţară  a moaştelor Sfântului Sava de la Buzău. Dorinţei supreme a părintelui se alătură şi aceea de a-l face cunoscut pe sfântul mucenic întregii lumi: „Îmi doresc tare mult să-l promovez pe sfântul mucenic Sava de la Buzău în lumea întreagă, ca pe un mare mărturisitor de credinţă şi rugător pentru lumea  de  astăzi care trece prin această pandemie”. Potenţialul lector al cărţii va constata că autorul i se adresează ca unui adevărat prieten în faţa căruia îşi deschide sufletul. Da, va observa că se autoportretizează subtil, concis în diferite ipostaze, prezentându-şi aspiraţiile, preocupările, opiniile, speranţele.

În postura de preot la „Catedrala copiilor” se exprimă cu patos: „Aici este sufletul meu, este inima mea, este viaţa mea de preot”. Este o mărturisire de credinţă emoţionantă care spune mult. Copiilor, tinerilor, adulţilor le mărturiseşte cu căldură părin-tească censeamnă să iubeşti un sfânt/ sfinţii: „Când iubeşti un sfânt oarecare sau chiar mai mulţi sfinţi, iubirea către ei merge mai întâi la Dumnezeu fără de Care ei nu sunt sfinţi. Izvorul sfinţeniei este în Dumnezeu, Căruia îngerii din ceruri Îi cântă mereu: SFÂNT, SFÂNT, DOMNUL SAVAOT (Isaia 6,3)”.

Ca responsabil al centrelor sociale din diferite părţi ale ţării, declară cu sinceritate că această misiune şi-o îndeplineşte cu totală disponibilitate: „îmi place să lucrez pentru oameni. Trebuie să oferim bucurie, zâmbet şi lumină celor din jur.” Se simte legat de persoanele cărora le-a oferit o şansă pentru a  se bucura de zilele pe care le mai au de trăit pentru a-L slăvi pe Mântuitorul Hristos. Vizitează periodic centrele sociale şi mai ales aşezămintele destinate persoanelor vârstnice. De exemplu, pe 29 octombrie 2016 ne relatează despre Aşezământul pentru persoanele vârstnice din Moşeşti (comuna Robeasca, judeţul Buzău), unde locuiesc 10 oameni în vârtstă „ca într-un colţ de rai”. Aici a fost întâmpinat de o bătrână de 80 de ani, pe 24 ianuarie 2015. Dânsa l-a primit cu mult drag, având drapelul românesc în mână şi a dansat „Hora Unirii” împreună cu părintele şi cu cei din jur. Octogenara s-a simţit în al noulea cer şi „a râs mult, cu poftă.”

Marea satisfacţie sufletească a ucenicului lui Iisus a fost şi este de a insufla bucurie în sufletul celor nevoiaşi: „Aşa îi vreau pe toţi bătrânii de la aşezăminte. Bucuria este roada Duhului Sfânt din omul care-L are pe Hristos prin Sfânta Împărtăşanie”.

În ipostaza de profesor, jurnalul oferă mărturii şi fapte din domeniul educaţiei formative: „Le-am insuflat elevilor mei dra-gostea de mănăstiri, de sfinţi şi de istorie, de cultură, de biserică şi de patrie. Îi spovedesc des, ca să-i ţinem cât mai aproape de Biserică”.

După această prezentare consistentă (o veritabilă autobiografie spirituală ilustrată cu fapte, a unui fragment din existenţa părintelui), cititorul îl poate însoţi, precum un companion fidel, pe drumul sinuos al descoperirii moaştelor Sfântului Sava de la Buzău. Nu scapă din vedere niciodată să le spună învăţăceilor cu sinceritate că de la Sfântul Sava a învăţat „cum trebuie să-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu. Să fim milostivi şi să-L mărturisim cu timp şi fără timp, oriunde, pe Iisus Hristos ca  DUMNEZEU ADEVĂRAT DIN DUMNEZEU ADEVĂRAT”.

Grija pentru educaţia seminariştilor în spiritul credinţei ortodoxe, al cunoaşterii şi veneraţiei sfinţilor, al cinstirii Sfântului Sava, este dovedită permanent atât în sala de clasă, în orele educative cât şi prin activităţile extraşcolare. În afara lecţiilor prevăzute în programa şcolară, Părintele solicită învăţăceilor să reflecteze zilnic asupra unor versete din Biblie şi să consemneze în Jurnalul Biblic înţelesul adânc al celor citite.

Excursiile la mănăstiri, în oraşe şi locuri istorice, în Republica Moldova, au pecetluit simţirea, memoria şi convingerile elevilor. Informaţiile, explicaţile oferite de părintele profesor, au stârnit interogaţiile, curiozitatea inepuizabilă a excursioniştilor încântaţi  de  atmosfera plăcută în care buna dispoziţie s-a împletit cu acumularea de noi cunoştinţe. Poposind în oraşul Sfântul Gheorghe, la Colegiul „Constantin Brâncuşi”, seminariştii au avut parte de o frumoasă surpriză: „În curtea Colegiului, ne-am oprit la troiţa pe care Fundaţia <Sfântul Sava> a donat-o acestei şcoli”. Bineînţeles că părintele profesor a fost întrebat  cum de-a apărut această troiţă acolo. Răspunsul a fost prompt: „În  multe şcoli româneşti din judeţele Covasna şi Harghita am dăruit troiţe, care să le aducă aminte tuturor românilor de martiriul Sfântului mucenic Sava de la Buzău. Vrem să-l facem cunoscut peste tot în ţară şi nu numai”.

În privinţa educaţiei religioase, scriitorul afirmă că pruncii mici care frecventează cu drag Bisericuţa Copiilor de la Catedrala „Sfântul Sava”, au înţeles ce-nseamnă milostenia şi câtă bucurie su-fletească împrăştie  practicarea acesteia în rândul semenilor pauperi. Cu diferite prilejuri, ca şi de Sfântul Nicolae, s-a „iniţiat la bisericuţa copiilor <Sfântul Sava>, -declară autorul, această tradiţie: să dăruim câte un pacheţel cu bunătăţi la toţi copiii mici şi mari care vin la sfânta slujbă de dimineaţă, în biserică. După Sfânta Liturghie, ne ducem cu daruri la centrele de plasament, prin Fundaţia pentru copii <Sfântul Sava>”. Şi această binecuvântată tradiţie se datorează sfântului mucenic venerat: „Prin Sfântul Sava, am înţeles care este izvorul bucuriei: milostivenia faţă de cei nevoiaşi”.

Popasurile, asezările şi locurile sfinte vizitate, feţele bisericeşti întâlnite de părintele Milea Mihail în timpul căutării sfintelor moaşte sunt credibile, au substanţa autenticităţii. Relatarea este presărată cu întâmplări, trăiri sacre, zbateri şi luări de poziţie,  confesiuni, satisfacţii. Atrage atenţia permanent, cucererind cititorul şi acea lumină călăuzitoare de care discursul expozitiv dispune de la începutul până la sfârşitul jurnalului.

Nu este obsesie convingerea că moaştele Sfântului există cu adevărat, de vreme ce personal a mers la locul unde se găsesc acestea şi s-a rugat la racla în care sunt depuse. Este o certitudine, este credinţa fermă că rugăciunile sale şi eforturile, demersurile consecvente i-au luminat calea, confirmându-i aşteptările. Voi ilustra afirmaţia cu câteva secvenţe. Şirul de zbateri şi căutări, demersurile neîncetate, nopţile de insomnie şi nesfârşitele rugăciuni, toate îl îndreptăţesc pe părintele Mihail Milea să susţină că locul sfintelor moaşte ale Sfântului Sava este, repet, acolo unde a trăit şi L-a slujit pe Hristos, acolo unde s-a jertfit pentru credinţa nedezminţită în Mântuitorul, adică pe meleagurile buzoiene. Acum este s-a convins că locul unde se află sfintele moaşte este mănăstirea din Lesje, Serbia.

Este relatată şi o întâmplare din care se evidenţiază fermitatea şi consecvenţa cu care îşi susţine opiniile. Când a prezentat raportul concludent Înaltpreasfinţitului Ciprian şi a primit sfatul de a nu împrăştia vestea descoperirii moaştelor până când descoperirea nu este atestată oficial, cucernicul preot Mihail Milea nu a cedat,  ci a spus ferm: „Ba da, Înaltpreasfinţite, moaştele aparţin Sfântului Sava. Mare este Dumnezeu! El le-a salvat până în vremea noastră”. Nici părintele director al Seminarului Teologic nu i-a dat crezare: „cine ştie ce oseminte a găsit pe unde a fost şi spune că sunt ale Sfântului Sava…”. Replica părintelui Milea nu se lasă aşteptată şi izbucneşte mustrător: „Vai,  părinte  director,  degeaba purtaţi  numele  de  familie Sava, acestea nu sunt oseminte, ci sfinte moaşte, şi ele sunt cu adevărat ale Sfântului mucenic Sava”.

Consider admirabilă dârzenia cu care pe tot parcursul acestui Jurnal, Sfântul mucenic Sava este evocat, invocat şi slăvit cu evlavie. Toate demersurile, nu puţine şi nu comode, au avut la bază convingeri asumate în urma  unor îndelungi cercetări. Părintele scrie ceea ce trebuie ţinut minte: „Sfinţii nu rămâm legaţi de o anume icoană sau raclă. Aflarea moaştelor întregi, după atâta vreme, m-a întărit pe mine şi mai mult în credinţă”.

Impulsul credinţei a generat şuvoi de fapte şi iniţiative binecu-vântate. Dintre acestea, amintesc doar una notată în jurnal la pagina 49. În interiorul cimitirului public „Sfinţii Constantin și Elena” din Buzău, cucernicul părinte, din iniţiativă proprie şi cu ajutorul celor în drept, a trasat un mic cimitir  cu numele „Sfântul Sava”. S-a implicat direct în realizarea unei vechi dorinţe, despre care spune: „De mult am visat un cimitir frumos, ordonat”. De unde a izvorât această dorinţă, ne spune autorul jurnalului, prezentându-ne raţionamentul: „Pentru că stăm în cimitir mai mult decât am trăit în această viaţă pământească, este normal să ne gândim să facem din cimitir un loc frumos, cu cruce şi flori, unde va veni la noi Iisus Hristos”.

Setea lecturii nu ne poate părăsi. Paginile se succed  lin şi fiecare zi din Jurnal cuprinde destăinuiri pe care simţi nevoia să le reciteşti pentru a le pătrunde înţelesul mai departe de litera scrisă. O coordonată esenţială care atrage în mod deosebit atenţia asupra parcurgerii paginilor cărţii în discuţie este şi tonalitatea sinceră a stilului cu care sunt prezentate informaţiile, pe zile şi date. Căci „sinceritatea este forma cea mai îndrăzneaţă a curajului” (William Somerset Maugham). Nu se sfieşte autorul să-şi destăinuie de câte ori se iveşte ocazia, atât sentimentele de iubire, de veneraţie faţă de Sfântul mucenic Sava de la Buzău, dar şi să amintească  anumite concepte, definiţii, povăţuiri trecute prin filtrul experienţei sale de viaţă. De pildă, în cele prezentate pe parcursul zilei  de vineri, 16 septembrie 2016, există destule informaţii şi citate pilduitoare despre rugăciune, acatist, iubirea sacră, toate gravitând în jurul slăvitului Sfânt Sava de la Buzău. Cu blândeţe ne spune autorul, ca unor rude apropiate, cum îl simte şi cum se roagă pentru acest Sfânt: „îl iubesc ca pe un frate mai mare, îl iubesc din tot sufletul şi nu pot trăi fără el”. Pentru acesta se roagă pururi către Atotputernicul, căci numai rugăciunea smerită, izvorâtă din adâncul sufletului, revarsă asupra credincioşilor înţelepciunea, blândeţea, curajul şi, în final, izbânda. Autorul jurnalului grăieşte smerit: „Orice rugăciune a mea înaintea Bunului Dumnezeu are legătură cu Sfântul Sava”; apoi exemplifică, încheindu-şi monologul astfel: „Sfântul mucenic Sava de la Buzău a trăit asemenea unui monah, luptându-se şi el cu erezia arianismului şi cu religiile păgâne ale geţilor”. Imediat se emite un enunţ concluziv: „Apărarea Ortodoxiei cu preţul vieţii i-a adus Sfântului Sava cununa muceniciei, care străluceşte cu mult mai mult decât cele purtate de regii şi de împăraţii lumii acesteia în care trăim şi noi” .

Credinţa necurmată izvorăşte din adâncul ei atât iubirea şi bunătatea creştinească, dispoziţia pentru făptuirea binelui, cât şi optimismul luminos. Fiindcă viaţa „are multe greutăţi, obstacole, necazuri, suspine, lacrimi, renunţări”; doar rugându-ne şi ghidându-ne după sfaturile Mântuitorului zi de zi, putem face faţă încercărilor la care suntem supuşi. Înţelepte cuvinte şi de neuitat ne adresează autorul cărţii: „Atletul lui Hristos este persoana care aleargă cu Hristos, în Hristos şi pentru Hristos în această viaţă pământească. La fel a procedat şi Sfântul mucenic Sava de la Buzău, care a înţeles de la duhovnicul său Sansalas ce trebuie să facă pentru a deveni Atletul lui Hristos”.

În drum spre mănăstirea Lesje din Serbia, sunt amintite  cititorului cu oportunitate informaţii istorice care stârnesc interesul. Apoi reţin atenţia referirile la trecutul îndepărtat. Paralel sunt amintite cu strângere de inimă adevăruri usturătoare ale realităţii din zilele noastre.

Se pare că scriitorul Sava Bogasiu şi-a întemeiat anumite principii pe experienţa sa de viaţă, dar şi pe adevărurile din Cartea Sfântă, pe crezul sfinţilor părinţi şi pe cel al unor înţelepţi din vechime. Unul dintre aceştia, presupun, este Seneca: „Prefer să deranjez cu adevărul decât să fac pe plac cu lingușiri”. În numele acestui Sacrul adevăr, sunt dezvăluite de către autor şi unele păcate  din zilele noastre: „Am profanat posturile, pravila creştină, stăm necununaţi, în concubinaj, ne vindem unii pe alţii, lacomi după averi”. Sfaturi înţelepte, îndemnuri de folos ne sunt date, precum: „Ne trebuie multă pocăinţă, căinţă de păcate şi de la mine, şi de la noi toţi”; ,,să ne căim de păcatele şi de făţărnicia din noi!”.

N-avem dreptul, îmi vin în minte spusele lui A. Huxley, să ignorăm adevărurile, căci „adevărurile continuă să existe, chiar dacă sunt ignorate”. Îndemnul părintesc rezonează în inima credincioşilor tocmai pentru că poartă aura binelui este scris în Jurnalul acesta: „Fiecare dintre noi să ne asumăm păcatele, să nu aruncăm vina pe alţii, pe sistem, pe societate, pe conducătorii politici, pe ierarhi sau pe preoţii Bisericii ori străini. Vina este şi a mea, şi a ta, a noastră, a tuturor care trăim dezbinaţi unii de alţii, deşi avem acelaşi sânge şi acelaşi botez.” Cu asemenea gânduri a lăcrimat părintele lângă icoana Sfântului Sava, rugându-se, implorându-l să ne ierte şi să ne miluiască.

Încheierea acestei cărţi este plină de vibraţie; nu se observă risipă de vorbe, ci doar simţim o vibraţie tainică a emoţiilor. Ce a trăit părintele Mihail Milea lângă racla Sfântului martirizat e greu de redat în cuvinte. Totuşi, aflăm mărturia concisă a părintelui: „Lângă racla Sfântului mucenic Sava am simţit multă linişte sufletească, o stare de bucurie sfântă, deoarece am reuşit să vin încă o dată la el în vizită. Mi-a fost tare dor de el; aş rămâne cu el pentru totdeauna, dar am nădejde că el va veni într-o bună zi singur la Buzău, deoarece MARE ESTE DUMEZEU”.

Cine ar fi putut scrie o invitaţie mai luminoasă, aşa cum este aceasta în finalul cărtii, adresată Sfântului venerat? ”Te aşteptăm cu bucurie şi nerăbdare, Sfinte mucenice Sava, acasă, în România, în Dacia de odinioară, unde ai trăit în dreapta credinţă până la moarte! Nu suntem vrednici pentru această minune pe care o poţi face cu binecuvântarea părintelui tău duhovnic, Sansalas”. Însă pentru împlinirea acestei rugăminţi este necesar mai întâi să pornim pe drumul purificării de sine, ne spune în încheiere Sava Bogasiu: „Pentru ca Sfântul mucenic Sava să vină mai repede acasă, cu toţii trebuie să ne rugăm mai mult, să devenim creştini cu adevărat, să iubim mai mult Sfânta Biserică şi să ne punem mare încredere în Dumnezeu şi în ajutorul Maicii Domnului – Sfânta Fecioară Maria”.

În încheiere, ţin să remarc şi bogăţia fondului documentar. Abundenţa imaginilor, reproducerea cu oportunitate a unor documente şi a unor piese aparţinând corespondenţei autorului, imprimă Jurnalului trăsătura autenticităţii. Astfel, cititorul este convins de jus-teţea susţinerii dezideratului şi acţiunilor dedicate binecuvântatului ţel: aducerea în ţară a moaştelor Sfântului Sava de la Buzău. Oricine, tineri şi vârstnici, va avea şansa să citească acest Jurnal, va putea culege foloase atât de necesare primenirii sufleteşti, consolidându-şi credinţa în Dumnezeu. Faptul că, după 1.600 de ani, Sfântul Sava de la Buzău nu este dat uitării, constituie o confirmare a existenţei lui şi a autenticităţii moaştelor sale, aşa cum bine precizează şi domnul academician Ilie Bădescu: „Într-un anume sens, toată călătoria de 1.600 de ani a Sfântului este triumful întoarcerii, o bătălie cu cei ce vor să rupă poporul de sfinţii lui Dumnezeu”.

Sperăm că apariţia acestui JURNAL şi viitoarele demersuri vor marca venirea acasă a Sfântului mucenic SAVA de la BUZĂU.