Actualitate

Judecătorii de la Tribunal reiau, de luni, activitatea dar încep cu o pauză

După aproape două săptămâni de protest, timp în care s-au judecat doar dosarele urgente, judecătorii de la Tribunalul Buzău au decis să reia, de săptămâna viitoare, şedinţele de judecată pentru toate cauzele, însă vor recurge la o altă formă de protest. Astfel, conform deciziei luata de Adunarea Ge­nerală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Buzău, de luni 17 februarie, se reia activitatea de judecată însă cu suspendarea zilnică a şedinţelor între orele 9 şi 10, pe o perioadă nedeterminată. Tot de luni va fi reluată şi activitatea Biroului de Informare şi Relaţii Publice. Celelalte decizii luate la finele lunii trecute, precum refuzul de a participa la formarea birourilor electorale, rămân neschimbate.

În schimb, judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, instanţa superioară la care este arondat Tribunalul Buzău, care în 29 ianuarie au decis suspendarea şedinţelor de judecată, cu excepţie cazurilor urgente, din cauza eliminării pensiilor de serviciu ale ma­gistraţilor au decis, luni, reluarea activităţii de judecată încă de marţi, 11 februarie. Protestul magistraţilor continuă prin suspendarea timp de o oră, zilnic, a activităţii de judecată. Judecătorii de la Ploieşti cer ,,compensarea” pentru orele suplimentare şi pentru cele lucrate în zilele de sărbătoare şi vor ca bugetul aferent instanţelor de judecată să fie preluat de CSM.

Instanţa ploieşteană anunţă, de asemenea, că în Adunarea Generală a Judecătorilor reunită luni, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Ploieşti au formulat mai multe solicitări care vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti cer ,,încetarea atacului factorului politic la adresa Statutului Judecătorului, acţiune ce reprezintă o încălcare gravă a independenţei puterii judecătoreşti şi a principiului constituţional al separării puterilor în stat”.

De asemenea, magistraţii propun stabilirea unui ,,volum optim” de muncă pentru ma­gistraţi, ţinând seama şi de volumul de activitate al unui judecător la nivelul Uniunii Europene, astfel încât aceştia să nu fie suprasolicitaţi. Judecătorii mai cer asigurarea resurselor materiale necesare desfăşurării în condiţii normale a activităţii instanţelor de judecată şi ,,asigurarea independenţei financiare a sistemului judiciar prin preluarea bugetului de către Consiliul Superior al Magistraturii”.

Nu în ultimul rând, o solicitare a judecătorilor plo­ieşteni este legată de ,,reglementarea şi compensarea timpului de muncă suplimentar pentru activităţile prestate de magistraţi în afara programului de lucru şi pe parcursul zilelor nelucrătoare sau de sărbători legale”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker