ISTORII | Parcuri din Buzău – Marghiloman și Tineretului

Pentru noțiunea de parc, Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) dă mai multe definiții: spațiu verde de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții amenajate pentru agrement și odihnă; suprafață de teren întinsă, cu plantații, cu alei, cu bănci, adesea cu lacuri și bazine, cu diferite construcții adecvate, amenajate ca loc pu­blic de odihnă și agrement; suprafață de teren relativ întinsă, cu plantații, alei, lacuri sau bazine, folosite ca loc pentru odihnă și distracții, uneori și pentru manifestări culturale. În Dicționarul Universal al Limbii Române, apărut în anul 1896, lingvistul Lazăr Șăineanu definea parcul ca o „grădină mare cu pajiști, alei și boschete”. DEX stabilește că termenul provine din limba franceză, dar lucrările de specialitate dedicate parcurilor susțin că „este un cuvânt cu ­ori­gine nesigură” pe care îl întâlnim în toate limbile romanice, cu o formă și o pronunție asemănătoare.

Apărute inițial în jurul reședințelor nobiliare din Apus, la noi, cele mai vechi și mai frumoase parcuri datează de la începutul se­colului al XIX-lea și toate au istorii bogate și interesante.

În anul 1998, Federația Parcurilor Naturale și Naționale din Europa a stabilit ziua de 24 mai ca „Ziua Europeană a Parcurilor”, pentru a sărbători crearea primelor parcuri naționale de pe continent, în Suedia, în urmă cu aproape un secol.

În cazul Buzăului, situația este cât de cât fericită, având în vedere că beneficiem de parcul natural, Crâng, menționat „ca loc de promenadă” în 1828, iar în 1850, atribuit ca „grădină pentru petrecerea publicului”, deci cu 40 de ani mai devreme decât parcul din Suedia și alte două mari parcuri, la care se adaugă câteva alte oaze de verdeață: parcul unde se află și Biserica „Sf. Îngeri”, parcul din fața Bisericii Banului, giratoriul din Cartierul „Nicolae Ti­tulescu”, locurile de joacă amenajate pentru copii în cartierele orașului etc. De aceea am considerat necesar să prezentăm cele două mari parcuri ale Buzăului.

Parcul Marghiloman a fost amenajat concomitent cu edificarea Vilei „Albatros”, după planurile arhitectului francez Paul ­Go­t­tereau, inaugurată în anul 1896. Lucrările s-au desfă­șurat sub coordonarea lui Victor Gherabec, la acea dată arhitectul orașului Buzău. Potrivit unor informații, ar fi fost realizat după modelul unui parc englezesc.

Un document din 1932 amintește Vila „Albatros” cu 45 pogoane parc, întreaga proprietate având urmă­toarele vecinătăți: la răsă­rit, strada Eleșteielor și cartierul Cătuneanu; la apus strada Plantelor și terenul bisericii „Sf. Nicolae”, și la miazănoapte stră­zile Al. Marghiloman și Sf. Nicolae.

Într-un contract de închiriere pentru terenul Vilei „Albatros”,  semnat în același an, fost padoc pentru cai, se preciza că „se întinde de la herghelia veche până în drumul porții de serviciu a vilei, de-a lungul grajdurilor din piatră”. Se acorda și permisiunea de a se folosi apa din instalațiile parcului și de a circula pe poarta de la herghelia veche sau pe cea de serviciu a vilei. Iar un alt contract, încheiat cu președintele Cooperativei „Grădini­le Buzăului”, avea ca obiect și „dreptul de trecere a apei ce merge din Iazul morilor, prin proprietatea mea, vila <Albatros>”, apa fiind folosită pentru udatul grădinilor de zarzavat.

În procesul-verbal de constatare cu situația imobilelor puse sub sechestru judiciar în anul 1938, s-a stabilit că Vila „Albatros” dispunea de un parc de 45 pogoane, pe care erau  următoarele construcții: a) vila I (parter, etaj și man­sardă) cu 8 camere, bucă­tărie, vestibul și coridor, la parter; 10 camere și coridor, la etaj și camere pentru servitori, la mansardă; b) vila II, pentru musafiri (parter și etaj), inclusă acum într-un proiect de consolidare și refacere; casa administrației (cinci camere și o remiză); casa pentru șofer și alți salariați (șase camere); locuința antre­norului (3 camere), șase grajduri cu boxe pentru caii de curse, construcția pentru uzină fără uzină (a se citi instalații), casa grădinarului (3 camere), spălătoria (parter-5 camere și etaj-sală spălătorie), alte două clădiri (locuințe și garaje), magazia de fân, sera (fără acoperiș), ghețăria, arbori și pomi (diferite specii), „grădinile fiind despărțite printr-un zid de piatră. La grădina de copaci este eleșteul în suprafață de cca. 10.000 m.p”.

Un raport de expertiză înregistra Vila „Albatros” cu parc cu arbori și diverse clădiri: 2 ha. teren împrejmuit, la intrarea principală; arbori; eleșteu, circa. 3 ha., cu canalele de scurgere și primenire; împrejmuirea din piatră, 3.600 m.; canal de irigație din piatră, pentru udat grădinile de zarzavat „ale sârbilor”, de pe proprietatea comunei Bu­zău și a Obștii „Mihai Antonescu”, în lungime de 3000 m.; clădirea administrației (5 camere); clădire birouri (6 camere); grajd cu șase boxe; clădire pentru creșterea păsărilor, cu două despărțituri; un grajd pentru montă, pavat cu bazalt; atelier lemnărie; clădire personal (3 camere); curtea din fața clădirii administrației și birourilor, 400 m.p.; Palatul Marghiloman, construcție masivă cu etaj, în stil franțuzesc, învelită cu ardezie și zinc la dolii: 16 camere, hol și toaletă la parter; 15 camere și trei toalete la etaj; pereții tapisați cu cretonă și mătase, în parte deteriorați; pe jos parchet; subsol și pivniță cu mai multe hrube; o clădire cu etaj pentru jokey, cu șase camere și două antreuri la parter și șapte camere, două antreuri și două toalete la etaj. În spate: grajd din zid pentru patru cai, o remiză pentru trăsuri, o magazie pentru orz și cuptorul spălătoriei (ruinate 20%); trei pavilioane grajduri din piatră cioplită, învelite cu tablă de zinc, pavaj din bazalt, cu boxe separate pentru cai pe ambele laturi, apă curentă și iluminat electric, 720 m.p.; la Herghelie, în spate, trei grajduri-unul din zid, cu patru boxe, 966 m.p. și un al doilea, tot din zid, cu cinci­sprezece boxe pe fiecare latură și cinci în fund, 22 m.p

La Herghelia veche: locuința antrenorului (cinci camere și antreu); o clădire din zid cu trei camere, un coteț de păsări; „în fundul parcului” spre strada Sf. Nicolae: locuință mecanic (3 camere, 56 mp), grajd pentru doi cai, orzăria (288 mp), casă pentru servitori (5 camere), fânăria (660 mp); la intrarea de la stăvilar: construcție pentru personal, din zid; la intrarea în parc: locuință florar (5 camere, antreu și subsol), spălătoria (parter și etaj, 4 camere, în parte ruinate); magazia de scule pentru florar, camera pentru struguri și grajdul de vaci; crescătoria de rațe (3 camere); clădire din piatră pentru animale sălbatice, atelierul mecanic și fierăria; clădire din piatră cioplită (3 camere), fosta uzină electrică cu sală acumulatori și stația de pompe; magazia de combustibili; seră din zid și sera mică (ruinate); șarpantă din fier, numită „umbrar”; cinci bănci din ­piatră; canalizare generală subterană la grajduri și locuințe „străbătând parcul” (circa 2000 ml); „șoșe­lele din parc” (aleile), sistem macadam (circa 1300 ml); grădină pomi fructiferi cu canalizare pentru grădină de zarzavat, locuin­ța grădinarului, cu subsol; grajdul de vaci, sera de răsaduri-380 pomi fructiferi (2 1/2 ha).

Parcul a fost reamenajat, podul de acces peste lac fiind construit de către IPICF, după planurile arhitectului buzoian Octavian Gheorghiu.

Parcul Tineretului a fost amenajat în anii 1973-1974, prin grija Consiliului ­Po­pular al Municipiului Buzău. În 1971, Oficiul de Îmbună­tățiri Funciare (director ing. Vasile Ciocârdel; ing. șef Iancu Matei) din cadrul M.A.I. A.S.A., Direcția Generală a Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Apelor a realizat documentația pentru „amenajarea lacului de agrement numit „Parcul Tineretului”, executată de către ing. Ion Racovițeanu și ing. Gabriela Gheorghe.

Din memoriul justificativ reiese că amplasamentul era în partea de nord-est a municipiului, aici fiind o veche amenajare piscicolă. Lacul urma să aibă o linie de centură de 1.540 m., 1 m. adâncime și urma să fie ­alimentat printr-o deviație din Iazul Morilor. ­Eva­cuarea urma să se facă „prin golirea de fund existentă”, în râul Buzău.

Amenajarea proiectată, cât și construcțiile ulterioare creau, în opinia proiectantului, posibilitatea amenajării unei baze nautice pentru tineri. Pe pla­nul de situație se menționa ­exis­tența amenajărilor vechi­ului abator (construit în anul 1882), după demolarea acestuia și sistematizarea zonei, aici construindu-se Sala Sporturilor (1982) și Casa Științei și Tehnicii pentru Tineret (1984).

Lucrările de amenajare s-au executat inițial prin muncă  patriotică, cu elevi din clasele terminale de liceu și tineri muncitori uteciști. În 1973 aici s-a amplasat statuia lui George Enescu, opera sculptorului Oscar Han.

Scena pentru organizarea de spectacole a fost realizată în anul 1975, apoi terenul pentru activități sportive, Caruselul și un început de ștrand (reamenajat și modernizat în alt spațiu, în 1980). An de an s-au făcut și alte amenajări, inclusiv modernizarea spațiului verde și a arboretului.