Așa după cum arată și denumirea, este clar că este un produs specific zonei de munte a Buzăului, documentele vremii făcând referiri la locurile unde se producea, iar alte informații documentare detaliind de ce acest cașcaval era altfel decât cele din alte zone.
Hrisovul lui Radu de la Afumați, din 8 septembrie 1525, face referire și la „cășăria din județul Buzău”, dovadă a existenței unor oieri pricepuți care, pe lângă produsele lactate tradiționale, preparau și renumitul cașcaval de Penteleu. Ocupație străveche, legată de începuturile neamului nostru, creșterea vitelor, între care ovinele ocupau o însemnată pondere, a determinat apariția unor activități legate de prelucrarea și comercializarea produselor animaliere: carne, lapte, brânză etc.
Făcând referiri la calitățile deosebite ale cașcavalului de Penteleu, atât de diferite față de produse similare din județ și din țară, Basil Iorgulescu preciza că „secretul” era legat de fânețele din zonă cu „trifoi, afigă și ghizdei, amestecate cu numeroase flori care dau laptelui un parfum și un gust excelent”.
Laptele obținut de la oi (118.911 capete în 1831, 336.313 în 1860, 290.164 în 1916, 444.438 în 1941) era transformat în cașcaval, urdă și brânză de burduf, unt, lapte de putină. Potrivit documentelor, în zona de deal și de munte a județului, dar uneori și la câmpie, existau cășării unde se producea cașcaval, cel mai căutat, chiar la export, fiind renumitul cașcaval de Penteleu. În anul 1825, Grigore Dimitrie Ghica poruncea ispravnicilor de Buzău să elibereze „cărți domnești” pentru toți negustorii care aveau cășării și lucrau cașcaval, între aceștia fiind și Ioniță, fiul lui popa Oprea, căruia i s-a acordat dreptul de a prelucra cașcaval la cășăria din Cilibia, pe moșia Episcopiei Buzăului.
Catagrafia din 1829 înregistrează, pentru județul Buzău, 12 cășării, la Rătunda (Rotunda, apoi Meteleu, azi Scutelnici), Văcăreșteanca (în zona fostei comune Glodeanu Cârlig), Macoveiu (Padina), Moisica, Pietrosul, Stâlpu, pe Mușa, Penteleu, Furul și Goidești, la Recea și Bisoca și pe Breazău. În anul 1831, așa după cum reiese din documentele unui proces, de la cășăria din Penteleu a lui Vodă Grigore Ghica s-a furat cantitatea de 419 kg cașcaval. Pentru producerea brânzei și cașcavalului în 1890 erau în județul Buzău 11 cășării și 114 stâne, mai însemnate fiind cele de la Viforâta, Tega, Siriu, Podul Calului și cea de pe Mușa, cât și cele de la câmpie, de la Mizil, Baba Ana și Luciu. Anual se produceau 120.000 kg cașcaval, 130.000 kg brânză de burduf și urdă, 200.000 kg brânză de putină, 200.000 kg unt de oi, 140.000 kg lapte de putină, pentru consumul propriu și pentru comercializare. Brânza de putină se exporta mai ales în Austria, iar cașcavalul în Bulgaria și Turcia.
Cașcavalul de Penteleu, cunoscut și apreciat atât în țară cât și peste hotare, se producea atât în Munții Penteleu cât și la Mușa, Siriu și Podu Calului, cu gust asemănător. Anual se realiza o producție de circa 8.000 kg, în valoare de aproximativ 740.000 lei. Către sfârșitul secolului al XIX-lea se mai producea asemenea cașcaval la Viforâta și Tega, cu timpul pierzându-și din calități ca urmare a nerespectării unor reguli, dar mai ales „a lăcomiei producătorilor și lipsei unor meșteri pricepuți”.
Concurența venea de la Dâmbroca
Reclama inserată în paginile unei publicații locale îi informa pe cei interesați de Cașcavalul de Dâmbroca, produs pe moșia cu același nume, proprietatea lui Fotin Robescu. Se făcea cunoscut că „fabrica de lăpturi produce cașcaval de Dâmbroca, așa de superior în calitate, încât rivalizează chiar cu cașcavalul de Penteleu. În curând se va fabrica sfaițer, unt proaspăt și diferite brânzeturi”. Cu timpul însă nu se mai produce cașcaval, laptele oilor fiind închegat pentru brânză și alte câteva derivate. Doar în 1929, se mai amintește de o „fabrică de unt și brânză”, cu mult pe departe față de ceea ce înseamnă o asemenea titulatură.
În 1939, rezidentul ținutului Bucegi Gh. Alexianu (fost guvernator al Transnistriei, condamnat la moarte în 1946, alături de Ion Antonescu), în intenția de a „da o mare dezvoltare industriei laptelui din munții Buzăului”, favorizată de pășunile din munții Penteleu, a dispus întocmirea unor planuri pentru construirea unei fabrici de brânzeturi în punctul Babanuca, situat între Piciorul Caprei și Zănoaga. Planurile au fost realizate de arhitectul Zamfiropol, urmând să aibă loc licitația pentru darea în antrepriză a lucrărilor, proiect nefinalizat din cauza războiului. O asemenea întreprindere a fost realizată prin anii ?80 la Nehoiu, după 1990, încetându-și activitatea.
Sub titlul „Buzăul agricol”, un raport din anul 1935, al Camerei Agricole a județului Buzău menționa că era considerat unul din județele cele mai bogate ale țării, având din belșug material lemnos, petrol, cereale, vinuri, fructe, sare etc. Jumătatea de sud-est reprezenta 89% din suprafața cultivabilă de 211.000 ha. Partea centrală reprezenta 10% și este acoperită cu vii (11.800 ha.) și livezi (11.000 ha.), aici producându-se renumitele produse Țuica de Buzău și Cașcavalul de Penteleu.
În volumul de „Documente privitoare la economia țării Românești, 1800-1851” sunt menționate toate cășăriile din acea vreme: „La Rătunda, pe moșia dumneaei vornicesei Câmpinencii, ce se lucrează de polcovnic Tănase Poenar ot (de la, n.n.) Buzău; la Văcăreșteanca, pe moșia mănăstirii Văcărești, ce se lucrează de Manolache căpitan ot Perieți; la Macoveiu (Padina) pe moșia dumnealui căminarului Ștefan Moscu, ce se lucrează de Stavri Titopoleos, arendaș; la Moisica (azi în comuna Smeeni), pe moșia dumnealui hatmanului Mihăiță Filipescu, ce se lucrează de polcovnic Mihalache ot Moisica; Pietrosul (azi în comuna Costești), pe moșia polcovnicului Mihai Protopopescu ot Nișcov, ce se lucrează de însuși susnumitul; la Stâlpu, a dumnealui căminarului Aleco Ghica, se lucrează de logofăt Ghiță Iarca ot Stâlpu; una pe Mușa și alta pe Penteleu, pe moșiile domnului Grigore Ghica, ce se lucrează pe seama măriei sale prin clucer Ioan Sibiceanu; pe Furul, pe moșia Sfintei Episcopii a Buzăului; pe Goidești, pe moșie megieșească; pe Recea și Bisăuca (Bisoca), pe moșia boierilor Cârlovești, ce se lucrează de polcovnicul Vlad Lungean ot Vernești; pe Breazău, pe moșie megieșească, ce se lucrează de Dafu grecu, ot Sărata, arendaș”.
