Politic

Alegeri la PNL: Pufu a câștigat municipiul, Avrămescu se încălzește pentru județ

Senatorul Vlad Pufu a fost ales, duminică, președinte al organizației municipale a Partidului Na­țional Liberal. El a obținut 110 voturi, iar contracandidatul său, Gabriel Laurențiu Banu, a reușit să strângă doar 24 de voturi.

„A fost o zi foarte frumoasă pentru Partidul Național Liberal, pentru că am dat exemplu buzoienilor că suntem un partid cât se poate de democratic, în care există diversitate de idei, în care există dezbatere și, ca de fiecare dată, cele mai bune idei sunt preluate de obicei în proiect de candidatul care câștigă alegerile. Este un moment important; dacă vreți, pentru mine este și validarea a ceea ce am crezut că se întâmplă în interiorul Partidului Național Liberal și astăzi sunt foarte mulțumit și sufletește că așa s-a întâmplat. Ne pregătim ca, sub președinția mea, să facem opoziție serioasă și credibilă la Partidul Social Democrat, pentru că dânșii au instalat la Buzău o teroare roșie în ulțimii 30 de ani, au beneficiat de o lipsă de implicare a opozi­ției în totalitate, și de acum încolo putem spune că începem o opoziție serioasă”, a spus Pufu după aflarea rezultatelor votului.

Cine sunt membrii noii conduceri

Președintele organizației municipale a Partidului Național Liberal, Vlad Pufu, va fi secondat de prim-vicepreședinții Geta Burducea și Florin Sangiu, precum și de vicepre­ședinții Diana Minea (Departamentul Imagine, Comunicare, Relații mass-media și purtător de cuvânt), Dragomir Văsîi (Departamentul pentru Politici Economice, Mediu de afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene), Andrei Neder (Departamentul pentru Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate, Organizații Neguvernamentale și grupuri de cetățeni), Viorel Ștefu (Departamentul pentru Politici privind Administrația Publică, Justiție, ­Si­guranță Națională, Ordine Publică și Siguranța Cetățea­nului), Claudiu Carpen (Departamentul pentru Poli­tici în Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală) și Constantin Coman (Departamentul pentru Politici în Educație, ­Cer­cetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport). Acestora li se adaugă cei 15 membri ai Biroului Municipal: Adina Boțoacă, Vasile Carapit, George Ciubotaru, Dora Lucia Dascălu, Aurel Dumitru, Gabriela Georges­cu, Viorel Manea, Daniela Matache, George Mihăilescu, Costin Laurențiu Oprea, Octavian Posea, Elena Loredana Tatu, Elena Dana Toma Nicolau, Nina Untea și Marius Leon Velicu.

Cine s-a mai „întors acasă”

Ca orice partid aflat la putere, PNL va beneficia, în perioada următoare, de serviciile unor membri care, precum liderul liberalilor râmniceni, subprefectul Viorel Holban, s-au „întors acasă” după plimbări prin alte formațiuni politice. Este vorba despre Geta Burducea (PDL-PSD-PNL), Constantin Ionescu (PDL-PNL-PRO România-PNL) și Eliza Vieru (PDL-PSD-PNL).

De ce vrea Avrămescu să candideze la șefia liberalilor

Sâmbătă vor avea loc alegerile și pentru structura de conducere jude­țeană a Partidului Națio­nal Liberal, precum și pentru stabilirea delegaților la Congresul PNL, care va avea loc în toamnă. Deși se vorbește că pentru funcția de președinte al PNL Buzău și-ar fi manifestat intersul nu mai puțin de șase candidați, o singură candidatură este certă până la această oră, a președintelui interimar, deputatul Gabriel Avrămescu.

Acesta a dat publicității un text în care prezintă rațiunile pentru care doreș­te să candideze la alegerile de sâmbătă: „Acum mai puțin de un an, atunci când am primit propunerea de a prelua mandatul de preșe­dinte interimar al PNL Buzău, am știut că drumul în această luptă nu va fi scurt și nici ușor, dar provocările de acest gen mă motivează și mai mult. Candidez la alegerile din 3 iulie pentru conducerea ­fi­lialei PNL Buzău pentru că am încredere că pot reclădi o echipă puternică, chiar dacă Buzăul nu a fost niciodată printre prioritățile organizației centrale.

De altfel, încă din campania electorală pentru parlamentare, am simțit că ­li­beralii buzoieni au făcut parte, mai degrabă, dintr-o filială de sacrificiu pentru conducerea de la București. E dificil pentru o echipă să conducă o campanie și să organizeze alegeri fără sprijinul celor mai importanți lideri. Avem însă la dispoziție trei ani de acum să demonstrăm că putem să venim în fața buzoienilor cu candidați pregătiți să continue proiectul început de mine și echipa mea la alegerile parlamentare și anume – Dezvoltarea Buzău­lui.

În acest context, dezvoltarea județului, fie că vorbim despre moder­nizarea infrastructurii, creș­terea nivelului de trai, atragerea de investitori, dezvoltarea economică și socială, reprezintă un obiectiv pe care îl voi urmări concomitent cu dezvoltarea echipei PNL Buzău. Construcția filialei județene este prioritatea mea pentru ca mai apoi să putem vorbi concret despre dezvoltarea Buzăului. Îmi mai doresc ca o dată cu preluarea conducerii PNL Buzău să scot filiala din izolare. Consider că un mare dezavantaj al vechii conduceri a fost strategia funcționării <închi­se>. Acest lucru trebuie să se schimbe!

De altfel, în tot acest timp, cât am fost preșe­­dinte interimar, vocea PNL Buzău a început să se audă și am reușit să integrez ­fi­liala județeană în echipa regională. În ultima perioadă am făcut pași importanți în concretizarea relațiilor cu liderii care leagă Buzăul de București, mai ales că avem obiective de dezvoltare comune, mă refer aici la constructia autostrăzii Ploiești-Buzău. Astfel, îmi doresc evoluția pas cu pas a filialei Buzău. Echipa regională din care facem astăzi parte are o voce unită. Mai avem mult de muncă, dar schimbarea de mentalitate politică este esențială pentru a reuși să reclădim echipa de la Buzău.

Vin în fața colegilor mei cu un proiect de reconstrucție foarte ambițios, cu un proiect de dezvoltare și mai ales vin cu o strategie prin care să îmbinăm un suflu nou cu experiența membrilor cu vechime din cadrul filialei județene Buzău, o strategie care îi va aduce alături pe cei care își doresc să Dezvoltăm Buzăul împreună!”, scrie pe Facebook deputatul Gabriel Avrămescu.

Decizia finală privind susținerea pe care organizația județeană a Partidului Național Liberal o va acorda unuia dintre cei doi candidați la șefia PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu, va fi luată după alegerile de sâmbătă, spune senatorul Vlad Pufu: „Este o decizie pe care o vom lua în interiorul partidului după ce se va finaliza și scrutinul de la județ și, probabil, vom avea o discuție foarte serioasă cu primarii noștri, cu organizațiile în totalitate și vom lua, normal, în funcție de votul majorității, o decizie care interesează pe toată lumea”.

Un comentariu

  1. Gogoși cu smoală …..să fim serioși….Nu mai rămâne picior de PNL-ist sau USR-ist la alegerile viitoare. Astia de acum si-au batut joc de populatie…..Unde e grija pentru OM ? Asta e administrație ? Sunt niște habarniști !

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker