Irina Fodor și-a sărbătorit tatăl cu mesaje emoționante

Urmăritorii prezentatoarei „Asia Express” i-au trimis zeci de mesaje cu urări dedicate tatălui său, pe care Irina l-a sărbătorit recent.
Cei doi au apărut în imagini din curtea casei, cu zâmbetul pe buze și foarte fericiți că sunt împreună.
„La un moment dat în viață, copiii iau barosul și se apucă de dărâmat soclul pe care au ridicat statuia părinților. De obicei, prin adolescență. Ar trebui să știu. Eu am făcut-o de atâtea ori. O simt acum pe pielea mea, când o văd pe Diana umblând cu dalta în mână aproape în fiecare zi. Și sunt împăcată cu asta. Pentru că și eu am reconstruit statuia părinților mei de zeci de ori: câteodată cu nervi, altădată cu lacrimi, dar de cele mai multe ori cu bucurie. Și, de fiecare dată când am ridicat privirea spre noua lor imagine, am făcut-o cu și mai multă admirație. Iar astăzi mă uit la tatăl meu și văd un om drept, corect, cu coloană vertebrală, pe care te poți sprijini”, a declarat buzoianca.
Irina a enumerat calitățile cele mai puternice ale tatălui, calități pe care simte și ea că le-a moștenit, menționând printre altele că este un om puternic, dar care are o blândețe ascunsă sub armura lui. „Tatăl este mereu omul la care alerg și acum când mă doare ceva. Omul care încearcă să găsească soluții pentru orice idee, grijă sau problemă îmi trece prin cap. La mulți ani, tati! Să ne trăiești mulți ani sănătos, fericit, cu energie, chef de viață și cu aceeași putere de a fi sprijin pentru toți cei care te iubesc. Eu sunt una dintre cele mai norocoase fiice din lume că te am. Cealaltă e sor-mea!”, au mai fost cuvintele transmise de buzoiancă părintelui său.



