Monden

Irina Fodor, noi peripeții în America

Buzoianca Irina Fodor a avut parte de noi „surprize” în Statele Unite. De o lungă perioadă de vreme, ea și-a lăsat soțul și fetița în urmă și a plecat în străinătate, pentru filmările la un show de aventură. Misiunea sa, aceea de prezentator, nu este deloc una ușoară, după cum susține aceasta. Orele de odihnă sunt puține, iar stresul și căldura în care este nevoită să filmeze o pun la grea încercare.

Dar, fiind la a doua experiență de acest fel, Irina s-a mai obișnuit cu ritmul filmărilor, dar asta nu a scăpat-o de alte probleme. Potrivit wowbiz.ro, prezentatoarea și membrii echipei și-au pus hainele în saci și le-au predat personalului hotelului în care s-au cazat. Dar inevitabilul s-a produs. Când se aștepta să primească hainele curate înapoi, exact așa cum le-a predat, buzoianca a avut un șoc. Vedeta a fost nevoită să-și caute propriile obiecte vestimentare într-o grămadă de haine. Și asta pentru că personalul curățătoriei, pentru a ace economie de timp, a spălat toate rufele echipei laolaltă, iar posesorii lor au fost nevoiți să-și caute fiecare bunurile personale.

Prin urmare, Irina a petrecut minute bune printre mormanul de rufe pentru a-și căuta hainele și pentru a-și împerechea șosetele, considerând timpul petrecut printre atâtea articole vestimentare o probă marca show-ului de aventură filmat acum în America. Însă, fiind o fire veselă, chiar dacă „misiunea” nu a fost deloc pe placul ei, frumoasa prezentatoare a făcut haz de necaz. Vedeta spune că ea și colegii ei puteau face din asta o cursă, iar câștigătorul ar fi fost cel care și-ar fi împerecheat șosetele mai rapid.

„Cei de la curățătorie s-au gândit să ne desfacă sacii și să spele toate hainele la un loc, ca să câștige timp. Sau au vrut să ne dea și nouă o misiune: Găsiți-vă șosetele. Cine are mai multe perechi complete pleacă primul în cursă”, a scris prezentatoarea pe InstaStory, acolo unde publică detalii de tot felul din spatele camerelor de filmat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker