sâmbătă, 15 august 2020

Ipocrizia magistraților și pensiile de serviciu

Niciun dram de respect nu va mai exista pentru magistrați. O să ne uităm la ei așa cum ne uităm la cei mai hoți dintre politicieni. Niciun dram de respect nu mai are această categorie profesională, a magistraților, pentru ea însăși. Nu mai vorbesc față de restul cetățenilor, nu, față de ea însăși. Despre pensiile lor de serviciu, magistrații vorbesc ca și cum acestea ar fi un fel de dat de la Dumnezeu, ceva ce trebuie să primească doar pentru simplul fapt că ei există, că s-au născut, că respiră, că așa stau lucrurile în ordinea firească a lumii, de la începuturile-începuturilor și până când lumea asta se va sfârși.

E uluitor să vezi atâta ipocrizie și nerușinare din partea unor magistrați, pe care, apropo, nu i-am văzut să mai fie deranjați prea tare de Secția Specială, de reglarea legilor justiției și a codurile penale. Gata, s-au terminat subiectele astea pentru ei, totul e numai ­des­pre bani. Magistrații, așa cum am mai scris, trebuie să fie plătiți bine. Și sunt foarte bine plătiți. În baza acestor lefuri mari, primesc și pensii mari, ceea ce e normal. Pensiile de serviciu, însă, cel puțin la valoarea lor de acum, sunt sfidătoare față de toți oamenii care muncesc cinstit în România. Pensiile speciale au fost o șpagă dată de politicieni, pentru ca ­ma­gistrații să nu ridice capul. Și, doar cu extrem de puține excepții, magistrații nu-l ridică, dacă tot ­aminteam mai devreme de Secția Specială. Sau de felul în care funcționează Ins­pecția Judiciară, o instituție folosită drept bâtă de politicieni, pentru a-i “liniști” pe acei extrem de puțini magistrați care se mai pun contra sistemului. Lăsând, însă, excepțiile ­deo­parte, vorbim despre o categorie profesională care s-a așezat singură în genunchi în fața politicienilor, pentru bani și pentru alte avantaje, și care de acolo, din genunchi, ne cere răspicat să o respectăm și să o plătim, cu forța, regește.

Renate Weber a explicat de ce ea, ca Avocat al Poporului, a atacat la Curtea Constituțională a României impozitarea pensiilor de serviciu. Doamna Weber vorbește despre “o dublă impozitare”, despre “discriminare” și despre încălcarea a două articole din Constituție. Adică, Avoca­tul Poporului (o instituție care și-a dovedit în repetate ori ticăloșia și goana după bani și putere, ținând capul plecat în fața unor politruci) ar vrea ca noi să înțelegem că aceste pensii de serviciu, orice ar fi pe lumea asta de aici înainte, trebuie date. Și dacă avem pandemie, și dacă murim și ne îmbolnăvim pe capete, și dacă se prăbușește economia, și dacă rămân sute de mii de oameni fără serviciu, și dacă se destramă țara asta și orice nenorocire ni s-ar mai putea întâmpla, noi trebuie să le plătim ma­gistraților pensiile de serviciu. ,,Discriminare”, auzi! Noi îi discriminăm pe magistrați pentru că ei au pensii de serviciu (pe lângă alea normale), iar noi, restul, cei care le plătim lor aceste pensii de serviciu, nu avem. Incredibil! Cât tupeu inimaginabil pe această Renate Weber!

La Curtea ­Constituțio­nală a României, știm, decizia o vor lua judecătorii care sunt beneficiari ai pensiilor speciale. Valer Dorneanu, de exemplu, a ridicat, anul trecut, de la stat, așa: salariul de preșe­dinte al Curții – 289.159 lei/an, o pensie specială de 322.220 de lei și încă o pensie specială, pentru că a fost și parlamentar, de 74.424 de lei. Vreo 150.000, adică. Ar fi discriminat, nu, Dorneanu, dacă pensiile de serviciu ar fi reduse? Apoi, să nu uităm că judecătorii Curții Constituționale a României, care beneficiază de pensii speciale, trebuie să decidă în această chestiune ridicată de Avocatul Poporului. Asta nu i se mai pare nimic anormal lui Weber?

Discriminați… Magistrații sunt discriminați, în țara asta care abia își mai trage sufletul cărând în spate un sistemul public ticsit de clanuri, de neamuri, de hoți, de proști și de hapsâni.

P.S.: Curtea Constituțională și Avocatul Poporului sunt două instituții care trebuie reformate urgent. Sau trebuie să dispară urgent.

(Text publicat în Ziare.com)

loading...
error: Content is protected !!