Sport

Între „floare la ureche” şi „cumplit” pentru echipele buzoiene

Metalul, Rm. Sărat şi Limpeziş, sâmbătă, de la ora 15.00

Liga a 3-a se apropie deja de finalul primei părţi a campionatului. Week-end-ul aduce runda a 6-a (din cele nouă ale turului), cu adversari din toate categoriile pentru echipele buzoiene. Dacă Metalul ar trebui să-şi pună doar problema scorului, CSM Rm. Sărat întâlneşte în deplasare o versiune mai bună a dinamoviştilor băcăuani faţă de cea din sezonul trecut, în timp ce Voinţa Limpeziş are de doi bani speranţă în partida de pe „Milcovul” din Focşani.

DINAMO BACĂU – CSM RM. SĂRAT

Lidera la golaveraj a seriei vrea să-şi menţină invincibilitatea, dar şi poarta intactă şi după cel de-al şaselea val, Dinamo Bacău, pe care băieţii lui Marius Tîrîlă o vor întâlni sâmbătă după-amiază. Prin prisma jocului prestat şi al transferurilor din această vară, băcăuanii nu mai par „carnea de tun” din sezonul trecut, cu toate că rezultatele de până acum spun altceva, iar echipa a ajuns penultima în clasament, cu doar 3 puncte în primele cinci etape. Râmnicenii sunt greu de învins în deplasare, s-a văzut la Lieşti, la Plopu – Ianca, iar Bacăul poate veni în continuarea unui sezon de pus în ramă.

METALUL BUZĂU – DACIA BRĂILA

O echipă în plus în acest sezon, bună doar ca adversarele să aibă asigurate trei puncte şi să-şi îmbunătăţească golaverajul, este oponenta Metalului în meciul de pe sintetic. Cu jucători tineri şi foarte tineri sau veniţi din ligile inferioare, Dacia Brăila nu poate pune probleme co-liderei seriei. Este posibil ca Vali Stan să decidă să folosească în acest meci şi jucători care au evoluat mai puţin în prima parte a turului. Brăila va scăpa cu această ocazie de confruntările cu buzoienii, după ce a luat nouă goluri de la Rm. Sărat, în prima etapă şi alte patru de la Limpeziş, în urmă cu două săptămâni. Câte vor fi sâmbătă? Este, de altfel, singura necunoscută a meciului.

CSM FOCŞANI – VOINŢA LIMPEZIŞ

Clişeul cu David şi Goliat s-ar potrivi cel mai bine descrierii meciului dintre CSM Focşani şi Voinţa Limpeziş, total dezechilibrat şi între două echipe cu obiective diametral opuse. Focşaniul vrea în play-off, într-o primă fază, apoi să promoveze, în timp ce pentru campioana judeţeană menţinerea în acest eşalon, ca nou-promovată, ar fi maximum posibil. Un joc bun, pe măsura celui prestat etapa trecută în repriza a doua a meciului de la Lieşti (2-2) şi un scor cât mai strâns, sunt obiective realizabile, totuşi, pentru buzoieni. De punct sau puncte, să fim serioşi, nici nu poate fi vorba.

Liga a 3-a, Seria a 2-a – Etapa a 6-a

  • Aerostar Bacău – Unirea Braniştea
  • CSM Focşani – Voinţa Limpeziş
  • Viitorul Ianca – Sporting Lieşti
  • Metalul Buzău – Dacia Brăila
  • Dinamo Bacău – CSM Rm. Sărat

Clasament

  1. SĂRAT 13 p.
  2. Metalul 13 p.
  3. Focşani 10 p.
  4. Aerostar 10 p.
  5. Braniştea 7 p.
  6. Ianca 6 p.
  7. Lieşti 5 p.
  8. Limpeziş 4 p.
  9. Dinamo Bacău 3 p.
  10. Brăila 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker