Actualitate

Întâlnire cu psihologul la Muzeul Județean și la Librăria Cărturești

Carmen Neagu, profesoară de Limba engleză la Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău, dar şi psiholog clinician şi psihoterapeut, este sufletul evenimentelor ce vor avea loc la Buzău, sâmbătă, 10 februarie. Este vorba despre evenimentele  dedicate emoțiilor, alegerilor și relațiilor care îi conduc pe oameni la dezvoltarea conștientizării de sine, astfel încât să fie cât mai prezenți în viața lor. Bineînțeles că este o invitație pe tărâmul psihologiei care ne îndeamnă la grijă față de propria persoană, pentru că nu avem întotdeauna răspunsuri la tot ce ni se întâmplă și uneori avem nevoie de îndrumare „să modelăm pânzele corabiei” în cârmuirea propriei vieți.

În această direcție, primul eveniment pe care ni-l propune Carmen Neagu este unul care pune în discuție perioadele stresante din viața oamenilor, cum ar fi un divorț dificil, o relație nesatisfăcătoare cu partenerul sau orice altfel de situație în care ne putem simți blocați, și în care psihoterapia  poate fi de un real folos.

În acest demers, alături de Carmen Neagu, profesor, psiholog clinician și psihoterapeut specializat în psihoterapie integrativă cu competențe în „Terapia de cuplu conștient” și în EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing), se vor afla Oana Șerbu, psiholog organizațional, psihoterapeut specializat în Psihoterapie Integrativă cu competențe în „Terapia de Cuplu”, practician somatic acreditat SE Internațional, și Adriana Cîrstei, psiholog clinician și psihoterapeut specializat în „Terapia traumei pentru copii și adulți”, membru al ISTT (Institutul pentru studiul și tratamentul traumei), care are statut de invitat.

Dialog cu psihologul, la Muzeu

Adriana Cîrstei

Cei trei psihologi dau întâlnire buzoienilor sâmbătă dimineața, în intervalul orar 11.00-13.00, la Muzeul Județean, la evenimentul pe care l-au intitulat „Conversații Psihologice la Muzeu”.

Adriana Cîrstei, Carmen Neagu și Oana Șerbu vor aborda cu delicatețe și profundă înțelegere modul în care traversăm sănătos pierderile din viață. Prin interacțiunea directă și schimbul de experiențe și cunoștințe, participanții vor avea ocazia să învețe cum să navigheze prin complexitatea emoțiilor asociate cu pierderea, să identifice mecanisme adaptive de gestionare a durerii și să îmbrățișeze procesul de vindecare în divorț și în doliu.

„Acest eveniment”, spun organizatorii, „oferă o platformă unică pentru participanți, permițându-le să interacționeze direct cu profesioniștii din domeniul sănătății mintale în spațiul inspirațional al muzeului. Prin discuții deschise și prezentări interactive, conferința își propune să demitizeze aspectele legate de sănătatea mintală, să educe publicul larg în privința vieții psihice și să sublinieze importanța alegerii unui specialist. Această abordare contribuie nu doar la îmbunătățirea literației în domeniul sănătății mintale, dar și la construirea unei punți de încredere și deschidere între specialiști și comunitate, promovând astfel o abordare proactivă și informată în îngrijirea sănătății mintale. Prima întâlnire de pe 10 februarie promite să fie un sprijin pentru oricine se confruntă cu provocările aduse de pierderile din viață”.

Evenimentul se dorește a fi o inițiativă lunară prin care psihologii buzoieni să se apropie de comunitate, cu scopul de a promova psiho-educația și de a clarifica diferențele esențiale dintre diferiți specialiști din domeniul sănătății mintale: consilier de dezvoltare personală, psiholog, psihiatru și psihoterapeut. Aceasta este prima întâlnire dintr-o serie care vor avea loc o dată pe lună, sâmbăta, și promite să fie un sprijin pentru oricine se confruntă cu provocările aduse de pierderile din viață ca urmare a trecerii printr-un doliu sau un divorț.

Carmen Neagu, și la Librăria Cărturești

Carmen Neagu

Carmen Neagu mai are o invitație pentru buzoieni în decursul aceleiași zile de 10 februarie. Este vorba despre evenimentul organizat de această dată la Librăria Cărturești Buzău, care va avea loc sâmbătă seara, începând cu ora 19.00. Ea a răspuns prezent invitației la cea de-a doua ediție a seriei de evenimente „CORP – CUNOAȘTERE – CONEXIUNI”, inițiat de Cărturești și susținută anul acesta de Good Routine by Secom.

„Vom afla ce e sănătatea mintală și care e relația dintre minte și corp, ce rol joacă optimismul și rutinele pentru o viață sănătoasă, cum ne mișcăm în natură și nu numai. Vom vorbi despre corp(uri), vom dansa, vom asculta și citi poezie, ne vom mișca, vom acorda mai multă atenție corpului nostru și vom afla moduri de a fi mai bine cu noi și cu ceilalți”, anunță pe pagina de socializare Carmen Neagu.

Laura Ticea

Moderatorul evenmentului este Laura Ticea, librar-șef Cărturești Buzău. Ea se implică în inițierea activităților legate de lectură și dialog, unde implică librarii și comunitatea. Laura iubește lectura, călătoriile și copiii. Laura este pasionată de lumea psihologiei și a dezvoltării personale, fiind într-o continuă căutare a stării de echilibru și de bine. Pentru că îi plac copiii și pentru că este și formator în trecut, Laura a cochetat și cu ideea de a organiza work-shopuri privind inteligența emoțională în creșterea și educația copiilor.

Prezența alături de librari a psihologului Carmen Neagu nu este deloc întâmplătoare. În urmă cu mai bine de un an, Carmen Neagu a publicat volumul „Tezaur de greşeli. Ghid de supravieţuire pentru profesori”, o carte în care şi-a adăugat toată măiestria în a da mai departe către pedagogi lecţiile pe care ea însăşi le-a primit la catedră, precum şi în urma formării în psihologie.

Oana ȘERBU

Carmen Neagu este licențiată în istorie și filologie la Universitatea „A.I. Cuza” Iași (UAIC), are un master în Istoria evreilor și ebraistică (UAIC Iași), este bursieră Extensive Reading Foundation (Japonia) și IATEFL (UK), are experiență ca examinator Cambridge ESOL, deține o certificare TKT PRACTICAL (Universitatea Cambridge), o certificare CELTA (Universitatea Cambridge) și are o formare în Critical Thinking în Language Learning and Teaching (Universitatea Oregon). În 2020 a absolvit Facultatea de Psihologie din Brașov și cursul de „Dream Management”, iar din 2022 a finalizat cursurile unui master de „Psihodiagnoză Cognitivă și Consiliere Psihologică”, o formare în psihoterapie la Institutul Român de Psihoterapie Integrativă și o supervizare în Psihologie Clinică. Din vara anului 2020 este facilitator al programului „Mentalitate Deschisă în Educație”.

Într-o prezentare succintă, organizatorii evenimentului de la Librăria Cărturești povestesc câteva aspecte ale evoluției sale profesionale. Aflăm astfel că totul a început în anii în care încerca să îi salveze de apatia și vidul lipsei de viață și entuziasm pe adolescenții cărora le preda limba engleză. În acele vremuri credea că ceea ce urma să învețe la Facultatea de Psihologie o va ajuta să-i salveze. Sindromul salvatorului, al cavalerului alb, a urmărit-o pe parcursul facultății până când a început propriul său proces de terapie personală. L-a conștientizat cu claritate la începutul experienței sale de voluntar la DepreHub, un helpline gratuit pentru anxietate și depresie. La absolvirea elevilor săi de liceu și la propria sa absolvire ca psiholog, a înțeles că poate să le fie mai aproape ascultându-le poveștile și investindu-i pe ei cu puterea pe care o au de a se salva.

După absolvirea Facultății de Psihologie s-a trezit într-un film în care începea să descopere aspecte despre ea însăși pe care le considera greșite sau îndreptățite, un film foarte diferit de cel în care trăise până la 40 de ani. Interiorizase un critic persecutor pe care îl studiase în copilărie cu atât de mare succes încât regizase în viața de zi cu zi același film în care observarea greșelilor devenise un mod de viață. Mai mult, crease în jurul ei o asemenea dinamică relațională de roluri suprapuse și de scheme sabotoare care au consumat-o până în pragul burnout-ului și al depresiei. Multele conștientizări din procesul său de introspecție și de dezvoltare personală au ajutat-o să înțeleagă importanța psihoeducației în orice rol alege să îndeplinească în viață. În plus, i s-au deschis ochii în privința responsabilității adultului de a se cunoaște pe sine când relaționează cu copiii și adulții în devenire.

În prezent învață să asculte și să se conecteze cu oamenii pentru a se/îi înțelege.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker