Actualitate

Inconștiență! Sute de kilograme de azotat de amoniu depozitate aiurea la Săhăteni

Sute de kilograme de azotat de amoniu, substanța care a provocat explozia devastatoare de la Mihăilești în 2004, au fost găsite de polițiștii de la  Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (AESP) depozitate necorespunzător la o societate agricolă din Săhăteni. Verificările au avut loc joi, iar poliţiştii au constatat că administratorul societăţii nu a luat măsuri de depozitare corespunzătoare a 650 de kilograme de azotat de amoniu.

Ca urmare, s-a procedat la indisponibilizarea cantității de azotat de amoniu și îndepărtarea stării de pericol prin dispunerea transportării acestuia la un punct de lucru cu activitatea de fitormacie al aceluiași agent economic. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 98 alin. 3 lit. „a” din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, deşeurile respective urmând a fi neutralizate de către o societate autorizată”, precizează reprezentanții IPJ Buzău.

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (AESP) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au efectuat în aceeași zi verificări și pe raza localităţii Poșta Câlnău cu privire la modul de respectare a prevederilor legale ce reglementează regimul substanțelor periculoase și regimul armelor.

Au fost verificate 11 locaţii, dintre care 9 persoane fizice au fost verificate pe linia regimului armelor şi muniţiilor și 2 societăți comerciale au fost controlate privind respectarea regimului substanțelor periculoase.

Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale conform Legii 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor. De asemenea, polițiștii au confiscat 2 arme neletale.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker