Sport

Începe lupta! Promovarea în Liga 1, marea provocare a noii echipe de fotbal a Buzăului

Hermannstadt – FC Buzău, sâmbătă, la TV, de la 13.30

O nouă ediție a celui de-al doilea eșalon la fotbal pornește la drum în acest week-end. Un sezon la fel ca precedentul, cu același sistem competițional, dar și cu vești excelente pentru suporteri, care vor putea reveni pe stadioane cu res­pectarea condițiilor impuse de situația epidemiologică. Un sezon de la care și fotbalul buzoian are așteptări mari, odată cu artificiul găsit în pauza competițională, cu o nouă echipă, FC Buzău, care să concesioneze locul Gloriei în eșalonul secund, cu drept de promovare în Liga 1. Sâmbătă, în jocul inaugural al ediției 2021-2022, fotbaliștii buzoieni o întâlnesc la Mediaș pe FC Hermannstadt, formație retro­gradată din Liga 1, un adversar pe care nu și l-ar fi dorit sub nicio formă la debutul în noua stagiune. Vor fi 19 etape în prima parte a campionatului, la finalul cărora FC Buzău speră să prindă unul din primele 6 locuri, pentru a continua în play-off partea a doua și a se bate, implicit, pentru promovarea în Liga 1. Este evident că drumul, lung, va fi presărat cu numeroase obstacole, primul fiind chiar adversara de sâmbătă, una din pretendentele la promovare. ,,Întâlnim o fostă prim divizionară, care în această perioadă, spre deosebire de celelalte două retrogradate, și-a păstrat nucleul de jucători și l-a completat cu unii valoroși de Liga a 2-a. Va fi un meci foarte greu, pentru că este primul, pentru că întâlnim un adversar cotat cu șanse mari la revenirea în Liga 1. Pentru că vom juca la ora la care vom juca și vor fi 40 de grade, deci este clar că meciul nu va fi ușor, cum de altfel nu va fi niciunul, indiferent de adversar. Noi, însă, am arătat și în meciu­rile de verificare că formăm o echipă compactă, arță­goasă, reactivă și zic că la ora asta avem șansele noastre și cu siguranță ne vom bate pentru orice punct pus în joc”, a declarat antrenorul Cristi Pustai înaintea meciului de la Mediaș.

Cristi Pustai: “Avem un ciclu de 3 ani în care trebuie să atacăm promovarea”

Un atu principal al echipei buzoiene în noul sezon va fi banca tehnică. Experimentatul Cristi Pustai a acceptat provocarea și a venit în Crâng pentru a se lupta pentru promovare, un obiectiv pe care îl vede realizabil în interiorul unui ciclu de trei ani.

Cristi Pustai despre….

…perioada de pregă­tire: ,,A fost o perioadă grea, dificilă, așa cum se întâmplă, de obicei, în pregătirea precompetițională. Au fost și câte două antrenamente pe zi, căldura ne-a afectat și ea în mare măsură, dar pot spune că ne-am descurcat destul de bine. Sunt mulțumit de implicarea jucătorilor, de condițiile avute, chiar dacă, așa cum se spune, întotdeauna este loc de mai bine. Să sperăm că am reușit să formăm o familie, un lot bine echilibrat pe compartimente și îmi doresc ca și rezultatele să vină pe măsura muncii pe care am depus-o în această perioadă”.

…lotul de jucători: ,,Cum perioada de transferuri este până în septembrie, s-ar putea să mai apară și alți jucători pentru a îmbunătăți calitatea lotului, pentru a avea o concurență mai bună pe posturi. 25 de jucători, dintre care trei portari, pare un lot destul de mare. Din păcate, se pare că va veni și valul patru al pandemiei și trebuie să ne luăm măsuri. După părerea mea, încă doi-trei jucători am mai avea nevoie. Ce mă bucură este că avem șase juniori eligibili, printre care și un portar. Dacă mai reușim să aducem cel puțin unu sau doi jucători până la finalul perioadei de transferuri, ar fi foarte bine”.

…programul competițional: ,,Eu am împărțit campionatul în funcție de pauzele competiționale. În primele cinci etape avem doar două jocuri pe teren propriu. Urmează alte patru etape la fel de grele, pentru că întâlnim echipe bune ale campionatului și aici mă refer în primul rând la Poli Iași. Abia după aceea, cam de prin etapa a noua, să zicem, vom avea șapte adversare mai accesibile. Dar nu putem spune că sunt în acest eșalon echipe mici și echipe mari. Sunt doar două categorii, una care se luptă pentru promovare și cealaltă pentru evitarea retrogradării’’.

…obiectiv: ,,Avem un ciclu de trei ani în care trebuie să atacăm promo­varea, dar asta nu înseam­nă că dacă se ivește un culoar bun nu putem face asta din primul an, pentru că îmi doresc să fim tot timpul în față, să ne batem pentru primele locuri, să ne batem pentru promovare. Pentru acest sezon, ne-am propus clasarea în primele zece locuri, însă, așa cum am mai spus, primul obiectiv este clasarea în play-off. Asta înseamnă, implicit, scăpa­rea de emoțiile retrogradării. Și apoi, acolo, sunt șanse foarte mari să te bați pentru promovare. Noi trebuie să fim conștienți că lupta este foarte grea, din moment ce un număr de 12 echipe și-au stabilit ca obiectiv prinderea play-off-ului’’.

…suporterii buzoieni: ,,În primul rând îi așteptăm în tribune, pentru că ne dorim să fie alături de noi. Să sperăm că se va juca cu spectatori, pentru că până la urmă fotbalul este pentru ei. Una este să stai la televizor și alta să simți atmosfera, impulsul și sentimentul de a trăi acest fenomen din tribună. Sper să vină alături de noi, să ne susțină, să aibă răbdare pentru că suntem o echipă nouă, atât la propriu, cât și la figurat. Împreună cu suporterii, putem forma un grup puternic și o echipă care să facă performanță”.

Lot FC Buzău 2021-2022

  • Portari: Relu Stoian (25 ani), Cristian Avram (27 ani, Moldova), Dragoș Horeboiu (19 ani)
  • Fundași: Bogdan Otelița (19 ani), Călin Toma (29 ani), Daniel Vîrtej (24 ani), Kamil Wiktorski (28 ani, Polonia), Keita Modibo (22 ani, Mali), Ariel Lopez (26 ani, Argentina), Sebastian Ghinga (34 ani), Flavius David (19 ani), Radu Zamfir (20 ani)
  • Mijlocași: Alexandru Munteanu (34 ani), Alin Cârstocea (29 ani), John Mondragon (27 ani, Columbia), Yvan Ekollo (23 ani, Camerun) Dragoș Lazăr (17 ani), Cristian Ciobanu (27 ani), Ciprian Petre (41 ani), Tudor Oltean (18 ani), Gheorghe Andronic (30 ani, Moldova), Alexandru Neacșu (18 ani), Pablo Gaitan (32 ani, Argentina).
  • Atacanți: Adi Marian Chică- Roșă, Dumitru Rogac (23 ani, Moldova)
  • Antrenor principal: Cristian Pustai

Cum se va juca

Cele 20 de echipe prezente la startul noului sezon al Ligii a 2-a vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regulat, urmând ca apoi să fie repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiției, play-off și play-out.

  • Play-off

Primele 6 clasate la sfârșitul sezonului regulat își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.

  • Play-out

Echipele din play-out, în număr de 14, vor fi îm­părțite în două grupe, a câte 7 echipe. Se va disputa un singur joc între participante. Vor retrograda locurile 6, 7 și 8, iar cele două formații de pe locul 5 din cele două grupe vor juca un baraj pentru menținerea în Liga a 2-a.

Liga a 2-a – Etapa 1

• Sâmbătă, 31 iulie, ora 11.00:

Ripensia Timișoara – Dunărea Călărași

Unirea Dej – Unirea Slobozia

CS Comunal Șelimbăr – Dacia Unirea Brăila

Astra Giurgiu – Metaloglobus București

Petrolul Ploiești – Politehnica Iași (TV)

Concordia Chiajna – Unirea Constanța

• Sâmbătă, 31 iulie, ora 13.30:

FC Hermannstadt – FC Buzău (TV)

• Duminică, 1 august, ora 12.00:

FC Brașov Steagul Renaște – Viitorul Tg. Jiu (TV)

• Marți, 3 august, ora 18.00:

Universitatea Cluj – SSU Politehnica Timișoara (TV)

• Miercuri, 4 august, ora 20.30:

Steaua București – Csikszereda Miercurea Ciuc (TV)

Partidele televizate vor fi transmise în direct de cele trei posturi deținătoare ale drepturilor TV pentru Liga a 2-a, Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker