Actualitate

Începe competiția între pompierii buzoieni

Atât pompierii din Buzău, cât și cei din celelalte detașamente din țară, organizează, în perioada 29 august – 12 septembrie, Cupa 13 Septembrie – ediția 2022, cu ocazia aniversării Zilei Pompierilor din România. „Cu ocazia aniversării zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România, în perioada 29 august – 12 septembrie 2022, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Neron Lupașcu» al județului Buzău, prin Asociația Sportivă a Pompierilor din România – Sucursala Buzău, organizează competiția sportivă «Cupa 13 Septembrie – ediția 2022». Scopul acesteia este sărbătorirea acestei zile aniversare prin activități sportive, promovând buna pregătire fizică a personalului inspectoratului și a subunităților din componență, pregătire ce stă la baza îndeplinirii cu succes a misiunilor încredințate”, transmite ISU Buzău.

Pompierii buzoieni vor lua parte la o competiție dinamică, ce va include minifotbal, fotbal-tenis, tenis de câmp și tenis de masă, în cadrul căreia vor avea ocazia să își etaleze nu doar condiția fizică necesară desfășurării activității, ci și spiritul competitiv, iar cele mai bune performanțe vor fi premiate la final. Evenimentul este deschis atât personalului operativ din cadrul structurii, cât și celui ce activează în reședința inspectoratului.

„În cadrul acestor competiții participă atât personalul operativ, cât și personal din cadrul reședinței inspectoratului, prin reprezentanți/echipe reprezentative. Cele mai bune performanțe vor fi premiate la finalul competițiilor! Cu aceastăocazie, le urăm succes tuturor participanților și îi felicităm pentru faptul că mențin spiritul competitiv viu!”, mai transmite ISU Buzău.

Ziua Pompierilor din România este o sărbătoare care comemorează, în ziua de 13 septembrie, Bătălia din Dealul Spirii, ce a avut loc în 1848 la București între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu (născut la Râmnicu Sărat) și un corp de armată al Imperiului Otoman. Această zi a fost desemnată ca Zi a pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluției Române din 1848. Legal, oficializarea ei s-a produs începând cu anul 1953, iar după revoluție acest lucru a fost legiferat.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker