Actualitate

Încă un focar de pestă porcină africană declarat tocmai când autorităţile se pregătesc să închidă alte 60

Tocmai când se pregăteau să închidă 60 de focare de pestă porcină africană, autorităţile sanitar-veterinare au fost anunţate de alte cazuri de îmbolnăvire. De această dată în satul Cuculeasa, comuna Ziduri. Medicul veterinar din zonă a fost anunţat pe 22 octombrie că trei porci dintr-o gospodărie din localitate prezintă semne de boală. La faţa locului au fost identificaţi patru porci adulţi, dintre care unul în stare avansată de boală, şi zece sugari. De la toţi au fost recoltate probe în vederea stabilirii diagnosticului şi a prezenţei pestei porcine africane şi au fost trimise la laboratorul de referinţă. A doua zi însă veterinarul a fost înştiinţat că unul dintre porcii maturi a murit, la scurt timp fiind primită şi confirmarea oficială privind prezenţa virusului la toate cele patru probe, trei fiind intens pozitive, potrivit directorului executiv adjunct al Direcţiei Sanitar veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, Ciprian Botezatu. Ca urmare s-au luat măsurile specifice prin eutanasierea porcilor şi dezinfecţia gospodăriei.

Autorităţile sanitar-ve­terinare nu ştiu deocamdată cum a ajuns virusul în gospodăria de la Cuculeasa. Prefectul Carmen Ichim a transmis luni responsabililor DSVSA Buzău să nu se grăbească să întocmească do­cumentele pentru plata despăgubirilor către propietar până când ancheta epidemiologică şi verificările colaterale nu vor stabili exact sursa îmbolnăvirii.

În urmă cu mai bine de o săptămână, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Centrului Local pentru Comba­terea Bolilor, convocată de prefectul Carmen Ichim, autorităţile sanitar-veterinare anunţau că, la acel moment, sunt îndeplinite termenele legale pentru stingerea a 60 dintre cele 65 de focare de pestă porcină africană active la nivelul judeţului Buzău.

După poziţionarea geo­grafică, aceste 60 de focare sunt dispuse în două nuclee – unul care cuprinde localităţile Pogoanele, Căldărăşti şi Padina, celălalt Amaru, Măr­gineanu (com. Mihăileşti) şi Scorţeanca (com. Amaru) – în aceste zone nemaifiind confirmat niciun focar nou în ultimele săptămâni.

Ultima etapă care a mai rămas de parcurs era ca medicii veterinari de liberă practică din localităţile menţionate să recolteze probe de sânge de la porcii din cele aproximativ 5.000 de exploataţii existente în localităţile menţionate, iar dacă rezultatele testării serologice pentru PPA vor fi negative, toate cele 60 de focare vor putea fi închise.

Din iniţiativa conducerii DSVSA Buzău, care a apreciat că un astfel de volum de muncă ar tergiversa foarte mult operaţiunea, dar şi pentru asigurarea unui climat comercial fără restricţii în perioada premergătoare sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, prefectul Carmen Ichim a propus membrilor CLCB Buzău un proiect de hotărâre privind delegarea personalului DSVSA Buzău atât pentru sprijinirea me­dicilor veterinari de liberă practică, cât şi pentru efectuarea integrală a acţiunilor sanitar-veterinare impuse de situaţia epidemiologică, ho­tărârea fiind aprobată cu unanimitate de voturi.

Conform directorului adjunct al DSVSA Buzău, Ciprian Botezatu, măsura luată va permite stingerea celor 60 de focare până la finalul acestei luni, urmând ca restul de cinci focare de la Cochirleanca (3), Luciu (1) şi Cilibia (1) să fie închise luna viitoare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker