Sport

Încă o poveste fără happy end în fotbalul buzoian

Montana ratează promovarea în Liga a 3-a

Week-end nefast pentru fotbalul județean buzoian. Campioana Ligii a 4-a, Montana Pătârlagele, a ratat șansa de a promova într-un eșalon trei la care visau mulți dintre suporterii locali și nu numai.

Veniți la Buzău cu avantajul golului din tur, tulcenii au majorat repede diferența, deschizând scorul devreme, în minutul 5, prin Alexandru Mitroi, la capătul unei faze fixe în care mingea s-a plimbat, pur și simplu, prin careul celor de la Pătârlagele, fără să fie interceptată de niciun fundaș. Meciul s-a aprins două minute mai târziu, gazdele revenind în joc prin Lungoci. Atacantul veteran a fost servit la fix de Buteseacă, reluând în poarta goală, după ce portarul tulcean fusese depășit de centrare.

A urmat un adevărat recital al ratărilor, gazdele atacând în valuri, fără să mai perforeze însă poarta lui Siminceanu. Au fost cel puțin patru ocazii mari de gol, o bară și o lovitură liberă executată excelent de Murgoci, însă la pauză s-a intrat la egalitate, 1 la 1.

În a doua repriză, jocul a curs după aceleași coordonate, cu Montana în atac și oaspeții încercând să profite, pe contre. Jucătorii buzoieni au mai lovit de două ori transversala, spre disperarea celor 1.500 de spectatori, unii dintre ei veniți tocmai de la București. În cele din urmă, golul de 2 la 1 a venit în minutul 70, după un penalty transformat de Mihăescu, însă la capătul căruia transversala a fost de ajutor, mingea ricoșând în poartă.

În prelungiri, tulcenii au fost cei care au punctat decisiv. Un gol, totuși, splendid, desprins, parcă din jocurile de pe computer, cu Dimciu Halep reluând din voleu, de la 16 metri, după o pasă parcă pusă cu mâna a lui Crețu. Montana a încercat să revină pe tabelă, însă mai experimentații tulceni au știut cum să țină jocul departe de careul propriu, temporizând în atac și aglomerând foarte bine zonele „roșii” de la marginea careului propriu.

La final, o ratare a unui obiectiv care părea, cel  puțin înainte de dubla cu Hamangia cât se poate de realizabil. Dezamăgire și pentru suporterii veniți în număr mare, de prin toate colțurile județului. Povestea celui mai bun sezon fotbalistic al orașului Pătârlagele se încheie, din păcate, fără happy end, ca și în cazul celorlalte echipe buzoiene care au capotat, pe rând, la baraj. După Gloria, Metalul și CSM Râmnicu Sărat, nici Montana nu a reușit să iasă din tipar.

  • MONTANA: Goicea, Gheorghe, Stancu, Pană, Manea, Frînculeasa, Băicuș, Mihăescu, Lungoci, Voicu (cpt), Butiseacă.  Au mai jucat Bulfei și Șindrilaru.  Antrenor: Daniel Lixăndroiu.
  • HAMANGIA: Siminiceanu, Păun, Milea, Coconașu, Mitroi, Chivu, Găiceanu, Ciobanu (cpt), T. Halep, Șicu, D. Halep   Au mai evoluat Crețu, Nicea, Vincențovici și Stoica   Antrenor: Mihai Guli.
  • Au arbitrat: Ovidiu Robu (Chitila), Cosmin Vatamanu (București) și Marian Istrate (Buftea).
  • Observator de arbitri: Petre Radu (București).

Articole similare