Sport

Ieftin ca braga. Gloria a scos la vânzare abonamentele

240 lei la peluză, 400 la tribuna a II-a, 560 la tribuna I și 800 la tribuna zero. Atât costă abonamentele pentru un sezon la Gloria Buzău, club care a ales să practice tarife modice, cel puțin pentru sezonul de după promovare.

Abonamentele sunt valabile pentru întreaga stagiune competițională, incluzând atât campionatul regular, dar și play-off/play-out-ul. De asemenea, tichetele, odată achiziționate, vor avea valabilitate și pentru meciurile din Cupa României.

Vor fi și trei secțiuni exclusiviste, VIP2, 1 și 0, cu prețuri care pornesc de la 1.500 și ajung până la 2.000 de lei.

Începând cu data de 25 iunie vor fi eliberate abonamente pentru persoanele cu dizabilități pe baza copiilor documentelor oficiale emise de instituțiile competente. Acestea vor fi emise în perioada 24-28 iunie, după cum urmează: luni, 24 iunie, între orele 12.00 și 15.00, iar de marți, 25 iunie, până pe 28 iunie, între orele 10.00 și 15.00. Și în noul sezon va fi permis accesul gratuit pentru copiii sub 12 ani însoțiți de un adult, pe baza biletelor cu valoare 0 emise la case.

Preţurile minime pentru biletele de acces la meciurile de pe teren propriu, în sezonul 2024-2025:

  • VIP 2 – 100 lei
  • TRIBUNA 0 – 50 lei
  • TRIBUNA 1 – 35 lei
  • TRIBUNA 2 – 25 lei
  • PELUZĂ – 15 lei

Cei care optează pentru abonament vor primi, ca un gest simbolic, și o eșarfă inscripționată cu sigla și culorile clubului.

Abonamentele pot fi achiziţionate, pentru început, în format fizic, de la sediul clubului, Stadionul „Gloria” (strada „Mareşal Averescu” – intrarea principală).

În comparație cu celelalte cluburi din Superligă, abonamentele puse în vânzare de Gloria sunt printre cele mai ieftine.

Articole similare