Economic

Finanțare de 17 milioane de lei pentru legumicultorii și apicultorii buzoieni

A sosit momentul mult așteptat pentru legumicultorii și apicultorii din Buzău care au accesat ajutoarele de minimis. Prin programele cunoscute, respectiv „Tomata”, „Usturoiul”, precum și prin cel destinat creșterii albinelor, aproape 17 milioane de lei vor fi distribuite în conturile beneficiarilor, sute de buzoieni urmând să primească aceste fonduri. Cei mai mulți bani au fost accesați de cultivatorii de usturoi. Este vorba despre 8,3 milioane de lei, care vor ajunge în conturile a 364 de beneficiari. Buzăul este fruntaș la nivel național atât în ceea ce privește numărul cultivatorilor, cât și suprafața cultivată, cu 1.127 de hectare dedicate culturii de usturoi.

O sumă mai mică, dar distribuită către un număr aproape de trei ori mai mare de beneficiari, va fi transferată în conturile celor care au beneficiat de Programul „Tomata”. În total, pentru prima rundă de cultură, în Buzău au fost înregistrați 929 de legumicultori care vor primi de la stat peste 6,8 milioane de lei.

De asemenea, apicultorii au beneficiat de o schemă de ajutor destinată creșterii albinelor. Sunt 947 de persoane care vor primi, în total, peste 2 milioane de lei. Aceste ajutoare de minimis au scopul de a sprijini și de a îmbunătăți productivitatea agriculturii și apiculturii locale, contribuind la sustenabilitatea și creșterea acestor sectoare vitale în județul Buzău.

Articole similare