Administrație

Ideea unui nou spital municipal, tot mai aproape de realitate

Ideea unui nou spital la Buzău prinde contur pe zi ce trece, iar, după aprobarea în unanimitate a bugetului pe anul 2022, vor fi demarate și studiile necesare pentru ca acest plan să fie dus la bun sfârșit. Constantin Toma este convins de necesitatea unei noi unități de acest fel, lucru afirmat și de buzoieni de multe ori, dar și de alți politicieni locali, care susțin ideea primarului Buzăului.

Un punct de start ar fi locația viitoarei construcții, iar căutările unui teren care să întrunească toate condițiile au fost destul de minuțioase. Edilul Buzăului a anunțat că a găsit un loc care pare a fi ideal pentru acest plan, la ieșirea spre Vernești. Cu toate acestea, de la dorință până la realitate este cale lungă, având în vedere că sunt necesare mai multe studii în acest sens, care vor estima cu acuratețe dacă locul ales este potrivit pentru așa ceva.

În cazul în care totul va merge conform planului, ideile depășesc doar construirea unui noi spital și includ chiar și locuințe pentru medici sau profesori, pentru a le facilita șederea în Buzău.

„Am găsit, până la urmă, un spațiu la ieșirea spre Vernești, vizavi de acel depozit de bere al Ursus, plecarea se face chiar din sensul giratoriu. Odată cu acest proiect, vom declanșa un Plan Urbanistic Zonal acolo, inclusiv un studiu de fezabilitate pentru spital, dar sunt finanțabile, de asemenea, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și locu­ințe pentru tineri profesioniști din Educație și Sănătate (…) Încercăm să facem o chestie și ­suste­nabilă, dar și frumoasă. Le creăm un spațiu în care să se simtă ca în mijlocul naturii. Nu vor fi la stradă, ne vom duce și cu spitalul, și cu locuințele spre râul Buzău”, a declarat Constantin Toma la Focus TV.

Dacă lucrurile merg conform planului și nu ­există piedici, un nou cartier va apărea în zona res­pectivă, lucru pe care, de ­alt­fel, primarul Toma îl încurajează, fiind o zonă cu aer curat, dar și cu ­pri­veliști ale dealurilor din jur. „Este foarte mult teren acolo. Din păcate, Primăria mai are doar șase hectare și ceva acolo și îi invit pe viitorii proprietari să dezvolte tot locuințe în acea zonă, pentru că este ideală pentru acest lucru. Este în apropiere de deal, de munte, într-o zonă în care se respiră un aer mai curat”, a mai declarat primarul Buzăului.

Aleșii locali, alături de Constantin Toma

Planul primarului Buzău­lui și-a găsit și susținători printre aleșii locali, nu doar critici. Astfel, prefectul Daniel Țiclea este de părere că un nou spital la Buzău este mai mult decât necesar, motiv pentru care va organiza, joi, o întâlnire cu reprezentanți ai Consiliului Județean Buzău, Primăriei Buzău, Direcției de Sănătate ­Pu­blică, Spitalului Județean (manager și cel puțin doi medici), Serviciului de Ambulanță Județean, alături de toți deputații și senatorii care reprezintă Buzăul în Parlamentul României. „Întâlnirea nu va avea caracter politic, ci urmărește identificarea soluțiilor care vor sta la baza implementării proiectului privind construirea unui spital pentru buzoieni. În cadrul întâlnirii de lucru, vor fi dezbătute toate aspectele legate de acest proiect, urmărindu-se a se stabili primele detalii concrete despre această investiție importantă pentru sănătatea și viața buzoienilor”, scrie sansanews.ro.

Și viceprimarii Oana Ma­tache și Ionuț Apostu s-au arătat solidari cu acest proiect. Oana Matache a ținut să le precizeze cârcotașilor că suma alocată în primă fază spitalului, de 75 de milioane de euro, este estimativă, fiind calculată în funcție de prețul actual al materialelor de construcții, la care se adaugă și dotările necesare noii unități. „Sunt estimări conforme cu prețu­rile actuale la materiale pentru construcții, din păcate în continuă creștere, plus dotări medicale de ultimă generație. Studiile ce au fost aprobate în ședința de ieri (vinerea trecută, n.r.) au exact rolul de a releva costurile mai aproa­pe de realitate”, a precizat aceasta într-o postare pe Facebook.

În legătură cu problema costurilor, și Constantin Toma a mai specificat faptul că este nevoie de diverse studii, tocmai pentru a deduce suma necesară acestui tip de construcție, luând în calcul mai mulți factori. „Studiul de fezabi­litate scoate niște indicatori tehnico-economici, iar aceș­tia sunt trecuți prin Consiliul Local, ai aprobare și pe urmă mergi mai departe cu proiectul tehnic. Avem o competiție extrem de dură aici. Prin PNRR sunt alocați vreo 440 de milioane de euro, care ar însemna doar vreo șapte-opt spitale. În regiunea noastră sunt și Brăila și Galați care doresc spitale municipale de 150 de paturi. Și noi dorim același lucru (…) Dorim să facem acest lucru la un nivel cel mai înalt posibil al tehnologiei, astfel încât, oamenii să capete încredere că te poți trata la Buzău și nu trebuie să te mai duci la București sau într-o țară străină ca să rezolvi o problemă de sănătate”, a mai spus primarul Buzăului.

Sprijin vine și din partea președintelui Partidului Național Liberal Buzău, Gabriel Avrămescu, care susține ideea întâlnirii cu reprezentanții din Sănătate, pe care îi vede ca fiind în măsură să își exprime părerile în legătură cu acest proiect. Acesta a mai declarat că proiectul trebuie să pună în legătură mai multe instituții și trebuie să fie transparent, nu tratat ca un proiect personal.

Articole similare