Sport

Iarba verde de acasă. Ciprian Petre rămâne în slujba regelui fotbal

Din 2003, atunci când Marin Barbu i-a oferit debutul la Juventus București, până în prezent, Ciprian Petre a rămas în slujba regelui fotbal. Timp de 20 de ani, buzoianul le-a trăit pe toate, de la primul meci în Liga 1 sub comanda lui Ionuț Chirilă, până la ratarea șansei de a fi campion cu Unirea Urziceni, transferându-se la Bistrița chiar înainte de 2008, deși fusese titular tot sezonul precedent.

Highlight-ul carierei rămâne, totuși, calificarea dramatică a Mediașului, în dauna unui Mainz antrenat pe atunci de Thomas Tuchel. Centrare Petre, cap Bawab, ardelenii scriau istorie… Odată cu înaintarea în vârstă, mijlocașul s-a tras tot mai aproape de casă, revenind la Buzău în 2018. Anul trecut, clubul din Crâng îi organiza retragerea, iar saga lui Ciprian părea că și-a găsit un epilog. Ei bine, la 42 de ani, Petre n-a putut să se țină departe de sportul cu balonul rotund. A mai jucat la Focșani câteva meciuri, atras fiind de proiectul interesant al echipei vrâncene, apoi s-a întors la Berca, localitatea de unde pleca către marile arene, acum 20 de ani. Proiectul la care s-a înhămat veteranul buzoian este unul cât se poate de ambițios. Dincolo de revenirea în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc, la Berca se „coace” un plan mult mai elaborat. Petre va fi, ce-i drept, jucător, dar, mai important, are sarcina de a trasa coordonatele unui program de dezvoltare local, dacă nu chiar zonal, de dezvoltare a fotbalului juvenil. Practic, așa cum se obișnuiește în vest, lucrurile în comuna buzoiană se vor face cu cap, construcția urmând să înceapă de la baza piramidei. Cu trialuri, cu formarea de grupe la toate categoriile de vârstă, inclusiv a uneia de elită.

În această idee, Ciprian Petre nu exclude posibilitatea unei cariere de antrenor, dat fiind că are deja licența C.

Cu 313 partide bifate în prima ligă, Ciprian Petre se alătură unui grup de elită foarte restrâns. Mijlocașul buzoian a mai evoluat în alte 74 de meciuri la liga secundă. Și-a trecut în palmares și șapte apariții în cupele europene. Are 42 de ani și încă nu-l lasă inima să agațe ghetele-n cui.

Articole similare