Cultură

„Hora Unirii la Craiova”, lucrare premonitorie a lui Theodor Aman care anunţa Mica Unire

Capodopera lui Theodor Aman intitulată „Hora Unirii la Craiova” a fost pictată doi ani înainte de Unirea Moldovei cu Ţara Românească, prefaţând marea înfăptuire a lui Alexandru Ioan Cuza din 1959. Ea are o mare încărcătură simbolică şi chiar premonitorie, deoarece anunţă un eveniment important din istoria românilor. „Lucrarea face parte dintr-un ciclu mai amplu dedicat de artist compoziţiilor istorice şi înfăţişează una dintre cele mai importante mişcări  prounioniste din Craiova din octombrie 1957 la care artistul a participat, alături de 500 de craioveni, încurajaţi  de adoptarea hotărârilor  adunărilor ad-hoc ale Moldovei şi Ţării Româneşti”, spune Georgiana Iacob, educator muzeal Muzeului Național de Artă al României (MNAR).

Lucrarea „Hora Unirii la Craiova”, pictată de Theodor Aman, în anul 1857, o puteți vedea în Galeria de Artă Românească Modernă şi face parte dintr-un ciclu mai amplu dedicat de artist compozițiilor istorice. „Proclamarea Unirii”,  capodopera lui Theodor Aman  din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României poate fi admirată până la sfârșitul lunii ianuarie.

Theodor Aman, considerat întemeietorul picturii româneşti moderne, a fost unul dintre primii artişti care s-a şcolit la Paris. A abordat toate genurile artistice şi s-a remarcat în epocă prin formaţia lui academistă. a fost pictor și grafician, pedagog și academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București.

Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului, influențând și grăbind, în același timp, prin activitatea sa în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională artistică. Mai multe amănunte aici

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker