Plouă-n în luna lui Mai, avem mălai… Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n traistă… Și alte pilde de înțelepciune populară care ne hrănesc mintea, dar nu țin de foame pe acolo pe unde se spune că trece și dragostea, adică prin stomac. Să fie 2020 anul Apocalipsei, că din pandemie se anunță că o luăm în haiducie, bejanie, pustiire. Asta, cel puțin, proorocesc analiștii economico-financiari, la gura cărora se bat breakin’ news-urile despre Marea Criză Mondială!
Iar casandrele meteo nu se lasă mai prejos, că taman trăgeau clopotele unei secete de și vedeai lăcustele lui Moise pustiind ogoarele faraonului. Iaca poznă că a ieșit pe dos, nu se mai oprește diluviul, tot biblic și ăsta, de pândim după jaluzele mai rău decât de teama Ordonanțelor militare. Proastă socoteală, s-a întors căruța lumii, așteptam vara și am tras peste tricou halatul de octombrie…
Când a decretat guvernul că munca de la domiciliu ne face liberi (mai ziceau unii „Arbeit macht frei!”), ăștia cu mapa se cam uitam cu jind la ăia cu sapa, imuni la covideală, puteau oricând să pună uneltele pe bicicletă și să dea o raită pe câmpiile patriei. Ogoarele alea care ne atrăseseră nu demult, iaca un fir de nisip în clepsidra isoriei, faima de Grânarul Evropei. Cernoziom ca untul, de-l ungeai pe pâine, îl încărcau în vagoane și-l vindeau capitaliștilor la preț de leu-aur.
Poate era niscaiva exagerare în atare mândrie națională, că nu are nimeni pământ ca al nostru, că mai mereu ne-am (neam, deh!) închipuit ombelico del mondo, nu-i așa, pe aici e Grădina Maicii Domnului! Dar dacă lauda de sine are iz de-ți strâmbă nasul, ce să zicem despre raportările actuale de daune la hectar?! A ieșit, hocus-pocus, mai mult de despăgubit din plaivaz decât suprafața arabilă a Românicii!!! Păi ne furăm singuri căciula, cu mintea de sub ea cu tot?
Un prieten, scriitor și gospodar de prin părțile Bălăceanului, îmi trimite fotografii cu recoltele șiștave, nerodite, neînfrățite, și-mi zice mirat, parcă-l și văd scărpinăndu-se la pălărie, ca Moromete: „A intrat pandemia și-n grâu!”. Ce wuhan-ul lui de virus a fost ăsta, mă uimesc și eu, a trecut de la oameni la plante! Apoi îmi amintesc de o replică din Cehov, parcă, despre recolta de rapiță, și pe atunci mergea afacerea la moșie cum era vrerea Domnului, așadar nu văd legătura dintre korona și recolta.
Totuși, dacă te uiți la rafturile din market, mai că-ți vine să murmuri în barbă. Sparanghelul, de-i îmbarcară urgent și nemascat pe sclavii noștri câștigați la belciugile lor, te ustură instant la portofel, nu trebuie să mai presari piper la rumenit. Parcă ar fi vită Kobe (piei, cobe!), dar vaca aia sfântă are masaj la coadă, ascultă Vivaldi, bea cu paiul șase litri de bere, sau de sake, la alegere. Zilnic, bre! Pe când spranghelul lui pune-ți pofta-n cui se ițește cu apă și un praf de chimicale… OK, dar fasolea verde, care se proțăpește pe toți aracii, de-i curg păstăile pe umeri râu, cum de i s-a umflat prețul ca maiaua la borș! Și mai toate târguielile au luat-o în mersul vonicului, s-o fi dat startul la Olimpiada prețurilor și nu ne-au spus și nouă, să ne bucurăm, nu?!…
Într-un film de groază, Soylent Green (1973!), omenirea este cu foamea-n gât, hrana a devenit un lux din pricina distrugerii resurselor naturale. Un guvern dictatorial, ca orice guvern altminteri, lansează pe piață un produs nou, cu un secret de fabricație înspăimântător. Nu vă spun care, nu dau spoiler, dar cam așa, se spune, că s-a procedat și la ridicarea, simplă coincidență, a Marelui Zid Chinezesc…
Ploaia, că de la ea pornisem, se va opri și s-ar putea să oftăm în lunga vară fierbinte de aleanul ei. Deși în meteorologi nu trebuie să te încrezi nici cât să ieși fără umbrelă până la colțul străzii, au tot fluturat ei încălziri planetare, pușchea pe limbă. Însă, cum sistemele de irigații au cam dispărut în amocul post-decembrist al fierului vechi, ne întoarcem iar la proverbe și schițe: Dumnezeu îți dă… Cu stîngul în dreptul îți dai singur!
P.S. Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare
