Cultură

Hasdeienii, cu brațele pline de premii la Serile Teatrului Studențesc

În „seara serilor”, cum o numește profesorul Dănuț Solcan, trupa de teatru „3.14”,  a Colegiului  Național „B.P. Hasdeu”, pe care o coordonează de  la începuturile clubului cu același nume, a fost  multipremiată și a câștigat și recunoașterea oficială a faptului că, indiferent pe ce scenă s-ar afla reușește să cucerească inimile spectatorilor. Este vorba bineînțeles de Trupa „3,14” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”  calificată la Serile Teatrului Studențesc, cel mai vechi festival de teatru de după 1989, care a obținut „<Premiul cel Mare> – pentru cel mai bun spectacol și Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal – Bianca Toader”, anunță profesorul coordonator Dănuț Solcan. Și pentru că este o trupă apreciată de sepctatori hasdeienii au obținut și  Premiul publicului, „al oamenilor din sală – cei care dau sens teatrului”, după cum îi numește profesorul coordonator al trupei de liceeni.

Trupa hasdeiană a strălucit la Festivalul Teatrului studențesc. Rezultatul acesta era cumva de așteptat, având în vedere sălile pline aproape până  la ruperea ușilor pe care le-a avut la Buzău când a jucat această piesă și aprecierile pe care le tot obține încă de la prima reprezentație la un alt festival de notorietate, Festivalul Ideo Ideis, unde, de asemenea a fost apreciată și aplaudată îndelung de public. Este vorba despre „BRAINSTORM”, piesa de teatru pusă în scenă de Trupa „3,14” a Colegiului Bogdan Petriceicu Hasdeu, care a marcat cei 155 de ani  de existență ai acestei instituții de învățământ și care a fost foarte apreciată la festivalul „Ideo Ideis” de anul trecut unde a și fost lansată, pusă din nou în scenă la Teatrul „George Ciprian” și la multe alte teatre din țară unde au fost hasdeienii solicitați să joace.

Piesa este realizată de 15 elevi talentați sub atenta îndrumare a profesorului Dan Solcan, care a reuşit să transpună trăirile adolescentine şi să le dea o explicație, un înțeles pentru fiecare, să transmită mesaje   către adolescenții care se simt neînțeleşi, dar şi către părinți.

Profesorul Dănuț Solcan spune despre această reușită: „Înțelegem că va fi greu să egalăm vreodată ce am reușit aseară, dar gândul ăsta poate să mai aștepte. Deocamdată, rămânem cu niște amintiri care ar putea însenina 1000 de zile cenușii”.

Alături de trupa tânără de teatru a Hasdeului care a făcut senzație s-a aflat și Bianca Mihai, care s-a evidențiat în cadrul trupei de teatru al Clubului 3,14 a Colegiului în vremea în care se afla pe băncile liceului buzoian , vreme în care a urcat și ea cu trupa Hasdeului pe scenă la Festivalul „Serile Teatrului Studențesc”. Bianca Mihai rememorează acest eveniment, care a avut o însemnătate deosebită și pentru alegerea viitoarei ei cariere. Iată ce povestește pe pagina sa de socializare: „Aprilie 2019 – participam cu Trupa <treivirgulăpaișpe> la Serile Teatrului Studenţesc și câștigam câteva premii valoroase pentru suflețelul nostru. Tot aici aflam și despre Facultatea de Cibernetică, unde urma să decid să dau admiterea. Aprilie 2023 – termin Cibernetica, sunt în echipa de organizare a festivalului și joc pe aceeași scenă cu următoarea generație Treivirgulăpaișpe, care participă la festival. Se face că, nu că-s ai noștri, dar sunt foarte buni. Așa că aseară au luat vreo trei premii și sunt foarte mândră de ei”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker