duminică, 17 ianuarie 2021

Handbalul buzoian, cu trei reprezentante la EURO 2020

Preluat integral de Dane­marca după ce cealaltă co-organizatoare inițială, Norvegia, a anunțat, între timp, că nu mai poate găzdui partide din cauza restricțiilor severe impuse de autoritățile de la Oslo, turneul final al Campio­natului European de handbal feminin începe astăzi, la Herning și Kolding, cu o mulțime de incertitudini și provocări. Și România va fi prezentă la marea întâlnire a handbalului european, cu o națională fără niciun meci în 2020 (!), cu un selecționer, Bogdan Bur­cea, care va debuta oficial la un an de la numirea în funcție și, peste toate, cu un lot dat peste cap de Coronavirus până în ultima clipă! În Danemarca, și handbalul buzoian va avea reprezentante, două jucătoare ale Gloriei, extrema Ana Maria Iuganu și pivotul Alexandra Subțirică, și arbitrul Simona Stancu, care formea­ză, împreună cu gălățeana Cristina Năstase, unul dintre cele mai bine cotate cupluri din lume.

Inițial, în lotul lărgit pentru EURO 2020, selecționerul Bogdan Burcea convocase patru handbaliste ale Gloriei: Ana Maria Iuganu, interul dreapta Alina Ilie, centrul Andreea Rotaru și Alexandra Subțirică. Burcea a renunțat apoi la Ilie și Subțirică, dar a fost obli­gat să o recheme pe Alexandra după ce Crina Pintea a fost depistată pozitiv. Nici Rotaru nu a mai fost păstrată, astfel că, de la Buzău, au rămas bătute în cuie convocările lui Iuganu și Subțirică. Prima se numără printre jucătoarele de bază ale Naționalei, în timp ce Subțirică va îmbrăca în premieră, în Danemarca, echipamentul tricolor.

Lotul României la EURO 2020

*Portari: Yuliya Dumanska (Podravka), Denisa Dedu (CSM București), Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița)

*Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (HC Zalău)

*Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București), Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare)

*Centri: Cristina Laslo (Minaur Baia Mare), Eliza Buceschi (Rapid), Ana Maria Țicu (SCM Craiova), Andreea Popa (Minaur Baia Mare)

*Interi dreapta: Ana Maria Savu (SCM Craiova), Laura Popa (Rapid București)

*Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM București), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)

*Pivoți: Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subțirică (Gloria Buzău)

*Antrenori: Bogdan Burcea, Robert Licu, Fort Mauri Jaume

România debutează azi cu Germania

La turneul final din Danemarca, România face parte din Grupa D, alături de Germania, Polonia și Norvegia. Primele trei se califică în Main Round.

Joi, 3 decembrie, ora 19.00: România – Germania

Sâmbătă, 5 decembrie, ora 17.00: România – Polonia

Luni, 7 decembrie, ora 21.30: România – ­Norve­gia

Meciurile de la EURO 2020 sunt transmise la TV de Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport.

Simona Stancu, parte la o decizie istorică a EHF!
EURO 2020 reprezintă o premieră absolută din punctul de vedere al arbitrajului, fiind primul Campionat European din istorie condus exclusiv de cupluri feminine! Doar zece perechi au fost alese de EHF pentru a oficia la turneul final din Danemarca, printre ele și cea formată din buzoianca Simona Stancu și gălățeana Cristina Năstase.
Simona și Cristina au arbitrat în urmă cu exact un an la Campionatul Mondial feminin din Japonia.
ULTIMA ORĂ! Simona Stancu și Cristina Năstase încep în forță EURO 2020! Simona și Cristina arbitrează astăzi, de la 19.15, la Herning, meciul inaugural al Grupei B, Rusia – Spania. Partida este transmisă în direct la Digi Sport 3.

loading...
error: Content is protected !!