Cuplul format din buzoianca Simona Stancu şi gălăţeanca Cristina Năstase începe în forţă EURO 2020! Simona şi Cristina arbitrează joi, de la 19.15, la Herning, meciul inaugural al Grupei B a turneului final al Campionatului European de handbal feminin, Rusia – Spania! Partida este transmisă în direct la Digi Sport 3.
EURO 2020 reprezintă o premieră absolută din punctul de vedere al arbitrajului, fiind primul Campionat European din istorie condus exclusiv de cupluri feminine! Doar 10 perechi au fost alese de EHF pentru a oficia la turneul final din Danemarca, printre ele şi cea formată din Simona Stancu şi Cristina Năstase.