Sport

Handbaliștii buzoieni, din nou fără argumente în fața Focșaniului

• HC Buzău – CSM Focșani 23-28 (12-12)

HC Buzău nu reușește să găsească drumul spre victorie atunci când o întâlnește pe CSM Focșani. A patra dispută la rând dintre cele două echipe, punându-le la socoteală pe cele trei din sezonul trecut (două în campionat și una în Cupa României), consumată în runda a doua a actualei stagiuni, a avut același deznodământ, cu handbaliștii vrânceni părăsind terenul victorioși.

În meciul de joia trecută, de la Sala Sporturilor, au fost două reprize distincte. În prima, jucătorii lui Eliodor Voica au lăsat impresia că pot întrerupe această serie neagră, cu o evoluție, e drept, care n-a convins, dar nici n-a dezamăgit. Buzoienii s-au aflat în mai multe rânduri în avantaj pe tabelă, dar n-au reușit să gestioneze finalul, iar la pauză s-a intrat la egalitate, 12-12. În partea secundă, pe teren au apărut parcă alte echipe.

HC Buzău n-a mai repetat deloc momentele bune din prima repriză, nici aruncările lui Șania ori Nosrati n-au mai avut aceeași precizie, iar Focșaniul s-a tot distanțat pe tabelă, pentru un final lipsit de griji: 28-23.

Sâmbătă, în următoarea etapă, HC Buzău o va întâlni în deplasare pe CSM Bacău, una dintre echipele în mare formă în acest start de sezon.

Marcatori HC Buzău: Andrei Grasu – 7 goluri, Shahoo Nosrati – 6 goluri, Alin Șania – 3 goluri, Liviu Mironescu – 2 goluri, Alexandru Tălmaciu, Zamfir Dumitrana, George Roșca, Alexandru Ionescu și Marius Anton – câte 1 gol.

Liga Națională, Etapa a 3-a, rezultate:

CSM Reșița – CSM Bacău 30-37

HC Buzău – CSM Focșani 23-28

Dobrogea Sud Constanța – Potaissa Turda 27-32

Politehnica Timișoara – Minaur Baia Mare 26-26

Dunărea Călărași – Steaua București 28-28

CSM Vaslui – CSM Făgăraș 28-23

Clasament

  1. CSM Focșani 6 p.
  2. CSM Bacău 6 p.
  3. Turda 6 p.
  4. Steaua 4 p.
  5. Baia Mare 4 p.
  6. Dinamo 3 p.
  7. CSM Vaslui 3 p.
  8. Călărași 1 p.
  9. Timișoara 1 p.
  10. HC BUZ~U 1 p.
  11. CSM Reșița 1 p.
  12. CSM București 0 p.
  13. Constanța 0 p.
  14. CSM Făgăraș 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker