Sport

Gloria, victorie la limită

SCM Gloria Buzău și Minaur Baia Mare s-au întâlnit luni în al doilea meci al etapei a 8-a din Liga Florilor, după întreruperea cauzată de Campionatul Mondial de Handbal Feminin. Buzoiencele au câștigat la limită, scor 31-30 (17-20), după ce maramureșencele au condus și cu șase goluri.

Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” a găzduit o partidă intensă, jucată în devans, pentru că gazdele sunt implicate în cupele europene. Buzăul a reușit a opta victorie în campionat, rămânând lideră în clasament. Minaur a controlat mare parte din meci, intrând la pauză cu un avantaj de trei goluri (17-20), cele două echipe împărțindu-și momentele de dominare. Buzoiencele au avut avantaj 12-9, însă maramureșencele au trecut apoi în avantaj, după cinci goluri consecutive (12-14).

Finalul de repriză le-a aparținut oaspetelor, care au continuat să joace bine și după revenirea de la vestiare, când au dus scorul la 18-24 (min. 38). Gazdele au schimbat apoi sistemul defensiv, cu apărare om la om la coordonatorul Andreea Popa, și au reușit să refacă handicapul. Băimărencele au avut probleme pe pozițional, aflându-se de mai multe ori în situație de joc pasiv, din care au ratat aproape de fiecare dată.

În aceste condiții, liderul Ligii Florilor a preluat conducerea, cu oaspetele ratând o aruncare de la 7 metri și având și o eliminare de două minute pe final. Minaur a marcat ultimul gol, pentru 31-30, însă prea târziu pentru a obține măcar un rezultat de egalitate.

Buzăul rămâne lider, în timp ce Minaur Baia Mare rămâne pe locul 7, cu 9 puncte. Golghetera meciului a fost Ana Maria Tănasie, cu 11 reușite, din care 7 de la linia de 7 metri.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker