Sport

Gloria, faultată rău de arbitri la Zalău

Decizii bizare, chiar și pentru un ochi neantrenat, ale cavalerilor fluierului

Este clar, Gloria nu mai are strălucirea din sezoanele trecute, nereușind să convingă, până în acest moment, că ar merita în cupele europene. Când este, însă, vorba de cavalerii fluierului, calitatea jucătoarelor nu poate compensa un arbitraj într-o singură direcție, cum a fost cel de la Zalău.

Cei doi oficiali și-au dat în petec încă din primul minut, atunci când au acordat 7 metri la un plonjon ca pe saltea al Ioanei Bălăceanu. La nici trei minute distanță, gazdelor li s-a permis să ducă un atac timp de aproape două minute, într-un moment în care orice arbitru imparțial ar fi fluierat joc pasiv. Un alt 7 metri a fost văzut doar de arbitri în minutul 10, la Naumenko, și acesta acordat după un atac care a depășit cu mult limita de timp specificată de regulament. În total, Zalăul a beneficiat de 13 (treisprezece) lovituri de penalitate, în timp ce Gloria doar de trei. Dincolo de statistici, rămâne maniera clar părtinitoare în care cei doi cavaleri ai fluierului au ținut să oficieze.

Evident, deși acuzele către arbitri au o fundație cât se poate de solidă, Gloria trebuia trebuia să câștige, în contextul în care se vrea o echipă de Europa. Frustrarea se pare că a fost unul dintre factorii principali care au dus la ratarea a trei puncte pe care, probabil, fanii le bifaseră încă înainte de începerea meciului. Buzăul a egalat cu cinci secunde înainte de final, atunci când aproape nimeni nu mai credea că zălăuancele pot scăpa victoria. Amfitrioanele conduceau cu două lungimi, cu 40 de secunde înainte de final însă, din fericire pentru Gloria, nu au știut să conserve rezultatul.

La rându-le, cei de la Zalău le impută celor doi arbitri decizia de la ultima fază, atunci când s-a fluierat pasiv, deși înainte de repunere, oficialii indicaseră dreptul la două pase, pentru gazde.

Egalul de la Zalău, 27 la 27, aduce, totuși, un câștig important, pentru trupa buzoiană. Este vorba despre Andreea Coman, jucătoarea care a adus un punct pe final și care a avut un procentaj imaculat, șapte din șapte, la aruncări. Ea a fost, de altfel, principala gură de foc a lui Daniel Anca, urmată de Ilyina, cu șase reușite din opt aruncări. De remarcat și evoluția bună a Teei Pijevic, cu 12 parade, patru dintre ele de la 7 metri.

Etapa viitoare, Gloria are un nou meci de foc, împotriva celor de la Măgura Cisnădie. Partida se va disputa joi, 5 noiembrie, de la 17.30.

Articole similare