Economic

Getica 95 se menține pe primul loc în topul furnizorilor de energie și după ce a intrat în insolvență

Getica 95 Com, compania de furnizare a energiei electrice deținută de râmni­ceanul Viorel Tudose, a rămas liderul pieței la finalul primelor cinci luni ale acestui an, conform datelor ultimului raport al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru luna mai.

Datele publicate de ANRE indică faptul că Ge­tica 95 deținea la sfârșitul lunii mai o cotă de 11,67 la sută pe piața concurențială a energiei electrice, locul doi fiind ocupat de Electrica Furnizare, cu 10,98 la sută, podiumul fiind completat de Enel Energie, cu un procent de 8,75 la sută. Aceste firme gestionează milioane de clienți și sunt jucători majori pe piața de distribuție a energiei electrice.

Furnizorul de energie cu capital integral românesc Ge­tica 95 a reușit să depășească, atât în 2020, cât și în primele luni ale acestui an, companiile care ani de zile au dominat piața de furnizare. ANRE menționează faptul că, în calculul de determinare a valorilor indicatorilor de piață, nu s-a ținut cont de principiul dominanței, iar e­nergia electrică furnizată, pe baza căreia s-a stabilit cota de piață a fiecărui furnizor, include autoconsumul marilor clienți industriali care dețin și licență de furnizare și care au decis să-și achiziționeze energia de pe piața angro, în calitate de furnizori concurențiali.

Din ianuarie și până în prezent, în piața de energie electrică au apărut provo­cări majore reflectate mai ales în prețul energiei electrice, care a avut o creștere absolut explozivă în piața pentru ziua următoare. În luna iunie, prețul energiei electrice pe piața spot a bursei OPCOM (Piața pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 378 lei pe MWh, cu 158% mai mult față de prețul înre­gistrat în aceeași lună a anului trecut, respectiv 146 lei pe MWh. Cota de piață a PZU a fost de 50,76 la sută. Cu alte cuvinte, peste jumătate din consumul net de energie al țării a fost tranzacționat pe PZU în luna iunie.

Piața pentru Ziua Ur­mătoare (PZU) este o componentă a pieței angro de energie electrică pe care se realizează tranzacții orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacționare.  Drept urmare, foarte mulți furnizori de energie electrică au trecut la renegocierea contrac­telor cu consumatorii finali, în timp ce alții au denunțat chiar anumite contracte. Getica 95 nu a făcut acest lucru, iar în luna iunie și-a anunțat insolvența. Râmniceanul Vio­rel Tudose a mers la Tribunalul Buzău pentru a depune dosarul cu insolvența pentru cel mai mare furnizor de energie de pe piața concurențială. Unul dintre motivele care au condus la insolvența furnizorului este prețul foarte mare de pe piața angro.

Într-un comunicat de presă emis la scurt timp de la depunerea cererii de insolvență, Getica a susținut că scopul companiei este acela de continuare a activității la aceeași calitate oferită și la aceiași parametri. ,,Neîncasarea facturilor de la clienți, majorarea prețurilor din piața de energie, lipsa unei le­gislații stimulative, la care s-a adăugat retragerea unor finanțări bancare au determinat Getica 95 Com să ceară protecția prin Legea 85/2014. De asemenea, odată cu majorarea prețurilor internaționale la cărbune, gaze naturale și petrol, au crescut și prețurile pe piața internă, ceea ce a condus la o criză în piața de energie. În plus, prețul certificatelor de carbon s-a dublat în prezent față de cel de anul trecut (de la circa 20 euro/certificat în iunie 2020, în prezent un certificat CO2 se tranzacționează cu peste 50 euro)”, se preciza în comunicat. Viorel Tudose a spus că luna viitoare vor fi făcute publice mai multe informații cu privire la stadiul în care se află  dosarul cu insolvența depus la Tribunalul Buzău, dar și cau­zele care au condus către această insolvență a furnizorului.

Getica 95 s-a numărat printre furnizorii cu cele mai atractive oferte pe piața concurențială. Numai că, între timp, prețurile e­nergiei electrice pe piața angro au explodat. De exemplu, dacă, în urmă cu un an, pe piața spot de energie electrică din România (la fel ca și pe piețele spot cu care este cuplată – Ungaria, Cehia și Slovacia) prețurile erau de 20–25 euro/MWh, în prezent acestea sunt de 3-4 ori mai ridicate, variind între 65 și 90 euro/MWh. Iar aproximativ 50% din energia furnizată consumatorilor finali provine de pe cele două piețe spot (PZU și intraday).

,,În ultima perioadă foarte mulți consumatori au reclamat probleme în raporturile comerciale cu furnizorii lor. Această situație, iminentă într-o piață, a atras 10.000 de reclamații la nivelul ANRE în primele șase luni ale anului 2021. Ceea ce trebuie să înțeleagă consumatorii este că aceste reclamații nu determină rezolvarea proble­melor consumatorilor, acestea trebuie să fie rezolvate tot între consumator și furnizorul său (cel cu care nu se înțelege). Astfel, în conformitate cu legislația în vigoare, ANRE are rolul doar de a verifica res­pectarea legislației de către un furnizor și nu emite soluții în conflictele comerciale dintre un consumator și furnizorul său. Tocmai din această cauză, majoritatea reclamațiilor făcute la ANRE nu duc la rezolvarea situației ridicate de consumator, acesta urmând să-și rezolve mai departe singuri problemele sau de cele mai multe ori să plece capul și să accepte situații impuse de furnizor’’, a precizat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, într-un material publicat pe site-ul asociației.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker