Economic

Getica 95, contract de peste 4 milioane euro cu Portul Constanța

Cel mai mare furnizor de energie electrică de pe piața concurențială și-a adjudecat un nou contract cu Portul Constanța. Concret, Getica 95 va furniza energie electrică la înaltă, medie și joasă tensiune la nouă puncte de consum ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA, contra sumei de 21.766.150 de lei. Toate acestea după ce, în trecut, a reziliat unilateral un alt contract de 32 de milioane de lei încheiat cu compania deținută de Statul Român, scrie replicaonline.ro.

Portul Constanța va plăti nu mai puțin de 21 de milioane de lei pentru contractul de furnizare energie electrică la înaltă, medie și joasă tensiune la nouă puncte de consum controlate de companie. Societatea Getica 95 COM SRL a reușit să-și adjudece contractul, după ce a câștigat licitația. Potrivit caietului de sarcini, durata contractului este de 6 luni.

Getica 95 a reziliat un alt contract cu Portul Constanța

Aceasta nu este prima colaborare între Getica 95 și CNAPM. Reamintim faptul că Portul Constanța a cumpărat în regim de urgență energie electrică de pe bursa de mărfuri, după ce furnizorul său, Getica 95 a reziliat contractul, odată cu intrarea în insolvență. Societatea a reziliat unilateral, cu începere de pe 16 august 2021, contractul de 32 de milioane de lei încheiat cu Portul Constanța în aprilie pentru furnizarea de energie în porturile maritime.

Getica 95 a fost obligată să recurgă la acest gest după ce a intrat în insolvență în luna iunie a aceluiași an. Compania deținută de Viorel Tudose a propus portului un alt contract, cu un preț mai mare, de 450 de lei/MWh, cât este prețul pieței, față de 269,20 lei MWh, cât era prețul agreat la semnarea contractului, înainte de insolvență.

Ultimul contract încheiat cu Portul Constanța a fost în valoare de 20 milioane de lei, în luna februarie a acestui an, pe o durată de 4 luni, începând cu data de 1 martie. Atunci a fost achiziționată o cantitate de 20.000 de MWh, pe o perioadă de patru luni, necesară pentru alimentarea consumatorilor aflați pe platformele Portului Constanța, precum și a clădirilor/instalațiilor electrice aparținând CN APM SA din municipiului Constanța, Midia și Mangalia.

Societatea Getica 95 COM SRL a fost înființată în anul 1995 și are sediul în Râmnicu Sărat, județul Buzău. Unic administrator și asociat al societății este Tudose Săndel Viorel, denumit cel mai puternic om din comerțul cu energie. Săndel Viorel Tudose mai figurează în Getica Financial SRL și Energetica 95 Only Power SRL, atât ca asociat, cât și ca administrator. Firma a reușit de-a lungul anilor să încheie contracte cu Ministerul Afacerilor Interne, Metrorex, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Societatea Națională de Radiocomunicații, Municipiul București, Compania de Apă Someș, MApN și multe alte instituții de stat, adunând astfel 709 contracte publice cu autorități.

În anul fiscal 2022, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1.244.857.398 de lei, profit în valoare de 29.232.949 de lei, dar și datorii ce se ridică la suma de 135.539.185 de lei.

 

 

Articole similare