Administrație

FOTO / Garda de Mediu Buzău a amendat demolatorul de la Ductil

Presa locală amintea, zilele trecute, despre o acţiune de demolare a unei părţi din ceea ce anterior funcţionase sub denumirea „Laminor”, secţie a fostului Ductil, unde producţia de bază erau plasele sudate, accesorii folosite în zona activităţilor din construcţii. Pe locul unde şi la această oră acţionează utilajele companiei care şi-a asumat demolarea clădirii, ar urma să fie construit un nou supermarket, cel mai probabil sub brandul Penny.

Odată cu primele acţiuni derulate pentru demolare, pe şantierul înfiinţat ad-hoc şi-au făcut apariţia comisarii Gărzii de Mediu Buzău care, la o cercetare sumară, au înţeles că au identificat o operaţiune ilegală, pentru că responsabilii cu eliberarea zonei nu au putut prezenta niciun fel de documente sau autorizări din care să reiasă faptul că activitatea respectivă este încadrată în normele de mediu, legiferate atât de statul român, dar şi în concordanţă cu recomandările Uniunii Europene.

„În urma unei inspecții de mediu efectuată la un agent economic de pe raza municipiului Buzău, la sfârşitul lunii ianuarie 2024, care desfăşura activitate fără a respecta prevederile legislației de mediu în vigoare, comisarii de mediu au aplicat două sancțiuni în valoare totală de 60.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului. Au fost impuse măsuri de remediere a neconformităţilor constatate”, se spune într-un comunicat postat pe pagina oficială a instituţiei de control.

După cum a comentat presa locală la momentul primelor acţiuni de demolare a fostului obiectiv economic buzoian, în această afacere a fost implicat şi „regele pieţei imobiliare” la Buzău, omul de afaceri Gheorghe Doloiu, care reprezintă una dintre cele trei companii care au ofertat intenţia de vânzare a spaţiului respectiv de către proprietarul de drept. De altfel, momentul licitării pentru achiziţionarea spaţiilor destinate demolării a reţinut o întâmplare amuzantă, povestită chiar de către unul dintre participanţii la operaţiunea imobiliară. La licitaţie, alături ce compania lui Doloiu, a mai participat încă un operator economic buzoian, cel de-al treilea agent economic fiind din Târgu Mureş. Zona fostului Laminor, scoasă la vânzare, era împărţită în trei spaţii distincte, lucru care a făcut ca cei trei pretendenţi să cadă uşor de acord asupra achiziţiilor, preţurile negociate diferenţiindu-se doar prin prisma dimensiunilor. Se spune că la vizitarea spaţiilor, reprezentanţii companiei din Târgu Mureş, trei la număr, şi-au luat de pe cap pălăriile cu boruri largi şi au exclamat: „Ce de fer aicea!!”.

Carmen Ichim, comisar şef la Garda de Mediu Buzău a declarat pentru OPINIA că „acele două amenzi au fost aplicate atât proprietarului Laminorului, cât şi companiei care îşi asumase activitatea de demolare”, fără a spune dacă „proprietar” ar fi Doloiu şi ceilalţi doi cumpărători, sau ar fi vorba de vechiul proprietar al Laminorului, adică Ductil SA., din aceasta înţelegându-se că „regele imobiliarelor la Buzău” ar fi doar un intermediar!

Un comentariu

  1. … îi doare-n bulex pe ăia că au luat amenzi!…se recuperează banii însutit!…

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker