Economic

Frână pe A7 Ploiești-Buzău

Au apărut primele contestații

Așa cum era de așteptat, Autostrada A7 Ploiești-Buzău are parte de primele contestații după ce au fost anunțați oficial constructorii pentru lotul 3. Menționăm că cei care au câștigat construirea acestui lot sunt orădenii de la Drum Asfalt, iar constructorii din Turcia, România și Bulgaria contestă rezultatul licitației pentru construirea lotului Pietroasele-Buzău. Cele trei contestații au fost înregistrate la Consiliul Național de Solu­ționare a Contestațiilor (CNSC) săptămâna trecută, vineri, 18 martie, potrivit economica.net.

Două dintre acestea provin de la companii din Turcia, respectiv asocierea Nurol – Makyol și Tefken, participanții cu ofertele si­tuate pe locurile doi și trei, având oferte financiare de peste un miliard de lei.

Astfel, compania tur­cească Nurol cere reevaluarea ofertei câștigătorilor din punct de vedere al conformității acesteia, în timp ce compania Tefken, având oferta pe al treilea loc, solicită reevaluarea ofertelor Drum Asfalt și Nurol, „cu consecința stabilirii caracterului neconform și inacceptabil al acestora”.

Și asocierea româno-bulgară Dalin XXL – Hydrostroy AD – VDH AD este nemulțumită de rezultatul licitației și a depus contestație pentru că oferta sa a fost declarată neconformă și solicită CNSC să oblige CNAIR la reevaluarea ofertei sale și pe cea a asocierii declarate câștigătoare.

Reamintim că în data de 7 martie, ministrul Transporturilor, Sorin Grin­deanu, anunța că a fost desemnat oficial câștigătorul licitației pentru lotul 3 Pietroasele- Buzău. Oferta situată pe primul loc este cea a asocierii Drum Asfalt (Leader) – OPR Asfalt – Ilgaz Insaat – Trameco – Obras.

Asocierea este alcătuită din constructori turci, ro­mâni și spanioli și trebuie să finalizeze în 20 de luni lu­crările pentru cei 13,9 kilometri ai acestui lot, după semnarea contractului, po­tri­vit ministrului Transporturilor. Valoarea contractului finanțat prin PNRR este de 947,745 milioane de lei, fără TVA.

În luna septembrie a anului trecut au fost depuse 39 de oferte la licitația pentru cele trei loturi care alcătuiesc Autostrada Plo­iești-Buzău. Numai pentru lotul 3 au fost depuse 14 astfel de oferte. (A.T.)

 

Articole similare