Politic

FOTO/VIDEO | Marcel Ciolacu, reales președinte PSD Buzău într-o conferință fără surprize

Social-democrații buzoieni și-au ales, joi, noua conducere județeană, în cadrul unei conferințe extraordinare care nu a re­zervat nimănui nicio surpriză. Aceasta pentru că, atât pentru funcția de președinte, cât și pentru cea de președinte executiv, a existat câte o singură candidatură: deputatul Marcel Ciolacu, respectiv președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

De altfel, era clar că, în acest moment, Ciolacu nu putea avea un contracandidat pe măsură la nivelul organizației județene, atât timp cât deține funcția de președinte al Camerei De­putaților și și-a asumat conducerea interimară a Partidului Social Democrat într-o perioadă de reconstrucție a acestuia după cele două șocuri electorale pe care PSD le-a suferit la alegerile europarlamentare și prezidențiale, când a decontat perioada în care la conducerea acestuia s-au aflat Liviu Dragnea și, ulterior, Viorica Dăncilă. Mai mult, în perioada în care Marcel Ciolacu s-a aflat la conducerea organizației județene, această structură politică a devenit „un model de bune practici” pentru întregul partid, așa cum s-au exprimat social-democrații buzoieni ori de câte ori au cerut resetarea PSD. De asemenea, Marcel Ciolacu a reușit să își fidelizeze liderii din județ, respectiv primarii, după ce a izbutit – atât din calitatea de vicepremier al guvernului Tudose, cât și din cea de președinte a Camerei Deputaților – să determine premierii social-democrați să aloce județului Buzău fonduri importante pentru investiții în infrastructură. Nu în ultimul rând, el a obținut performanța, în premieră în istoria ultimilor 30 de ani, de a se prezenta la alegerile parlamentare din anul 2016 cu o listă formată exclusiv din candidați buzoieni, fără „importuri” impuse de centru.

Tot joi au fost aleși și cei 17 ai vicepreședinți ai organizației județene a Partidului Social Democrat – care, împreună cu ­preșe­dintele și președintele executiv, alcătuiesc Biroul Permanent Județean -, precum și cei 51 de delegați care vor reprezenta PSD Buzău la congresul de la finele lunii februarie.

La conferința Jude­țeană PSD, la care au participat 427 delegați, au fost prezenți secretarul gene­ral interimar Paul Stănescu, precum și europarlamentarii Claudiu Manda (președinte PSD Dolj) și Dragoș Benea, (președinte PSD Bacău).

De notat este faptul că, până la conferința jude­țeană de joi, președintele interimar al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, nu a dat un răspuns clar vizavi de o eventuală candidatură pentru șefia PSD. Ultima sa declarație pe această temă a fost cea de miercuri seară, la România TV, când a afirmat că nu este decis dacă va candida sau nu pentru funcția de președinte al PSD, dar că așa cum este normal, își scrie un proiect politic. El a mai precizat că își dorește schimbarea Statutului partidului, în privința candidaturilor la funcția de președinte al formațiunii. „Nu am hotărât dacă voi candida. În primul rând, vreau să ­ve­nim cu o groază de măsuri de schimbare a Statutului privind candidaturile. Cu cât vor fi mai mulți candidați, cu atât vor fi mai multe proiecte politice. Nu sunt adeptul unei candidaturi unice”, a spus Ciolacu.

Totuși luările de cuvânt ale invitaților de la centru au sugerat celor prezenți că Marcel Ciolacu ar avea cele mai mari șanse să devină președinte ales al PSD.

Paul Stănescu: „Când a preluat președinția Marcel, PSD era un tren tras pe linie moartă. În două luni, a reușit să îl pună în mișcare, încet deocamdată, nu cu viteză încă”.

Claudiu Manda: „Marcel este cel mai potrivit pentru a deveni președinte PSD. Este vulpoiul de care PSD are nevoie acum în frunte”.

Dragoș Benea: „Așa cum a reușit acum cinci ani, să redreseze o corabie care lua apă, Marcel poate aprinde jarul PSD la nivel național”.

Cu toate acestea, în discursul său, Marcel Ciolacu a spus din nou că își rezervă dreptul de a amâna o decizie legată de candidatura sa la președinția Partidului Social Democrat.

Un comentariu

  1. Nu e bine! Un ton optimist, de încredere, într-un an electoral e normal. Anormale sunt însă triumfalismul exagerat și lăudăroșenia fără substanță. Așa l-au lăudat și tămâiat și pe Dragnea ca apoi să-l considere răul suprem și să se spele pe mâinile cu care îl aplaudau. Sunt curios cine va ieși la tablă cu cifre și grafice pentru a prezenta Programul de Guvernare social democrat. Și cine va avea curajul mult hulitului Dragnea de a spune că roșia străină e plină de pesticide, carnea plină de hormoni și va finanța producția autohtonă. Vor avea noii lideri curajul de a modifica legea gazelor în favoarea României și de a obliga firmele străine la plata impozitului către buget? Sau se vor alinia la comandamentele trădătorilor interesului național urmărind doar binele și confortul propriu ca și partidele antiromânești?

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker