Administrație

FOTO | Vine-vine primăvara… cu lucrări de modernizare

Debutul primăverii în­seamnă nu numai startul proiectelor mult promise de autoritățile locale, ci și finalizarea altora, aflate în lucru de ceva vreme. Numeroasele proiecte de reabilitare ale Primăriei ar urma să fie demarate odată cu încălzirea vremii, astfel încât, mai multe zone din oraș vor deveni adevărate șantiere.

Totodată, și Consiliul Județean anunță finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte, reabili­tarea fostului Spital Bră­tianu, care s-a aflat în renovare încă din 2019.  Acesta intră în faza finală, urmând să fie amenajată grădina publică din curtea clădirii, dar și dotarea cu mobilier a imobilului.

Piața Daciei se închide pentru reamenajare

Prima locație care va deveni impracticabilă de la jumătatea lunii martie va fi Piața Daciei, care va intra în reabilitare. După ce cortul amplasat în mijloc, care găzduiește tarabele cu mărțișoare, va fi desființat, constructorul va delimita zona de șantier prin culoare speciale, pentru ca oamenii să traverseze „Platoul”, fără a încurca lucrările în desfășurare.

În luna decembrie a anului trecut, Primăria a semnat contractul cu asocierea formată din două firme – Fraicom SRL și Pergola Gradini Decorative SRL -, care și-au adjudecat licitația pentru modernizarea Pieței Dacia. Valoarea contractului este de cinci milioane de euro, iar reprezentanta uneia dintre firmele de construcții, AnneMary Enescu, spunea că proiectul din Buzău este o provocare, dat fiind că este cel mai amplu de acest tip, față de care firma sa și-a luat angajamentul. Schimbările, însă, se anunță impresionante și vor face din Piața Daciei un loc de nerecunoscut, care va avea spații verzi, piste pentru biciclete, bănci, dar și multe altele.

În jur de 16.000 de metri pătrați urmează să fie amenajați, iar 85 de containere cu granit vor fi necesare pentru acoperirea întregii suprafețe. Inclusiv iluminatul va fi unul special, cu telegestiune, ce va include 12 tipuri de stâlpi de iluminat, cu camere de suprave­ghere și wi-fi.

De asemenea, vor fi amplasate și cinci fântâni arteziene, un mobilier cu o arhitectură unică, dar nu numai. „Vor fi amplasate bănci smart, care vor avea wi-fi, USB, tot ce trebuie ca să poți să te simți bine. Mobilierul urban, în special băncile, nu va fi unul clasic, ci vor fi șase feluri de bănci, ceva deosebit, pe care le producem noi, în România, și care cred că vor imprima o notă de modern locului (…) Sper să facem din acest centru unul de nivel european”, a declarat AnneMary Enescu, directorul general al Fraicom SRL.

Aleea Trandafirilor, desființată

Aleea Trandafirilor va fi încorporată în Piața Daciei, devenind extensie a acesteia, iar accesul va fi blocat de stâlpi retractabili, ce vor permite trecerea doar în cazuri speciale. Pentru a prelua traficul deviat, municipalitatea a decis să resistematizeze străzile din jur, respectiv Strada Ostrovului și Strada Independenței, pe care se desfășoară, în prezent, lucrări pentru refacerea carosabilului și a semnalizării rutiere. Circulația pe aceste străzi urmează să se desfășoare din ambele sensuri, cu prețul locurilor de parcare, însă.

Piața Daciei este doar unul dintre obiectivele ce urmează a fi reabilitate și modernizate, iar primarul Constantin Toma anunța, tot în luna decembrie, că planurile se extind pentru întreaga zonă a centrului vechi al orașului, în încercarea de a-l transforma într-un punct de atracție atât pentru buzoieni, cât și pentru cei din afara județului. „Centrul Buzăului înseamnă Piața Daciei, Aleea Trandafirilor, Palatul Comunal, Cuza Vodă – ce a mai rămas din vechiul oraș – și zona Bazar. Toată această zonă va fi reabilitată total, inclusiv Palatul Comunal, care va intra pe viitoarele finanțări, prin Planul Național de Redresare și Reziliență”,  mai spunea primarul Toma.

Recepția fostului Spital Brătianu, la finalul lunii martie

După mai bine de doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare, se încheie o fază importantă din moder­nizarea clădirii fostului Spital Brătianu, urmând să se facă recepția imobilului la sfârșitul lunii martie. În 2008, autoritățile au vrut să-l demoleze, dar, pentru a evita acest lucru, reprezentanții Direcției de Cultură din Buzău au reușit să-l treacă pe lista monumentelor istorice.

Imobilul a fost reabilitat prin fonduri europene, ce au totalizat aproximativ patru milioane de euro, însă suma nu a acoperit toate cheltuielile, fiind nevoie și de contribuția Consiliului Jude­țean, în cazul lucrărilor considerate neeligibile.

Deși un „hop” a fost depășit, mai rămâne pro­blema dotării cu mobilier, dar și a amenajării unei grădini publice în curtea interioară a imobilului, acțiuni pe care Consiliul Județean va trebui să le întreprindă din fonduri proprii, pentru a finaliza lucrările și a reda clădirea în folosință.

Noul obiectiv va dispune de săli care vor putea găzdui expoziții și alte activități culturale de care vor beneficia atât locuitorii județului, cât și vizitatorii aflați în tranzit. Se estimează că, a­nual, vor trece pragul instituției de cultură aproximativ 2.000 de vizitatori-plătitori de bilete, iar cel puțin 1.000 de vizitatori virtuali vor accesa site-ul special creat pentru promovarea monumentului istoric restaurat.

„Știți că reabilităm prin fonduri europene clădirea care se cheamă generic <fostul Spital Brătianu>. Se vor finaliza lucrările la reabili­tare și consolidare, după aceea o să facem, de fapt, au început procedurile necesare pentru mobilier și altele (…) Așa cum am promis, ce rămâne nereabilitat din incintă, mă refer aici la curte, o să reabilităm noi (Consi­liul Județean, n.r.) din fonduri proprii, ca să ne ținem de cuvânt. Vom face acolo o grădină publică, una care să fie utilă, atât din punct de vedere instituțional, cât și pentru cetățeni și ca să putem reda acest obiectiv comunității”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Se va încheia, astfel, o etapă importantă din existența clădirii monument istoric de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, după o perioadă de 19 ani în care a fost lăsată în paragină. Timp de mai bine de o sută de ani, clădirea a funcționat doar ca spital, inițial ca spital mixt, apoi ca spital de chirurgie, titulatură care se regăsește și azi înscrisă pe frontispi­ciul clădirii. Despre primii 20 de ani de funcționare nu se mai cunosc foarte multe date, întrucât întreaga arhivă a spitalului a ars în timpul Primului Război Mondial. Din 1920, atunci când a fost renovat și redeschis după distrugerile suferite în război, Spitalul „Brătianu” a funcționat până în 1942 cu secțiile de Chirurgie, ORL, Oftalmologie, Maternitate și Radiologie. După inaugurarea, în 1973, a Spitalului Județean, Spitalul ,,Brătianu’’ a fost transformat în secție exterioară a acestuia. A găzduit timp de mai mulți ani secțiile ORL și Oftalmologie, iar în anul 2000, spitalul a fost închis definitiv, clădirea fiind lăsată în paragină până în 2019.

Articole similare