Administrație

FOTO – VIDEO / Romașcanu a gătit ouă-ochi în prima gospodărie din Mărăcineni branșată la rețeaua de gaze

Senatorul social-democrat Lucian Romaşcanu, președinte ales al Consiliului Județean, a participat la un eveniment organizat de autorităţile publice din comuna Mărăcineni, unde a fost aprins primul foc la aragaz, în casa unei familii care a fost înregistrată ca prima ce a încheiat contractul pentru instalarea gazelor şi a fost prima gospodărie care a beneficiat de primele lucrări pentru amenajarea instalaţiei pentru aducerea gazelor de la branşamentul contorizat la aragaz. Cu această ocazie, senatorul Romaşcanu şi-a onorat o „obligaţie” asumată la momentul semnării contractului de execuţie a lucrărilor pentru instalarea reţelei locale, aceea de a pregăti un ou-ochi la primul aragaz ce va fi conectat la reţea.

„Suntem aici pentru că am promis atunci când au început lucrările că voi fi prezent în prima casă care va avea gaze și să facem primul ou-ochi. Eu am crezut că o să-l facem undeva afară, uite că ne-a invitat distinsa familie în casă. Suntem împreună cu domnul președinte al Consiliului Județean, cu primarul, cu reprezentantul constructorului, cu domnul secretar de stat. Este o mare bucurie pentru locuitorii din zonă și este o bucurie pe care suntem bucuroși că o împărtășim împreună cu dumnealor”, a spus Romașcanu.

Alături de reprezentanţii constructorului şi de cel al firmei care va administra reţeaua, au fost prezenți secretarul de stat de la Ministerul Dezvoltării Alexandru Stoica, parlamentarii social-democraţi Romeo Lungu şi Laurenţiu Ţepeluş, preşedintele în funcție al Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, vicepreședintele Adrian Petre, prefectul Daniel Ţiclea şi subprefectul Constantin Cristea.

„Rolul nostru, al autorităţilor, este să facem ca astfel de investiţii să se întâmple cât mai multe, la Buzău, pentru că înfiinţarea şi punerea în funcţiune a unei reţele pentru distribuţia gazelor naturale este un lucru normal în viaţa unei comunităţi. Vorbim de Diaspora, despre întors acasă, dar trebuie să-i primeşti cu ceea ce au acolo unde sunt acum: servicii, gaze, creşe, calitatea sistemului sanitar, sau oportunităţi pentru locuri de muncă. Ceea ce se întâmplă acum la Mărăcineni demonstrează că această comunitate face paşii înainte, mai ales că şi primarul este angrenat într-o astfel de conduită, iar când ai şi o echipă cum este cea a PSD-ului, lucrurile funcţionează”, a spus Romașcanu.

„Oamenii să-i întrebe pe cei de la PNL şi USR de ce nu au fost cerute fonduri europene şi pentru gaze, când s-a făcut PNRR!”

În acest moment, în judeţul Buzău sunt peste zece comunităţi care au proiectele de gaze în diferite stadii, cele mai multe dintre ele având în derulare proiecte pentru extinderi de reţele de gaze. După episodul Mărăcineni, în judeţul Buzău sunt în execuţie alte trei reţele pentru distribuţia gazelor naturale care sunt construite de la zero. Este vorba despre investiţiile din comunele Vadu Paşii, Poşta Câlnău, Săgeata şi Tisău, în primele două lucrările fiind în stadii avansate. În ceea ce priveşte proiectele Trans Gaz România ce vor fi dezvoltate în judeţul Buzău, în viitorul apropiat vor mai fi inaugurate alte două magistrale, una în nord-estul judeţului (zona comunei CA Rosetti) şi una înspre zona de munte a judeţului (Valea Buzăului).

În ceea ce priveşte posibilitatea ca astfel de investiţii să poată fi transferate pentru a fi accesate fonduri europene, parlamentarul social democrat a făcut referire la momentul în care guvernarea era asigurată de PNL şi USR, când, după depăşirea perioadei pandemice, Uniunea Europeană a recomandat întocmirea unor planuri la nivel naţional cu investiţii de interes public care să poată fi subvenţionate prin fonduri comunitare. „În acest moment putem întreba la USR şi PNL, cei care au făcut PNRR-ul, de ce nu au reuşit să pună suficienţi bani pentru astfel de proiecte, cum ar mai fi şi irigaţiile, unde au fost zero lei şi aşa mai departe. Există anumite direcţii pe care se finanţează prin fonduri europene investiţiile, vom încerca, Marcel Ciolacu a dovedit că poate să negocieze lucruri bune pentru România, vom încerca să aducem şi bani europeni în zona de infrastructură pe gaze naturale. Pe de altă parte,  trebuie să ştim cu toţii că acesta ar fi ultimul exerciţiu financiar multianual, 2021–2027, şi atunci trebuie să tragem maxim din ce putem, de acolo, pentru a aduce România la nivelul la care ne-am dorit, aproape de restul ţărilor dezvoltate”, a mai adăugat senatorul Lucian Romaşcanu, cu referire la posibilitatea ca investiţiile pe zona reţelelor de gaze naturale să nu mai fie susţinute doar de la bugetul statului.

Articole similare