Directorul Bibliotecii Județene, Sorin Burlacu, este un pasionat colecționar. Una dintre colecțiile sale inedite, este cea de semne de carte și conține câteva mii de exemplare. O parte din colecția sa a fost expusă la Biblioteca Județeană, la sala de festivități, cu ocazia întâlnirii liceenilor cu lectura în cadrul concursului „Bătălia cărților”.
O parte dintre semnele de carte din expoziție își vor găsi locul, începând de astăzi, în spațiile Bibliotecii, și vor da o notă aparte, unică, acestei instituții de cultură. Expoziția a necesitat ceva muncă, pentru că semnele de carte trebuiau așezate după edituri, după proveniență, după materialul de confecționare, dimensiuni și după multe alte criterii.
„Ideea colecționării semnelor de carte am avut-o demult, dar s-a materializat atunci când am ajuns la bibliotecă. Am ajuns în mijlocul acestor frumuseți din punct de vedere al obiectului de artă, care însemnă cartea, care nu se poate tipări oricum, ci după niște reguli anume. Semnul de carte este folosit și ca obiect de marketing cultural și ca obiect de artă”, spune directorul Sorin Burlacu. Acesta exemplifică aici atât semnele de carte folosite de edituri, dar și cele care prezintă obiective turistice, semnele de carte cu magnet sau semnele de carte reprezentative pentru țara de proveniență, așa cum sunt cele din papirus care provin din Egipt. Din colecția sa fac parte și semne de carte ce ilustrează chipurile lui Eminescu și Creangă, așa cum le știm cu toții din manualele școlare.
Pentru întâlnirea cu liceenii, directorul Bibliotecii Județene a pregătit nu numai o inedită expoziție, dar și o frumoasă incursiune în istoria semnelor de carte, explicând astfel și utilitatea lor, precum și evoluția de-a lungul secolelor, odată cu dezvoltarea omenirii. De asemenea, directorul Bibliotecii le-a putut exemplifica elevilor și diferențele culturale care sunt evidențiate cu ajutorul semnelor de carte, putând prezenta modele din diferite țări.
„Istoria semnelor de carte este legată inerent de apariția și răspândirea cărții. Se pare că ele însoțesc cartea de aproape 2000 de ani, de la apariția Codexului, în primul secol al erei noastre. Cel mai vechi semn de carte existent datează din secolul VI era noastră și este realizat din piele ornamentată cu pergament pe spate. În Evul Mediu, din secolul XIII până în secolul XV, mai multe semne de carte au fost folosite în manuscrise și incunabulele din mănăstirile europene. Acestea erau din pergament sau piele și pentru fabricarea lor se foloseau restul de material utilizat pentru realizarea copertelor de carte. În mănăstirile medievale semnele de carte aveau o varietate de forme, de la un simplu fir de ață la triunghiuri sau discuri rotative care erau făcute astfel încât să indice pagina sau coloana unde cititorul se oprise din lectură. De fapt, scopul acesta a fost, dar se diversifică rolul acestui semn de carte. Muzeul regal din Brunei deține un semn de carte din fildeș, realizat în India, cu motiv geometric ce datează din secolul XVI. Un model obișnuit de semn de carte din secolul al XVIII-lea până în secolul al XIX-lea este reprezentat de o panglică îngustă de mătase, de nu mai mult de un centimetru lățime, lipit de carte, în partea de sus a cotorului și destul de lung ca să iasă și să îl pui la fiecare pagină unde rămâi când ai terminat într-o zi de citit”, a spus directorul Sorin Burlacu.
De când sunt colecționate semnele de carte
Pentru că a fost interesat să contacteze și alți colecționari de astfel de obiecte, directorul Bibliotecii a mers pe firul istoriei pentru a vedea când a apărut interesul oamenilor pentru a realiza colecții de astfel de obiecte și a descoperit că această preocupare a apărut odată cu confecționarea semnelor de carte detașabile.
„Primele semne de carte detașate care puteau fi colecționate au apărut în 1850, în Epoca Victoriană. Doamnele din societatea aleasă își învățau fiicele să brodeze și multe semne de carte erau brodate și utilizate în Biblii sau în cărți de rugăciune făcute cadou familiilor sau prietenilor intimi. Aceste semne de carte făcute de mână erau realizate din bucăți de panglică brodate cărora li se cosea o felicitare mică sau un desen. Prin 1860 au început să fie folosite și mașinile de cusut pentru realizarea semnelor de carte, iar cele din mătase erau făcute cadouri foarte apreciate în era Victoriană. În 1880 producția acestui tip de semne de carte scade pentru că apar cele făcute din hârtie sau carton. Cărțile devin din ce în ce mai populare și mai disponibile pentru mase. Companiile de asigurări, editorii și alte tipuri de afaceri se foloseau de semnele de carte gratuite pentru a-și face publicitate, ca și astăzi, de altfel”, le-a spus Sorin Burlacu elevilor.
Semne de carte diversificate
Dezvoltarea tehnologiilor și, odată cu acestea, a posibilităților de a realiza semne de carte din mai multe materiale, spune directorul Bibliotecii Județene, a făcut ca din 1850 să apară și obiectele folosite drept semne de carte.
„În 1850, semnele de carte au început să fie realizate din cele mai diverse materiale, fie aur, bronz, alamă, cositor, piele, fildeș. Toate au acum și mărimi și forme diferite. Multe din aceste semne de care sunt create sub forma de cuțitașe, pentru că la începutul secolului XIX paginile cărților nu erau complet separate. Și acum mai găsim în bibliotecă cărți care nu sunt tăiate, rotunjite, cum se mai numește. În ziua de astăzi, iubitorii de cărți se bucură de o mare varietate de semne de carte: colorate, handmade, cu magnet, din lemn, din plută, sau simple din carton. Orice experiență a lecturii este completă cu un semn de carte adecvat. Se poate să ții minte pagina la care ai rămas. Există astfel de optimiști. Să «urechezi pagina» sau să folosești un bilet de autobuz sau o hârtie oarecare, dar un semn de carte ține poate și de dragostea față de actul de lectură și de lejeritatea acesteia. În plus, colecționarea acestora se poate transforma în hobby. Cu ajutorul lor îți poți aduce aminte de toate orașele din lume pe care le-ai vizitat cumpărând câte unul din acestea mai mult un semn de care tematic, reprezentând un motiv din poveste, poate constitui și un imbold pentru copii ca să citească”, afirmă Sorin Burlacu.
