Educație

FOTO/VIDEO | Cum sună „Ad Astra” în chineză și germană?

Cenaclul „Ad Astra” al Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” a împlinit 30 de ani. Într-un emoționant mesaj pe pagina de socializare, profesoara Iulia Lazăr, cea care a înființat cenaclul, enumeră elevii care au trecut prin el lăsând urme în sufletul și inima ei. „În toată această perioadă s-au perindat pe la cenaclu elevi minunați, care își doreau să învețe cele mai subtile nuanțe ale comunicării prin cuvântul scris. Să învețe să scrie poezie, proză, dramaturgie, eseu – tot atâtea forme și formule literare de căutare a sinelui, de înțelegere a celuilalt, de transmitere a emoțiilor, a neliniștilor, de exprimare a ființei umane, acea «trestie gânditoare» fragilă despre care vorbea Pascal. Pentru mine, fiecare întâlnire la cenaclu, de-a lungul acestor 30 de ani, a fost o mare bucurie, pentru care vă mulțumesc tuturor cenacliștilor de care îmi aduc sau nu îmi mai aduc aminte. Într-o lume mereu mai bulversată, cenaclul mi-a dat mereu încrederea că valorile umane nu vor dispărea niciodată. Îi pomenesc deci pe cei care mi-au rămas în memorie și în suflet: Ana Maria Androne, Marius Wamsiedel, Petrică Bărăgan, Bogdan Gagu, Florin Gogeanu, Daniel Plăiașu, Simona Mantarlian, Oana Calen, Andrada Stanciu, Simona Barlaboi, Florina Rusen, Cătălina Bleotea, Elena Florescu, Adriana Roșca, Octavian David, Marina Hanganu, Anca Tăbleț, Georgiana Gilescu, Irina Citrea, Andreea Duțoiu, Andrei Șerban, Mălina Lipară, Sorin Staicu (Despot), Georgian Ciobotaru, Ioana Metescu, Ovidiu Anghel, Irina Fulop, Petruț Dinu, Georgiana Mușat, Ana Maria Vîjdea, Horia Siboiu, Daniel Schipor, Diana Vrînceanu și câți alții încă… Să mă ierte cei pe care i-am uitat. Le mulțumesc și actualilor cenacliști fideli: Teodora Ferentz, Elena Enache, Ioana Măcină, Codrin Zăvoianu, Andreea Epure, Antonia Ardeleanu, Ioana Cîmpeanu, Sofia Șerbu și alții care vin și pleacă – zic eu că mai bogați. Gândurile transmise la aniversare de foști și actuali cenacliști mi-au întărit convingerea că acest cenaclu este un reper temeinic pentru existența lor de liceeni. De aceea știu că cenaclul va dăinui în continuare și va aduna alți hasdeieni dornici să scrie frumos, sincer, convingător, și astfel să evolueze continuu. Mă simt mândră că am înființat acest cenaclu, că el face parte din tradiția acestei școli de excepție care este Colegiul Național «Bogdan Petriceicu Hasdeu» din Buzău”.

Mărturii ale cenacliștilor de peste mări și țări

Unii dintre cei enumerați au găsit timp pentru a trimite un gând de prețuire și mulțumire cadrului didactic care i-a format, dar și un îndemn celor care le urmează astăzi. Mesajele au venit din toate colțurile lumii, pentru că elevii cenacliști hasdeieni sunt astăzi personalități importante și scriu istorie oriunde, pe orice meridian al globului s-ar afla. Până unde poate ajunge influența unui profesor? Așa cum remarca, mai în glumă, mai în serios, inspectorul școlar pentru proiecte extracurriculare, Antonia Damian, prezent la festivitate, în cazul profesoarei de Limba română Iulia Lazăr, „până în China”, de acolo de unde fostul cenaclist Marius Wamsiedel, sociolog, profesor universitar în inima Asiei, a transmis următorul mesaj: „Acest cenaclu era pe atunci unul dintre puținele lucruri, dacă nu chiar singurul în care puteai gândi cu mintea ta și te puteai exprima cu mijloacele pe care le aveai la îndemână. Acest cenaclu nu era neapărat un curs de scriere creativă. Nu era nici o formă de terapie prin scris. Era mai degrabă o oportunitate de a reflecta asupra lucrurilor care ți se întâmplau în viață și în același timp de a da sens acestor lucruri. Și era și o oportunitate de a descoperi cine ești. Dintre colegii pe care i-am avut atunci la cenaclu care scria poezie a făcut Facultatea de Teatru, iar acum este regizor la «unteatru», din Capitală, un alt poet este un cunoscut DJ internațional, o colegă care scria niște eseuri cu atât mai interesante cu cât erau greu de înțeles, a scris cronică de artă plastică un număr de ani, iar apoi a făcut un doctorat în sociologia artei. Eu am ajuns să lucrez în sociologie medicală. După cum puteți vedea, traiectoriile noastre de viață și profesionale sunt cât se poate de diverse. Dar nu cred că exagerz dacă spun că niciunul dintre noi nu am fi ceea ce suntem astăzi în absența cenaclului”.

O altă cenaclistă, foarte prolifică în perioada aceea, autoare a mai multe volume, Andrada Tache (fostă Stanciu), psihoterapeut în Germania, a transmis de asemenea, un mesaj pentru profesoara Iulia Lazăr și hasdeienii membri „Ad Astra”: „Sunt psihoterapeut și psiholog clinician. Mă aflu în Berlin la congresul de psihoterapie. Locuiesc în

??

Germania de peste opt ani. De-a lungul carioerei mele m-am dezvoltat către m-ai multe zone. Televiziunea, jurnalismul, psihoterapia, și am și predat în calitate de asistent universitar la Universitatea București la catedra de Project management a Facultății Management, Marketing și Administrarea Afacerilor. Toate aceste aspecte ale dezvoltării mele profesionale , poezia și faptul că am fost membră a acestui cenaclu minunat mi-a deschis mintea către noi perspective, mi-a dezvoltat gândirea și iată m-a ajutat să cresc acele părți ale personalității mele de care am avut nevoie și al exprimării de sine ca să ajung profesionistul care sunt astăzi… Sunt deosebit de recunoscătoare acestui cenaclu. Îmi amintesc cu mare emoție de acele zile. Zilele de participare la cenaclu erau de o încărcătură emoțională fantastică, de autodezvăluire și autovulnerabilitate incredibile, într-un spațiu sigur, condus și moderat de doamna profesioară Iulia Lazăr”, sunt câteva dintre gândurile  transmise de la distanță de Andrada Stanciu.

Și mărturiile au fost numeroase, și au venit din partea multor absolvenți de Hasdeu, care recunosc influența pe care acest cenaclu a avut-o asupra formării lor și chiar în privința profesiei alese.

Regal de literatură oferit de cenacliștii de ieri și de azi

Făclia cenaclului „Ad Astra” este aprinsă și ea a fost înmânată simbolic de profesoara de Limba română  Iulia Lazăr, colegei sale Gabriela Șerbu, pe care a îndemnat-o să ducă mai departe „la momentul retragerii sale din activitate”, spiritul „Ad Astra”. În această zi cu emoție și multă literatură, profesoarele de limba română Gabriela

Șerbu, Alina Dinu și Gabriela Matiu au luat loc printre elevi în amfiteatrul „George Emil Palade” al Colegiului și au urmărit cu apreciere prezentările foarte valoroase, foarte creative ale cenacliștilor, mulți dintre ei premiați la concursuri literare, mulți dintre ei deja autori de volume, cum este cazul Ioanei Câmpeanu, elevă în clasa a IX-a care are deja lansate două romane apreciate de scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Ediția aniversară a cenaclului hasdeian a avut și invitați speciali, pe care i-a prezentat Iulia Lazăr în calitate de gazdă: Daniel Plăiașu, fost cenaclist, Sorin Despot scriitor, fost cenaclist, Sorin Burlacu, director al Bibliotecii Județene, colaborator apropiat de  hasdeieni și de proiectelele pe care aceștia le fac în domeniul literaturii, Adina Ionescu, inspector de Limba și literatura română,  Teodora  Cristina Ferentz, elevă în clasa a XII-a – despre care cadrul didactic a spus că speră că  va rămâne membră a cenaclului și după ce termină școala – și inspectorul pentru proiecte extracurriculare, Antonia Damian.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker