Cultură

FOTO/VIDEO | Cum descurajează arta comportamentele violente

Un eveniment realizat de Colegiul Național „B.P. Hasdeu” în parteneriat cu Biroul Siguranță Școlară,  la Muzeul Județean

Muzeul Județean a fost gazda unui eveniment realizat cu prilejul Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală, în care s-au implicat Inspectoratul de Poliție Județean Buzău și Colegiul Național „B.P. Hasdeu”. Este vorba despre un spectacol-manifest, susținut la Muzeul Județean Buzău de către elevii Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, pentru  descurajarea comportamentul violent în mediile școlare.

Despre această piesă de teatru jucată în premieră la Muzeul Județean,  pe care au intitulat-o „Noduri și Semne”, Dănuț Solcan – profesorul de istorie și „părintele” Clubului hasdeian „3.14”, promotor, alături de alte opt cadre didactice, al proiectului „Media HDu al Colegiului „B.P. Hasdeu” spune: „A ieșit dintr-o colaborare mai veche cu Biroul pentru Siguranță Școlară din IPJ Buzău. E (încă) o piesă împotriva bullying-ului, sperăm că nu una clișeică și degeaba. E o piesă de teatru și dans care abia începe să crească – am început să lucrăm acum vreo lună și ceva -, dar care transmite deja foarte bine emoția: nu e ușor să ții atenția a peste 100 de copii veniți din diverse școli din oraș. Suntem curioși cum va arăta peste două sau trei luni; ne lăsăm duși de plăcerea repetițiilor și de ideile care ne vin mereu”.

Comisar Emilia Mihăilescu

Între Colegiul Național „B.P. Hasdeu” și Biroul Siguranță Școlară există o colaborare care are la bază un parteneriat într-un  proiect de prevenire a violenței care funcționează atât de bine  încât, spune  comisarul Emilia Mihăilescu, șeful Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ Buzău, poate spune că au devenit o adevărată echipă. „De-a lungul timpului, am colaborat, ne-am găsit unii pe alții și am realizat că putem face lucruri importante împreună. Ne-au cooptat la activitățile pe care le-au inițiat sau pe ideile pe care le-am avut și putem spune că în momentul de față suntem o echipă”, afirmă Mihăilescu, care a vorbit despre valorile pe care le promovează în școală și în cadrul unui podcast realizat de hasdeieni la Media HDu.

Interviul postat de Media HDu realizat de elevele Delia Dedu și Erika Iutiș cu comisarul Emilia Mihăilescu, șef Birou Siguranță Școlară din IPJ Buzău, poate fi văzut mai jos.

În ceea ce privește desfășurarea acestui tip de proiect la Muzeul Județean și nu în altă parte, șeful Biroului Siguranță Școlară spune că alegerea nu a fost întâmplătoare. Unul dintre considerente ar fi că între instituția de cultură și Biroul Siguranță Școlară există, de asemenea, o colaborare mai veche, care s-a dovedit eficientă pentru transmiterea mesajelor către copii și nu numai.  „Am mers la Muzeul Județean pentru că am avut colaborare de-a lungul timpului și pentru că ne dorim să ducem inclusiv instituția noastră către instituțiile de artă; și pot menționa aici inclusiv colaborarea cu Centrul Cultural și Educațional «Alexandru Marghiloman», acum cu Muzeul Județean – și nu este prima dată -, mai ales că evenimentul organizat a fost un spectacol-manifest pentru marcarea Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală;  este un spectacol manifest, o exprimare prin artă – dans, teatru, artă fotografică -, a mesajelor de promovare a toleranței și a nonviolenței în mediul școlar”, explică ofițerul de poliție Emilia Mihăilescu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker