Cultură

VIDEO Buzoianul Dragoş Dumitru, alături de fiica lui Gheorghe Hagi într-un film ce va avea premiera la Festivalul Internaţional de la Varşovia

Un actor buzoian a cărui viaţă este ea însăşi o poveste de film. O poveste cu gust uşor amărui, dar care are valoarea unei lecţii pentru toţi cei care consideră că nu au putut avea succes pentru că provin din familii defavorizate. Dragoş Dumitru (34 de ani) este actorul buzoian care o mare parte din viaţă şi-a petrecut-o la casa de copii, fiind părăsit de tată la vârsta de un an şi având în grijă o mamă cu grave probleme psihice.

Astăzi, Dragoş este actor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Probabil l-aţi văzut în serialele TV „Băieţi de oraş” sau „Mangaliţa”, iar mai nou filmul în care a fost distribuit de regizorul Bogdan George Apetri, „Neidentificat”, a fost selectat în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia. „Neidentificat” va avea premiera la Varşovia, pe 12 octombrie, iar buzoianul îi are parteneri de în film pe Andrei Aradits, Vasile Muraru şi Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, absolventă New York Film Academy.

Un film poliţist despre alegeri care definesc viaţa

„Neidentificat” este un film care vorbeşte despre un caz nerezolvat un criminal necunoscut, un poliţist obsedat. Investigaţia sa îl aruncă într-o lume a întunericului şi a violenţei, atrăgând pe toţi cei din jur într-o reţea de pasiune şi răzbunare distructivă.

„Un film care combină şi atacă mai multe şabloane de succes din cinematografia internaţională: filmele cu poliţişti sau detectivi, filmele de acţiune, filmul noir şi ti­pul de personaj anti-erou. În acelaşi timp, există o poveste centrală originală situată într-un loc unic şi specific: un mic oraş din România. Filmul este o poveste despre <peisajul> interior al minţii şi sufletului uman, un film despre alegeri care definesc viaţa, care izvorăsc din dorinţe ascunse şi conflicte interne”, precizează regizorul Bogdan George Apetri.

Un regizor nominalizat la „Oscarul studenţesc”

Alături de regizorul Dan Pița

„Neidentificat” este cel de-al doilea lung-metraj al regizorului Bogdan George Apetri, absolvent cu dublă specializare-, „Regie de film” şi „Imagine” – la Columbia University din New York. Apetri a debutat în regia de film acasă, în România, în 2010, cu „Periferic”, după ce a refuzat în SUA un proiect cu Mariah Carey. „Perife­ric” a fost distins cu multe premii naţionale şi interna­ţionale, printre care şi cinci premii Gopo (Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc) în 2012.

Scurtmetrajele sale au rulat în festivaluri importante: Clermont-Ferrand, Rotterdam, Palm Springs, Cottbus, Montreal, iar „A Very Small Trilogy About Loneliness” a fost nomina­lizat la Student Academy Awards 2006 – „Oscarul studenţesc”. Apetri a coprodus şi filmul american „3 Backyards”, regizat de Eric Mendelsohn, care a câştigat Premiul pentru regie la Festivalul Sundance (2010).

Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia, unde filmul cu buzoianul Dragoş Dumitru va fi prezentat, se bucură de o lungă tradiţie (a fost înfiinţat în 1985) şi de o largă apreciere ­internaţio­nală. Festivalul face parte, începând cu anul 2009, din rândul festivalelor de film de clasă A şi aduce pe ecranele poloneze cele mai noi tendinţe în cinematografia mondială.

Tânărul din centrele de plasament, îmbrăcat în lăutar de unchiul de la Verneşti stârneşte zâmbete la admiterea la UNATC

Dragoş Dumitru a absolvit Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”. Tatăl său i-a părăsit pe el şi mama sa când acesta avea un an. Ulterior, pe fondul pierderii locului de muncă, mama lui Dragoş a suferit un şoc, fiind diagnosticată cu schizofrenie şi internată, iar Dragoş şi-a petrecut copilăria prin centrele de plasament. A fost ajutat timp de patru ani de tatăl unui copil din cartier, care s-a oferit să îl ia în grijă, după care a fost nevoit să reintre în sistemul de protecţie a copilului.

Prin clasa a XI-a, a ieşit din sistemul de protecţie a copilului. S-a mutat la rudele de la ţară, în comuna Verneşti, de unde făcea naveta zilnic pentru a ajunge la liceu. Când s-a prezentat la examen la UNATC a ve­nit îmbrăcat de unchiul său, lăutar din Verneşti, care i-a dat unul dintre costumele lui – „pantaloni vişinii şi o haină vişinie la asorte”, iar în picioare o pereche de pantofi negri cu cioc, lăcuiţi. Când a urcat pe scenă, membrii comisiei de examinare au izbucnit în râs. A doua zi nu a avut curaj să meargă la avizier să vadă ce notă a primit. I-a spus un prieten. Intrase la UNATC cu 9,75.

Când a absolvit, a fost ales de regizorul Dan Piţa să joace în filmul său „Ceva bun de la viaţă”. Măcinat de dorul familiei, cu o mamă care abia îl mai recunoştea din cauza bolii, şi un tată pe care nu şi-l aducea aminte, Dragoş s-a hotărât să îşi caute părintele. Când a ajuns la poarta lui, acesta nu era acasă. A aflat de la un unchi tot ce voia să ştie: că are o soţie şi copii, adică pe cineva care să-i fie alături. S-a întors totuşi la Bucureşti cu inima uşoară, ca vindecat de o boală grea, iar la două luni după a aflat că tatăl său a murit.

2 Comentarii

  1. Băiatul acesta, mai mult ca oricare altcineva merita din plin sa se bucure de succes și de o viață bună. Îți doresc nu mai bine Bodo, sănătate și mult succes.

  2. A jucat in flmul lui Dan Pita, „Ceva bun de la viata”, impreuna cu un alt buzoian, regretatul Sorin Saguna…..

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker