FOTO | „Vărul Costel” din „Las Fierbinți”,  la Buzău cu un film de artă

Regizorul de film Gabriel de Achim (Gabriel Achim) a fost prezent la Buzău International Arts Festival pentru a prezenta publicului cel mai recent film al său, film care rulează în cinematografele din toată ţara şi a avut premiera la TIFF (Transilvania International Film Festival),  pe 1 iulie, anul acesta. Gabriel de Achim mai are pe lista realizărilor sale alte două lung metraje, „Ultima zi” și „Visul lui Adalbert”, filme de artă prezentate în festivaluri internaţionale.

Din anul 2004, de când și-a început activitatea ca regizor și producător, și până acum, Achim a scris, produs și regizat și câteva scurt-metraje, care au fost prezentate și premiate la festivaluri de film naționale și internaționale; a fost apreciat ca fiind un regizor de talent la Festivalul Internațional de Film Berlinale, al șaselea Talent Campus în 2008 și a fost premiat cu o diplomă în regie de film de către Universitatea Națională de Teatru și Film din București. Tot în 2008, Achim a înființat „Green Film”, una dintre cele mai tinere case de producție din România.

Gabriel de Achim este cunoscut marelui public şi ca regizor al celebrului serial TV Las Fierbinţi, la care lucrează de câțiva ani buni, cu peste 300 de episoade realizate, precum și ca actor în același serial, în rolul „vărul Costel”.

O poveste cu jandarmi de la Buzău

Filmul „Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric” are accente autobiografice, așa cum spune și co-scenaristul Cosmin Manolache: „Nu este o poveste autobiografică, deși se poate vorbi și aici. Cred că e vorba de ce se întâmplă în jurul nostru și cred că trebuie să aplecăm urechea și să privim mai mult la ce se întâmplă. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm zi de zi”. Nu este o remarcă pe deplin lămuritoare, după cum și filmul este derutant de la bun început. Pelicula surprinde în variante de lucru frământările unui regizor care pune în scenă o piesă de teatru despre drama pe care o trăiește după moartea fetiței lui, în urma unei boli incurabile. Singurele constante din povestea împinsă la limita dintre viață și ficțiune par a fi soția și fetița. În rest, este povestea unei vieți care curge, însoțită fiind de detaliile cotidiene, care o fac pe alocuri ambiguă, ori comic-absurdă, așa cum pare a fi, spre exemplu, una dintre amintirile pe care regizorul le are de la Buzău și pe care a introdus-o și în film. „Este chiar o poveste reală spusă de un jandarm din Buzău, un jandarm care în seara aceasta a fost prezent. Chiar sunt curios să văd cum a perceput secvența. E o poveste reală care a funcționat și care, prin absurdul și frumusețea ei, mi s-a părut foarte potrivită să fie și în film”, spune regizorul în legătură cu amintirile și prietenii săi din Buzău. El ne mărturisește că nu se află la prima sa proiecție în Buzău pentru că mai are o experiență de acest fel  pe care a trăit-o în urmă cu șase ani. Cele două popasuri pe care le-a făcut la Buzău au însă legătură cu prietenii săi din Festivalul de film.

Un act de curaj, promovarea filmului românesc de artă

„La Buzău ne aduce prietenia cu organizatorii, dar și faptul că este o provocare și pentru mine să văd un alt tip de public, un pic mai puțin familiarizat decât publicul din Cluj, dar sper ca peste ani și publicul din Buzău să fie cel puțin la fel de familiarizat ca publicul din Cluj și chiar să-l depășească. Am mai fost și acum șase ani cu penultimul film, «Ultima zi», și a fost și atunci bine. Eu iubesc Buzăul. Am o relație afectivă cu el. M-aș bucura în primul rând să fac următorul film și să și vin cu el la Buzău”, declară Gabriel de Achim. El afirmă că apreciază eforturile organizatorilor Buzău Art Festival de a aduce în fața publicului filme de artă, și în mod special filme românești, având în vedere trendul existent, total nefavorabil filmelor de producție autohtonă, sau europene. Acest demers cultural de la Buzău este considerat  de regizor un act de curaj. „Le-am și spus: pentru mine asta este o nebunie. Să faci așa ceva când viața, lucrurile, tot ce se întâmplă îți spune mai degrabă nu, mi se pare un act de curaj și nu am decât să-l susțin și să-l apreciez și să mă înclin în fața lor”, se confesează regizorul.

Din acest punct de vedere Gabriel de Achim consideră o adevărată provocare și prezența sa la Buzău, care, așa cum spuneam, a fost posibilă datorită organizatorilor festivalului, care par a merge în aceeași direcție cu regizorul. „Este împotriva trendului. Din păcate nu e cel mai fericit lucru care ni se întâmplă. Se pare că nu avem nevoie de cultură. Filmul românesc este din ce în ce mai puțin văzut. Și numai filmul românesc, ci și filmul european și filmul de autor. Filmul american ocupă din ce în ce mai mult spațiu; sunt omniprezente și pe platforme, nu numai în Cinema, și atunci faptul că se vede un film românesc, nu în București, în Capitala țării, ci într-un oraș de provincie, este un miracol”, afirmă regizorul.

„Fiecare cu întunericul său”

În filmul „Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric” există însă o oarecare înțelegere pentru aproape orice problemă. „Fiecare cu întunericul său”, este una din replicile memorabile ale filmului, pe care regizorul o traduce astfel: „E o constatare, dar trebuie să fie un act de mărturisire. Atunci când mărturisești că ai o problemă și o împărtășești cu ceilalți, atunci sunt șanse mai mari ca ea să fie rezolvată; dacă o ascunzi sub preș, te prefaci că ești fericit, ea va exploda și s-ar putea ca în momentul acela să nu aibă cine să te ajute. Și, de regulă, așa se întâmplă; suntem o societate din ce în ce mai depresată și prin faptul că suntem inhibați și e greu să ne mărturisim propriile eșecuri. Suntem forțați de media, de platformele de socializare, ca să afișăm doar succesul, care e fake”.

Tocmai de aceea, regizorul nu s-a ferit să vorbească cu deschidere despre cât de dificil i-a fost să realizeze acest film, pornind de la finanțarea lui – în situația în care reușitele de până acum și colaborarea internațională de care s-a bucurat ar fi trebuit să-i ofere poate mai multă trecere – până la problemele de viață care dau profunzime filmului. El a vorbit buzoienilor despre cele două puncte de plecare în povestea acestui film. Iată ce a relatat regizorul Gabriel de Achim despre pașii care au condus la acest film, care au pornit de la întâlnirea sa cu Cristi Puiu, cunoscut regizor și scenarist.  „Eram supărați că după câțiva ani de  zile de muncă, cu premii internaționale, cu co-producător francez, nu reușeam să câștigăm concursul de la Centrul Național al Cinematografiei. Nu spun de ce. Așa s-a întâmplat. Puteți să vă imaginați; Cristi Puiu îmi reproșa că nu i-am cerut  ajutorul.  Am zis: «Uite, bine, ajută-mă!». Și el a zis: «Vreau un scenariu». Eu am zis «Acesta este», noi aveam un alt proiect pe care trebuia să-l facem, un film care nu s-a mai făcut din cauză de lipsă de finanțare. El mi-a răspuns: «Acesta este de câțiva ani de zile. Vreau ceva de acum de-al tău, recent». Asta este o șmecherie pe care o fac mulți producători, care te pun într-o încurcătură cumva. Tu vii cu un proiect la care tu muncești câțiva ani, iar ei spun că nu e bun, că  vor altceva, de acum, prezent. M-am enervat și i-am zis că am și ceva prezent. Eu aș putea să fac două filme pe an; fac un serial și mă mai defulez acolo; aș putea să fac două filme pe an și fac unul la cinci ani; nu este o chestiune normală. Eram supărat și am zis: «O să fac un film în care o să pun toată frustrarea asta în film și o să fac cu ce detești tu cel mai mult în Cinema». Filmele românești din noul val – că așa se numește perioada asta în care s-au produs atâtea filme cu succes internațional – sunt cu elemente care le unește: nu există muzică, totul se petece în 24 de ore, unitatea de timp de loc de spațiu. Și am zis: «O să pun în filmul acesta tot ce detești tu cel mai mult: flashback-uri, muzică, voice over», elemente pe care le detesta. Era un început de story”.

Al doilea punct de plecare au fost evenimentele din viață. „S-au întâmplat mai multe lucruri în viețile noastre pe care le-am transpus în filmul acesta. Nu este un film despre depresie, un film clinic. M-a mai întrebat cineva dacă am studiat. Am citit niște cărți. Preocuparea noastră nu a fost să studiem oameni depresivi, să studiem pe stradă sau în viețile noastre. M-a interesat partea poetică. Totul a pornit de la o poveste foarte simplă pe care a spus-o un prieten, care acum nu mai este. A fost un lucru trist din viața noastră. Spunea că atunci când era bebeluș plângea tot timpul; era foarte rău, părinții de asta l-au și trimis la bunica lui, dar o adusese și pe ea într-o stare fără de stare și, într-o noapte, ea n-a mai rezistat și i-a zis: «Dacă mai plângi, te arunc pe geam». El a făcut ce știa cel mai bine, a plâns în continuare, și ea era în starea aceea, a deschis fereastra l-a luat în brațe și vroia să-l arunce pe geam. Atunci a trecut pe stradă un bărbat și, i-a povestit bunica lui, în momentul în care a vrut să-l arunce, bărbatul a ridicat privirea să vadă de unde vine plânsul de bebeluș și momentul acela privirile bunicii și a lui s-au întâlnit și ea și-a venit în fire. A închis geamul. L-a pus pe pat a început să plângă. Am zis că filmul trebuie să fie despre privirea asta; dacă ați putut să vi se întâlnească privirea voastră cu a lor atunci e un lucru bun”, explică regizorul.

Cei cu care ar fi trebuit să ni se întâlnească privirea în film  fac parte din distribuția filmului. Este vorba despre actorii Bogdan Dumitrache, Anca Androne, Luiza Gherghinescu, Gheorghe Ifrim, Rolando Matsangos și Silvana Mihai, iar scenariul este semnat de Gabriel Achim și de Cosmin Manolache. Adrian Iurchevici este directorul de imagine, muzica originală a filmului fiind  compusă de Vlaicu Golcea, iar producătorii filmului sunt Anca Puiu și Smaranda Zărnoianu.

Buzăul prin ochii regizorului cu potențial pentru un viitor film

Regizorul a fost cât se poate de mișcat de privirea publicului asupra filmului său, dovadă că a dorit să răspundă la întrebări, pentru că mărturisește că feedback-ul din partea publicului aduce un plus pentru următoarele filmări. Iar următoarele filmări ar putea fi chiar la Buzău. Regizorul nu exclude această posibilitate, dimpotrivă. „Pare un oraș cu multe oportunități. Nu am nimic în cap acum, dar trecând prin oraș cu mașina am văzut locurile; chiar mă gândeam că nu s-a filmat niciodată nimic în Buzău și are multe lucruri de oferit. E pitoresc. Mă interesează mai puțin lucrurile de geografie. Mă interesează străzile, oamenii, blocurile.  Văd o anumită tipologie. Sunt lucruri pe care  le-ai putea utiliza. Nu știu cum să-l prind. Pare o chestie specifică, deși seamănă cu multe orașe. Vezi însă și partea veche a orașului cu târgul; are lucrurile lui, particularitățile lui și cred că dacă ai sta  să intri în viscerele lui s-ar putea să ai surprize și să găsești lucruri pe care le-ai putea pune într-o poveste. Mi-ar plăcea să fac un film la Buzău”, afirmă Gabriel de Achim. Își mai amintește câte ceva din atmosfera anilor ’90, din Buzău, pentru că ne povestește că venea la Rockotecă în acei ani „și chiar jucam un rol, pentru că eu aduceam casetele cu Rolling Stones. Îmi plăcea. Era o atmosferă plăcută. Erau tinerii din Buzău, erau studenți la pictură la București, oameni vii și inteligenți. S-au mai păstrat prietenii, din păcate nu la zi, actualizate, dar am rămas cu amintiri bune. Acum se adaugă altele la festival”.