Monden

FOTO – VIDEO | Tatiana Răduță și-a lansat prima piesă dedicată părinților

Pandemia naște în continuare proiecte de suflet, iar pentru Tatiana Răduță această toamnă a venit cu roadele cele mai bogate, întrucât a lansat și a promovat două piese pe care le pregătea de mult. Una este despre perioada grea prin care trece omenirea, dar și cu multe speranțe de bine, iar cealaltă o completează pe prima, pentru că speranțele de bine ți le stabilești cu prioritate în sânul familiei.

Prima melodie, lansată alături de Cornel Cojocaru și Liviu Dumitrache, se inti­tulează ,,Vremuri grele, vremuri grele”, iar versurile piesei celor trei buzoieni sunt menite să îți dea speranță și curaj, că această perioadă pandemică va trece cu răbdare, voință și credință, spun versurile melodiei. „<Vremuri grele, vremuri grele> este piesa în care am pus atâta suflet și care descrie tot ceea ce trăim în această perioadă! Răbdarea, speranța, voința și credința ne vor ajuta să trecem cu bine peste tot!<Nu vă temeți, c-o să treacă/ Și iar bine o să se facă/ Cu răbdare și voință/ și-n Dumnezeu cu cre­dință>”, a fost mesajul transmis de Tatiana Răduță.

,,Într-o lume din ce în ce mai agitată și mai stresată, cea mai simplă și mai sigură soluție rămâne întoarcerea la puritatea lucrurilor simple. Vă propunem o melodie care ne place și care sperăm să vă motiveze și pe voi să trecem peste aceste încer­cări ale vieții!”, a completat și Cornel Cojocaru.

Cât despre cea de-a doua melodie, ,,Dragi părinți, tată și mamă” artista a fost implicată sută la sută în ideea clipului, în compunerea versurilor și în alegerea echipei colaboratoare, pentru că a fost vorba despre familia sa, tata, mama și sora ei, cântăreața Loredana Ră­duță. ,,Astăzi am trăit cele mai frumoase momente alături de ei, oamenii cei mai de preț din viața mea, mama, tata și sora mea! Totul este despre ei, despre cele mai dragi și importante persoane din viața unui om!”, a scris artista buzoiană pe rețelele de socializare la lansarea clipului melodiei, la sfârșitul lunii trecute. Și în doar o săp­tămâna, Tatiana Răduță a strâns peste 3.700 de vizualizări, semn că mulți fani s-au regăsit în mesajul puternic al versurilor, în care artista concluzionează că ,,dragos­tea părintească îi este cea mai mare comoară sufletească”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker